Not seeing a Scroll to Top Button? Go to our FAQ page for more info. Aplicații online-6 - Cosmin Marinescu | Cosmin Marinescu

Aplicații online-6

Share

Aplicații propuse spre rezolvare: 

Tema 7 – Sursele institutionale ale progresului economic

1Enumeraţi sursele progresului economic prin separarea factorilor macro de cei de natură microeconomică. În ce categorie intră instituţiile şi valorile culturale?

2. Cum consideraţi că pot fi promovate mai bine valorile etice sintetizate în termeni ca „punctualitate”, „onestitate”, „păstrarea promisiunii”, „fidelitate”? Prin libertate sau prin constrângere? Au aceste atitudini vreo valoare economică?

3. Inovaţia şi creativitatea sunt mijloace indispensabile ale progresului economic. Ce puteţi spune despre exerciţiile de creativitate soldate cu soluţii tehnice ingenioase, „futuriste”, dar lipsite de rentabilitate, cum ar fi avionul Concorde sau TGV-ul franţuzesc? Sunt acestea inovaţii, în sensul că îmbunătăţesc viaţa oamenilor? De ce firmele şi guvernele nu pot planifica inovaţia, astfel încât să se realizeze un anumit număr de inovaţii pe lună?

Tema 8 – Schimbare institutională în Est: de la plan la piață

1. De ce tranziţia la economia de piaţă este analizată drept transformare instituţională sistemică?

2. Un investitor străin cumpără la licitaţie o întreprindere de stat supusă privatizării. Sindicatul salariaţilor blochează însă deciziile de restructurare ale noului patron, şi chiar accesul acestuia în firmă. Cine deţine, de facto, drepturile exclusive de control în firma respectivă? Este acest caz un exemplu adecvat de fragilitate instituţională? De ce?

3. Decapitalizarea întreprinderilor de stat este un proces prin care proprietatea de stat trece în mâinile particularilor. Consideraţi că aceasta satisface obiectivul central al reformei proprietăţii? De ce?

Răspunde la întrebarile de mai sus și postează explicațiile aferente în rubrica de comentarii, indicând numele și prenumele, seria și grupa. Răspunsurile vor fi luate în considerare pentru punctajul de seminar.

Termen: miercuri, 27 mai, ora 21, moment după care comentariile nu vor mai fi acceptate.

Comentariile postate în termenul indicat vor fi ulterior publicate și vor primi raspuns, cu rezolvările necesare, din partea titularului didactic.

Rezolvări Aplicații online-6

1. Sursele progresului economic reprezintă o combinație între factori macroeconomici (capital, muncă, tehnologie, educație, resurse naturale) și microeconomici (activitate antreprenorială, ajustări structurale). Totodată, instituțiile și valorile culturale joacă un rol important întrucât, spre exemplu, constrângerile informale, adică moștenirile culturale, preferințele și valorile nu se modifică întotdeauna ușor, ca reacție la schimbarea rapidă și profundă a regulilor formale.

Explicația instituționalã a creșterii are la bază ideea că atât disponibilitatea, cât și productivitatea resurselor vor fi influențate semnificativ de mediul instituțional și politic. Stimulentele cu care se confruntă agenții economici sunt derivate în mare parte din instituțiile existente, instituții ce pot fi eficiente sau ineficiente.

2. Valorile etice sintetizate în termeni precum punctualitate, onestitate, păstrarea promisiunii, fidelitate pot fi promovate mai bine prin libertate, și nu prin constrângeri. Aceste atitudini au o valoare economică întrucât, spre exemplu, investițiile (străine) sunt sensibile la calitatea aranjamentelor instituționale și a mediului de afaceri. În aceste condiții, statele care adoptă instituții favorabile inițiativei antreprenoriale pot înregistra rate mai mari ale investițiilor, și deci rate superioare de creștere economică.

Susținerea progresului material decurge din afirmare unor instituții sociale și aranjamente instituționale fundamentale, precum drepturile de proprietate privată, transferul liber al proprietății într-un sistem instituțional de contracte voluntare, dar și virtuțile păstrării promisiunilor făcute, în contextul afirmării principiilor de drept ale unei societăți libere.

Întreprinzătorii, și oamenii în general, manifestă preferințe pentru cooperare onestă și avuție materială, iar aceste preferințe echivalează cu o atitudine pozitivă față de muncă, cu alegerea muncii în detrimentul timpului liber.

3. Avionul Concorde sau TGV-ul reprezintă soluții tehnice ingenioase, dar lipsite de rentabilitate. Din acest motiv, nu putem spune că inovațiile tehnice și inginerești au fost validate de piață, prin utilizarea calculului economic. Nu orice inovație tehnică are și valoare comercială. Firmele sau guvernul nu pot planifica inovația. Aceasta se bazează pe reforme instituționale prin care are loc creșterea gradului de libertate economică, având la bază sistemul modern al drepturilor de proprietate privată.

1. Tranziția la economia de piață este considerată o transformare instituțională sistemică întrucât a presupus schimbări radicale ale regulilor fundamentale de organizare socială, a instituțiilor care modelează comportamentul uman și coordonează activitatea economică. Astfel, tranziția a reprezentat mai mult decât simpla adoptare și modificare a unor politici sau programe guvernamentale. Acest proces a constituit trecerea de la un mod de organizare economică și socială la altul, complet diferit, spre deosebire de reformele instituționale și economice din economiile de piață deja consolidate, care implică doar schimbări marginale. Transformarea instituțională sistemică, indiferent de abordarea strategică aleasă (terapie șoc sau terapie graduală), nu este un proces lin și uniform, care se desfășoară fără costuri și convulsii sociale.

2. Transformările sociale de mari proporții sunt de obicei însoțite de fragilități instituționale, în condițiile în care grupurile de interese militează pentru dobândirea de poziții privilegiate (comportamentul de rent-seeking).

În exemplul dat, performanțele slabe în planul managementului și faptul că drepturile de proprietate nu sunt deplin clarificate ori protejate prin lege sunt expresia fragilității instituționale, elemente care pe termen mediu și lung vor determina frânarea dinamica progresului economic. În firma respectivă, drepturile exclusive de control sunt deținute practic (de facto) de către sindicat, care susține perpetuarea vechiului regim legal, împotrivindu-se astfel restructurării.

3. Decapitalizarea întreprinderilor (liberalizare fără privatizare), ca proces prin care proprietatea de stat trece în mâinile particularilor, nu satisface obiectul central al reformei proprietății – refacerea dependenței structurii de producție (a producătorului) de structura preferințelor de consum (de consumator). În ultimă instanță, acest obiectiv vizează depolitizarea deciziilor economice asupra utilizării resurselor rare din societate.

Particularitățile instituționale în care se produce decapitalizarea întreprinderilor de stat – constrângeri bugetare slabe – invalidează obiectivul central al reformei proprietății prin punerea în mișcare a cercului vicios decapitalizare – recapitalizare, pe canalele rent-seeking ale procesului bugetar și ale mecanismelor politice. Spre exemplu, în cazurile Oltchim, Hidroelectrica, CFR, Poșta Română, etc., proprietatea de stat a însemnat, privatizarea câștigurilor și naționalizarea pierderilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

94 raspunsuri la: " Aplicații online-6 "

  1. Uricaru Robert- Ștefan, Grupa 1416, Seria B spune:

    Tema 7
    1. Proprietatea privată, libertatea schimbului, piețele concurențiale, moneda sănătoasă și impozitarea cât mai scăzută sunt sursele progresului economic.
    Instituțiile și valorile culturale intra in categoria factorilor microeconomici.
    2. Valorile etice cred ca mai bine pot fi promovate prin libertate deoarece instituțiile favorabile libertatii economice au o importanta foarte mare pentru a asigura prosperitate economică.
    3. Exercitiile de creativitate soldate cu soluții tehnice ingenioase dar lipsite de rentabilitate sunt inovații și pot sa imbunătățească viața oamenilor. De exemplu avionul Concorde sau TGV-ul franțuzesc au îmbunătățit viața oamenilor deoarece ele se deplasau cu o viteza extrem de mare și oamenii aveau posibilitatea sa ajungă într-un timp foarte scurt la destinație.
    Firmele și guvernele nu pot planifica sa realizeze un anumit număr de inovații pe luna deoarece costurile de producție, de dezvoltare și de cercetare sunt foarte mari.
    Tema 8
    1. Tranziția la economia de piață este analizată ca o transformare instituțională sistematică pentru că se schimbă radical regulile fundamentale de organizare socială a instituțiilor. Se face trecerea de la un mod de organizare socială și economică la altul care este diferit în totalitate.
    2. Statul deține drepturile exclusive de control ale firmei. Da, acest caz este un exemplu adecvat de fragilitate instituțională deoarece sunt performante slabe în planul managementului microeconomic și macroeconomic.
    3. Eu consider că decapitalizarea intreprinderilor satisface obiectivul central al reformei proprietații deoarece proprietarul țintește maximizarea venitului și a capitalului și urmărește conservarea valorii capitalului.

  2. MIHALCEA DANA ADRIANA spune:

    TEMA 7
    1. Sursele progresului economic sunt:
    – micro: K, L, TEC
    – macro: NR, SK, STR.
    Instituțiile și valorile culturale intră în categoria microeconomica.

    2. Parerea mea este ca, valorile etice pot fi promovate mai bine in libertate. Daca este valori ar fi promovate prin constrangere, oamenii nu ar mai fi ei insisi fiind “obligati”.

    3. Cred ca fara inovatie si creativitate, oamenii nu ar evolua din punct de vedere economic. Inovatiile nu pot fi programate. Ele apar dupa anumite studii si teste, atunci cand sunt gata pentru a fi folosite.

    TEMA 8
    1. Transformarea institutionala reprezinta o schimbare radicala, printr-o decizie politica, a regulilor exogene de organizare (proces intertemporal).
    Transformarea institutionala sistematica, indiferent de abordarea strategica a acesteia, nu este un proces lin si uniform, care se desfasoara fara costuri si convulsii sociale.
    Tranzitia la economia de piata desemneaza un proces de distrugere, creare si adaptare.

    3. O astfel de reforma are efecte economice si evolutii institutionale.

    Mihalcea Dana Adriana
    seria A, grupa 1413

  3. PETANI KEVIN spune:

    Tema 7.
    1.Factorii macroeconomici care reprezinta sursele progresului economic sunt : capitalul. forta de munca. resursele naturale. educatia si technologaia
    Factori microeconomici : ajustarea structurala. activitatile antreproniale
    2.
    Valorile etice pot fi promovate mai bine prin libertate,pentru ca,caracterele etice sunt stransa legatura cu libertatea.
    Valoarea economica a lor este masurata prin Indicele Libertatii Economice
    3.
    Pentru ca inovatia nu poate fi planificata.

  4. Budaca Stefania Cristina gr1410 spune:

    Tema 7. 1. Factorii macro: k,l, tec, sk,nr.
    Funadamente micro: str,activitatea antreprenoriala.

    3. Firmele și guvernele n au cum sa decidă câte inovații sa se întâmple pe luna. Rolul obtiunilor individuale intr o economie consta in evaluarea inovațiilor.
    Tema 8 2. Drepturile le deține statul.
    1. Transformarea instituționala sistematica , indiferent de abordarea strategica a acesteia nu este un proces lin și uniform care se desfășoară fără costuri și convulsii sociale
    3. Da, un sector privat se dezvolta puțin in condițiile in care sectorul întreprinderilor de stat continua sa beneficieze de privilegii legislative

  5. SÎRBU ANA-LARISA 1415 spune:

    Tema 7

    1)
    Sursele progresului economic:
    Acumularea de capital (Intensificarea procesului investițional, datorită ratei ridicate de economisire)
    Creșterea demografică
    Educația și abilitățile
    Revoluția tehnologică
    Inovația și creativitatea
    Libertatea

    2)
    Din punctul meu de vedere, valorile etice sintetizate în termeni ca “onestitate”, “punctualitate”, “păstrarea promisiunii” sau “fidelitate” pot fi promovate mai bine prin libertate, întrucât constrângerile pot avea o componentă psihologică indezirabilă și anume manipularea, condiționarea psihică. Sunt de părere că oamenii sunt mai tentați să încalce anumite aspecte care le sunt impuse ca regulă, care îi deteremină să se simtă constrânși, decât atunci când sunt doar conștientizează faptul că adoptarea unei anumite conduite le aduce beneficii, fără a se simți în mod obligatoriu constrânși.
    Pe de altă parte, în accepțiune largă, constrângerile sunt materializate prin intermediul legilor și, știm prea bine, că o societate nu ar putea funcționa sănătos și nu ar putea evolua fără legi.
    Așadar, contrângerile repezintă o soluție în multe situații, însă nu neapărat în cele menționate mai sus.

    3)
    Inovația nu poate fi planificată de către guvern întrucât acest lucru ar însemna alterarea drepturilor de proprietate și ar inhiba activitatea antreprenorială, care este descentralizată. Guvernul are rolul de a evalua inovațiile propuse de întreprinzători și influențarea structurilor viitoare de producție prin acceptarea sau invalidarea inovațiilor deja încorporate.

    Tema 8

    1)
    Tranziția la economia de piață este analizată drept tranformare instituțională sistemică deoarece aceasta presupune un proces de distrugere, creare și adaptare.

  6. Dorobat Denisa-Andreea spune:

    Dorobăț Denisa-Andreea
    Anul 2
    Grupa 1412, seria A

    Tema 7
    1. Sursele progresului economic factor macro: K, L, TEC, SK, NR.
    Sursele progresului economic de natură microeconomică: deltaSTR, Activitatea antreprenorială, prevenție și valori.
    Instituțiile și valorile culturale fac parte din ambele categorii de surse ale progresului economic.
    2. Valorile etice sintetizate în termeni ca “punctualitate”, “onestitate”, “păstrarea promisiunii”, “fidelitate” pot fi promovate mai bine prin libertate. Aceste valori fac parte dintr-o categorie economică fundamentală.

    Tema 8
    1.Tranziția la economia de piață desemnează un proces de distrugere, creare și adaptare. Vechiul sistem instituțional, bazat pe coerciția planului stabilit de conducătorii partidului comunist, este înlocuit de regulile și mecanismele economiei de piață. Tranziția economică de piață este analiztă drept transformare instituționlă sistematică deoarece transformarea instituțională sistematică reprezintă schimbarea radicală a regulilor fundamentale de organizare socială, a instituțiilor care modelează comportamentul uman și coordonează activitățile economice, ceea ce face referire la tranziția economică de piață.
    2. Drepturile exclusive de control în firmă le deține statul. Da, acesta este un exemplu adecvat de fragilitate instituțională deoarece performanțele managementului micro și macroeconomice sunt slabe.
    3. Da, deoarece în acest mod particularul poate face ce dorește cu intreprinderea respectivă, poate conserva valorile capitalului adică să maximizeze valorile produselor sale și valorile surselor folosite (obiectivul central al reformei privatizării).

  7. Plosceanu Maria-Alexandra 1415 B spune:

    Tema 7

    Subiectul 1. Separarea factorilor macroeconomice de factorii microeconomici ii putem expune doar in teorie, insa acestea sunt in sinergie neputand fi separabile intr-o economie de piata. Pe de o parte, factorii microeconomici si cei macro pot fi atuu-urile economiilor de piata ce aduc prosperitate, insa doar in conditiile unor reguli bine definite si stabilite iar, pe de alta parte, regulile constituie piatra de temelie a celor mai importante cinci surse ale progresului economic precum: proprietate privata, libertatea schimbului, piete concurentiale, moneda sanatoasa si o impozitare cat mai redusa. Drept urmare, putem vorbi despre factorii macro si micro doar in contextul respectarii acestor principii primordiale care, dupa cum putem vedea, pornesc de la institutii, de facto reguli. In acest context, regulile cladesc bazele institutiilor care sunt fie formale, fie informale; valorile culturale facand parte din institutiile informale.

    Subiectul 2. Consider ca valorile etice mentionate pot fi implementate doar printr-o educare a indivizilor in a-si asuma aceste valori. Acestea trebuie sa le fie inspirate cat sa se cristalizeze apoi in principii de viata, astfel incat sa putem influenta prin libertate si nu prin constrangere. Odata obtinut acest deziderat, corelatia celor patru principii va fi transpusa la nivel economic generand un impact asupra progresului economic fiindca am incurajat sa oferim posibilitati indivizilor prin asumarea nestanjenita a resurselor conform propriilor planuri, lucru care il putem observa prin prosperitatea investitiilor.

    Subiectul 3. Inovatiile nu pot fi planificate fiindca acestea nu sunt elaborate de decidentii guvernamentali si, deopotriva, acestea sunt rodul activitatii antreprenoriale care este sustinuta de institutia proprietatii private. Atat timp cat antreprenoriatul este lasat sa se desfasoare natural, poate chiar sa fie sustinut de catre stat pentru a-i ajuta pe proprietari sa prospere iar tara ulterior sa beneficieze de inovatii unice. Invers, prin alterarea drepturilor de proprietate prin comanda de catre autoritatile statale, ei vor inhiba activitatea antreprenoriala care este prin natura sa, descentralizata.
    Inovatia in sinea ei a fost inca din timpul monarhiei subminata, incepand de la masina de cusut si pana la avionul Concorde si TGV-ul frantuzesc fiindca conducea la diviziunea muncii iar de aceea aceste inventii deveneau nerentabile, desi puteau aduce plus-valoare societatii.

    Tema 8.

    Subiectul 1. Tranzitia la economia de piata este analizata drept transformare institutionala sistemica caci trecerea de la o economie de comanda la una descrentalizata necesita un anumit timp iar pe parcursul acestui timp este de inteles ca procesul va fi unul ostil, neuniform care va lasa leziuni in comportamentele umane. In plus, desemneaza un proces de distrugere, creare si adaptare.

    Subiectul 2. Drepturile exclusive de control sunt in mainile sindicatului salariatilor care ii blocheaza noului patron deciziile de restructurare a intreprinderii supuse privatizarii. In acest context avem un caz de fragilitate institutionala deoarece sectorul privat inca nu s-a cristalizat fiind in continuare sub incidenta presiunilor politice, de aceea dobandeste o anumita fragilitate caci nu isi poate desfasura activitatile la nivelul sau optim, activitatea antreprenoriala lipsita de deciziile sale. Pentru a diminua aceste inconveniente trebuie instituite anumite cerinte esentiale precum domnia legii care sa nu permita puterii politice sa actioneze discretionar in favoarea sa, consecventa liberalizarii economice, construirea liberalizarii economice si accelerarea institutiilor legale si juridice.

  8. Bucur Anca spune:

    1410A

    1.
    Sursele progresului economic sunt:
    A) proprietatea privata: deoarece intreprinzatori vor folosi mai atent si mai chibzuit resursele ce sunt in proprietatea lor – resursele pot fi reprezentate de K si L – factori ce tin de microeconomie
    B) libertatea schimbului: deoarece schimbul voluntar este avantajos si creste performantele economice. Schimbul liber se poate referi la export si import – factori macroeconomici
    C) Piete concurentiale: concurenta promoveaza utilizarea cat mai corecta si eficienta a resurselor si stimuleaza aspecte importante, precum inovatia tehnologica sau antreprenoriala. Factorul tine de microeconomie.
    D) moneda sanatoasa: calculul economic ce tine de venituri si de cheltuieli este cat mai corect cu cat moneda este mai sanatoasa. Totodata, sistemul financiar-bancar trebuie sa fie cat mai dezvoltat.
    Calculul economic-microeconomie
    Piata monetara-macroeconomie
    E) impozitare cat mai scazuta: impozite si taxe mai mici -> cresc investitiile + resursele sunt alocate mai mult prin calcul economic

    Conform cursului, avem:
    -Institutiile ce reprezinta economia institutionala
    -Activitatea antreprenoriala ce reprezinta fundamentele micro
    -Delta STR reprezinta microeconomia ajustarilor structurale
    -K,L,TEC,SK,NR sunt factorii macro

    Resursele naturale (NR)
    Capitalul (K)
    Munca (L)
    Tehnologia (TEC)
    Educatia (SK)
    Ajustarea structurala (delta STR) – factor macro

    Institutiile si valorile culturale au creat tot acest proces.

    2.Libertatea este sursa prosperitatii economice.
    Parerea mea este ca, aceste valori, trebuie sa fie promovate prin libertate.

    3.Activitatea antreprenoriala trebuie sa fie sustinuta de proprietatea privata si constitutie mijlocul de productie al inovatiilor.
    Inovatia nu poate sa fie planificata, adica firmele/guvernele nu pot decide cate inovatii sa realizeze intr-un interval ales de timp (de exemplu, o inovatie pe saptamana).
    Rolul optiunilor individuale = evaluarea inovatiilor propuse si influentarea structurilor viitoare de productie.
    Daca drepturile de proprietate sunt alterate printr-o planificare facuta de stat, activitatea antreprenoriala este inhibata. Proprietatea privata sustine inovatia.
    Din punctul meu de vedere, inovatia nu poate fi planificata, deoarece reprezinta un proces de lunga durata si depinde de mai mult aspecte, precum: inovatia necesita finantare, studii etc.
    Avionul Concorde a reprezentat un mare esec economic privind costul fazei de dezvoltare. Totusi, consider ca, a imbunatatit viata oamenilor, deoarece experienta la bord era mult mai diferita.
    Tgv-ul francez (trenul de mare viteza) a fost o inovatie ce a imbunatatit viata oamenilor, deoarece prin intermediul lui, oamenii economisesc timp. De asemenea, TGV-ul a inlocuit in mare masura avionul.
    Astfel, trenul ales in defavoarea avionului a insemnat imbarcari mai simple, mai putine formalitati de inregistrare, securitate.
    Iar calatorii au parte de mult mai mult confort (de exemplu, vibratiile transmise sunt limitate).

    1.
    Economia de piata este economia unde pretul si cantitatea (P si Q) se formeaza liber in functie de raportul dintre cerere si oferta la un moment dat.
    Economia centralizata presupune o economie planificata de stat unde pretul pentru fiecare produs si cantitatea din economie sunt fixate la intervale de timp.
    Tranzitia economiei socialiste de comanda la economia de piata este analizata drept transformare institutionala sistemica, deoarece s-a produs o schimbare radicala a regulilor fundamentale de organizare sociala, a institutiilor (seturilor de reguli) ce se ocupa cu comportamentul uman si cu modul de functionare a activitatilor economice.
    Aceasta tranzitie a fost o tranzitie cu un impact puternic si nu a fost un proces uniform sau lin. De asemenea, s-a manifestat cu costuri si convulsii sociale.
    Tranzitia a implicat ajutari ale structurii de productie si transformari in toate aspectele ce tin de actiunea umana.
    Astfel, s-a inregistrat un proces de distrugere constructiva prin distrugere, creare si adaptare.

    2.Sindicatele pot sa blocheze deciziile patronului, iar statul ar detine drepturile exclusive de control.
    Fragilitate institutionala – trecerea de la un sistem la altul
    O institutie fragila este inca in tranzitie, nu este complet formata si acceptata.
    Situatia poate reprezenta un exemplu dat fiind faptul ca drepturile de proprietate nu sunt pe deplin clasificate ori protejate prin lege.
    Fragilitatea este structura de baza a sistemului economic, mai ales cand exista schimbari cu un impact puternic asupra mediului economic (eco centralizata-eco de piata).

    3.Reforma proprietatii presupune un proces amplu de recunoastere si de constituire a seturilor de reguli privind dreptul de proprietate, drept ce include transformari si evolutii institutionale, economice, culturale si legale.
    Obiectivul central al procesului de privatizare se refera la refacerea dependentei structurii de productie (adica a producatorului) si de structura evolutiva a preferintelor de consum (de consumator).
    Decapitalizarea intreprinderilor de stat se intampla atunci cand proprietatea de stat ajunge in mainile particularilor.
    De asemenea, decapitalizarea se petrece atunci cand se opereaza in conditiile unor motivatii foarte puternice privind maximizarea valorii actuale a fluxului de venituri viitoare pe seama scaderii valorii capitalului. Prin acest fel, capitalul este suprautilizat si consumat.
    Din punctul meu de vedere, decapitalizarea intreprinderilor de stat poate satisface obiectivul central al reformei proprietatii, deoarece proprietatul actioneaza diferit de administrator.
    Proprietarul conserva valoarea capitalului, incercand sa evite productia atunci cand valoarea produsului marginal devina inferioara fata de valoarea consumul de capital. In plus, maximizeaza valoarea venitului sau si a capitalului.
    Si o firma privata poate sa fie decapitalizata.
    Exemplul de la curs: o banca poate fi decapitalizata daca manager ul are mai multe firme cu care banca lucreaza, iar banca cumpara la preturi mai mari.

  9. Balta Denisa Elena-1410A spune:

    Tema 7
    Ex 1: Sursele progresului economic prin separarea factorilor macro de cei de natura microeconomică sunt: proprietatea privată, libertatea schimbului, piețe concurențiale, moneda sănătoasă și impozitare cât mai scăzută
    Factorii macro sunt: K,L,Tehnologia,Educatia,Resursele naturale.
    Fundamente micro: Activitatea antreprenoriale.
     
    Ex2: Din punctul meu de vedere,valorile etice sintetizate pot fi promovate mai bine prin libertate deoarece aceste criterii susțin gradul in care aranjamentele instituționale susțin astfel manifestarea libertății. Acestea sunt criterii obiective de diferențiere
     
    Ex3: Atat firmele cat si guvernele nu pot decide cate inovatii sa fie infaptuite pe luna. Inovatiile nu se pot planifica,asta pentru ca sunt idei proprii pentru a imbunatatii un produs.
    Din punctul meu de vedere, avioanele și TGV-urile au avut un efecte benefice pentru viața oamenilor

    Tema 8:
    Ex 1: Tranziția la economia de piața este analizată drept transformare instituționala sistematica deoarece transcede ca profunzime și procesele de reforma din economiile miște și consolidate. In cazul acestora reformele instituționale și economice implica schimbări marginale. Instituțiile care modelează comportametul uman și coordonează activitățile economice dar și schimbarea radicala a regulilor de organizare socială sunt doar câteva din reforme prin care se deosebește Tranziția și care face ca rezistența la schimbare și Inerția comportamentala sa fie semnificative . Transformarea instituționala sistemica se desfășoară fără costuri și convulsii sociale 
     
    Ex2: Statul este cel care detine drepturile. Sistemul de constrangeri si stimulente din societate implica afirmarea grupurilor de interese pt dobandirea de pozitii privilegiate. Trasatura structurala de baza a sistemului economic este fragilitatea institutionala care sunt concepute si care fuctioneaza regulile dintr-o economie de tranzitie,adica institutiile dintr-o societate care nu a trecut printr-o anumita etapa sau stadiu de dezvoltare specifica institutiilor respective.
     
    Ex3: Da, consider ca aceasta satisface obiectivul central al reformei proprietatii,deoarece un sector privat se dezvolta in conditii in care sectorul intreprinderilor de stat continua sa beneficieze de privilegii legislative.In acest caz,este vorba despre decapitalizare. Exemplu ar fi firmele private.
    Directiile principale ale transformarii institutionale  si refornei economice sunt: Stabilizarea macroeconomica,Liberalizarea preturilor si reforma pietei,Dezvoltarea sectorului privat si privatizarea,Redefinirea rolului statului.
     

  10. Gilca Alina-Gabriela spune:

    Gîlcă Alina-Gabriela
    Grupa:1412
    Seria: A

    TEMA 7. Ex 1).
    Sursele progresului economic
    -Facrori macro: K, L, TEG, SK, NR
    -Microeconomia Ajustarilor Structurale: STR
    -Fundamente micro: Activitatea antreprenoriala
    -Economia Institutioana: Instituțiile
    Institutiile si valorile culturale intra in categoria PREDERINTE SI VALORI, adica in Economia Institutioana si Fundamente Micro.

    Ex) 2.Aceste valori etice pot fi mai bine promovate prin libertate.
    Au intr o anumita masura au si valoare economica, deoarece pentru a asigura prosperitate economica trebuie acordata libertate acestor valori.

    Ex) 3. Inovatiile imbunatatesc viata oamenilor si nu numai. Inovatia reprezinta punctul forte al creșterii economice; Firmele si Guvernele nu pot decide sa realizeze trei inovatii pe luna, de exemplu, deoarece inovatia nu poate fi planificată in principiu de nimeni.

    Tema 8. Ex) 1.
    Tranzactia la economia de piata presupune un proces de distrugere, creare si adoptare, desemneaza niste transformari adanci, deci este analizata ca si transformare institutionala sistematica deoarece nu este un proces lin sau unifor, având costuri si convulsii sociale.

    Ex) 2. Drepturile exclusive de control in firma respectiva sunt detinute de catre stat sau sindicatul salariatilor care blocheaza deciziile de restructurare ale noului patron. Este un exemplu adecvat de fragilitate institutionala deoarece parronul nu este lasat sa ia ddcii, in plan managerial microeconomic si macro sunt slabe performantele.
    Fiscalitatea este una din barierele in calea initiativei patronului.

    Ex 3). Da,satisface obiectivul central al reformei. Ofera stimulente adverse producatorilor-administratori.

  11. Cumpanasu Cosmin-George,seria A, grupa 1411 spune:

    Tema 7
    1.Sursele majore macro sunt: proprietatea privata, piete concurentiale, moneda sanatoasa. Sursele majore micro sunt: libertatea schimbului, impozitarea cat mai scazuta.Institutiile si valorile culturale sunt de natura microeconomica.
    2.Consider ca valorile etice pot fi promovate mai bine prin libertate, deoarece prin interzicere nu se rezolva, constrangerea facundu-i pe indivizi sa doreasca sa faca ce este interzis. Aceste atitudini au o valoare economica, deoarece indivizii trebuie sa fie indrumati prin valorile etice sintetizate anterior.
    3.Avioanele Concorde sau TGV nu au fost un succes, deoarece au fost lipsite de rentabilitate, dar reprezinta un pas inainte spre adevarata idee care va fi rentabila. Inovatiile nu pot fi programate, fiindca nimeni nu poate prezice ca ii va veni o idee.
    Tema 8
    1.Tranzitia la economia de piata este analizata drept transformare institutionala sistemica, deoarece a fost o schimbare radicala, organizatiile economice au suferit diferite mutati, de la faliment la dezvoltare, fapt ce da nastere unor noi aptitudini, cunostinte, mentalitati si ideologii.
    2.Drepturile nu apartin nimanui, deoarece schimbarile pot influenta salariatii, iar acestea sa fie blocate de sindicatul salariatilor. Este un exemplu de frgilitate institutionala, deoarece nu s au luat deciziile potrivite pentru a fi atat in avantajul firmei cat si al salariatilor.
    3.Aceasta satisface obiectivul central al reformei proprietatii pentru ca proprietarul va incerca sa exploateze, dezvolte si sa evolueze compania pe care o preia pentru a mari venitul.

  12. OPREA ADRIANA CARMEN spune:

    Tema 7

    1) Factorii macroeconomici sunt capitalul, munca , tehnologia, educatia si resursele naturale.
    Factorii microeconomici sunt ajustarea structurala, activitatea antreprenoriala si institutiile.
    Institutiile si valorile culturale intra in categoria factorilor de natura microeconomica.

    2) Valorile etice sintetizate in termenii ca punctualitate, onestitate, pastrarea promisiunii si fidelitate se afla in stransa legatura cu progresul economic si pot fi promovate prin libertate in calitate de categoria economica fundamentala. Aceste atitudini au valoare economica, deoarece sunt surse din prosperitatea economica.

    3) Aceste inovatii nu sunt inovatii ce duc la imbunatatirea vietii oamenilor, deoarece sunt lipsite de rentabilitate, iar teoria dezvoltarii economice nu permite neglijarea rolului cunostintelor in societate. Activitatea antreprenoriala sustinuta de institutia proprietatii private constituie laboratorul de producere a inovatiilor.
    Firmele si guvernele nu pot decide sa realizeze mai multe inovatii pe luna, deoarece acestea nu pot fi planificate.

    Tema 8

    1) Economia de piata este analizata drept transformare institutiuonala sistemica, deoarece succesul acestora este favorizat de un cadru institutional stabil in elementele sale fundamentale, probat in timp, precum si de o structura a personalitatii umane familiara culturii economice a pietei.

    2) Drepturile exclusive de control in firma le detine investitorul strain.
    Acest caz reprezinta un exemplu de fragilitate institutionala, deoarece exista tendinta de a conferi statului cat mai multe responsabilitati.

    3) Reforma proprietatii este un proces complex de recunoastere si constituire a institutiei dreptului de proprietate, care incorporeaza numeroase transformari si evolutii institutionale, economice, legale si culturale.
    Da, satisface obiectivul central al reformei proprietatii, deoarece componenta centrala a oricarei program de transformare institutionala trebuie sa fie reforma proprietatii.

  13. Bitu Stefania Andreea, grupa 1410 seria A spune:

    Tema 7:
    1.
    2.In opinia mea, valorile etice ar putea fi promovate inca de cand indivizii sunt in formare, o educatie bun face ca pe viitor lumea sa fie mult mai buna din toate puncetelede vedere.
    O metoda buna pentru a insera aceste valori morale in disciplina indivdului este aceea de al conrange al constrange, de al face sa constientizeze ceea ce este bine. in pacate in ultimii ani din ce in ce mai multi tineri nu fac nimicdin ce este etic si moral.
    3.Mijloacele tehnologice, au evoluat odata cu trecerea timpului acest factor aduce un avantaj economiei.
    O tara cu cat este mai tehnologizata cu atat are un factor de productie mai mare si deci prin urmare are o economie mult mai buna. Un bun exemplu este acela al Taiwanului, fiind una dintre cele mai tehnologizate tari aceasta este in continua crestere din punct de vedere economic.

    Tema 8:
    1. Tranzactiile economice socialiste de comanda la sistemul economic al pietei libere este un proces de transformare institutionala.
    2.Cel care detine drepturile de autor in acea firma este investitorul strain, deoarece acesta este improprietarit in momentul cumpararii firmei.
    Da acesta este un exemplu foarte bun pentru a arata fragilitatea institutiilor dintr-un stat.

  14. Balaban Nicoleta Cristina, 1410 A spune:

    Tema 7
    1. Sursele progresului economic ai factorilor macro sunt: formarea de capital (K), forta de munca (L), tehnologia (TEC), educatia (SK), resursele naturale (NR), iar ai factorilor microeconomici: activitatea antreprenoriala, ajustarea structurala (STR).
    Institutiile și valorile culturale se incadreaza categoria economica fundamentala.
    2.Pentru a fii mai bine promovate valorile etice necesita o adoptare a unor criterii obiective de diferente a modurilor de organizare a societatilor umane. Acest fapt evidentiaza gradul in care aranjamentele institutionale sustin manifestarea libertatii si a gradului de institutionalizare a puterii.
    3.Consider ca, inovatiile nu pot fii planificate, deoarece sunt idei ce iti vin in momentul in care doresti sa imbunatatesti un produs, iar tu nu poti planifica momentul in care aceste idei sa iti vina. Firmele si guvernele nu pot decide realizarea unui anumit numar de inovatii pe luna, deoarece alterarea drepturilor de proprietate prin planificarea unor inovatii inhiba activitatea antreprenoriala. Intr-adevar inovatiile imbunatatesc vietile oamenilor de exemplu, avionul si TGV-ul au scutit cu mult viteza de deplasare a oamenilor, ceea ce este o imbunatatire a vietii oamenilor, chiar daca de multe ori economic nu este accesibil tot timpul pentru orice om.

    Tema 8
    1. Tranzitia economiei socialiste de comanda la sistemul economic al pietei libere este un proces de transformare institutionala. Este analizata drept transformare institutionala sistematica, deoarece transformarea institutionala schimba radical, prin decizie politica, a regulilor exogene de organizare ceea ce este un proces intratemporal. Aceasta caracteristica a procesului de tranzitie face ca inertia comportamentala si rezistenta la schimbare sa fie semnificativa.
    2. Consider ca,drepturile exclusive de control in firma respectiva le va detine statul. Da, este un exemplu adecvat de fragilitate institutionala. Fragilitatea institutionala este trasatura de baza a sistemului economic care insoteste transformari sociale de mari proportii. Societatea in care guvernul face regulile, arbitreaza dispunetele si aplica drepturile exclusive, iar aici este cazul unei autoritati ce detine monopolul legislativ in societate și capacitatea de a impune anumite taxe. Conceptul de fragilitate institutionala se refera la trecerea de la un sistem la altul. Institutiile fragile sunt cele ce nu au ajuns sa se fie integrate asa mult de catre oameni.
    3. Consider ca, da, deoarece componenta centrala a oricarui program de transformare institutionala trebuie sa fie reforma proprietații. Dezvoltarea unui sector privat benefic este puțin probabila daca sectorul intreprinderilor de stat continua sa existe si sa beneficieze de privilegii legislative fiscale. Si firmele private pot fii decapitalizate.

  15. NECULA IULIA-ADELINA spune:

    NECULA IULIA-ADELINA, GRUPA 1414, SERIA B

    TEMA 7

    1. Sursele progresului economic:
    a) Factori macroeconomici: K(capital), L(munca), NR(resursele naturale), SK(educatia), TEC(tehnologia)
    b) Factori microeconomici: STR(ajustarea structurala)
    Institutiile si valorile culturale intra in categoria factorilor microeconomici, deoarece acestea reprezinta caracteristicile care stau la baza progresului economic. Regulile bine structurate si valorile culturale bine consolidate sunt fundamentul cresterii economice.

    2. Eu consider ca prin libertate pot fi sintetizate mai bine aceste valori etice. No poti constrange un om sa detina obligatoriu aceste calitati, precum “fidelitate”, “punctulaitate”, önestitate”, sau “pastrarea promisiunii”. Acestea tin de educatia si de caracterul fiecarei persoane, iar oamenii se comporta in mod diferit, insa aceste insusiri a cat mai multor cetateni ajuta intr-o mare masura la dezvoltarea economica.

    3. Aceste exercitii de creativitate sunt inovatii, dar nu imbunatattesc viata tuturor oamenilor, fiind disponibile doar pentru anumite categorii de persoane care si le permit, din acest motiv nu sunt rentabile, ele nu aduc nici un castig semnificativ cat timp nu sunt accesibile tuturor cetatenilor.
    O inovatie poate aparea doar in prezenta activitatii antreprenoriale ce este susutinuta de institutia propietatii private. Firmele si guvernele nu pot stabili cate inovatii sa produca intr-un anumit timp, intr-o economie de piatat productia de inovatii tine de evaluarea inovatiilor propuse si cum influenteaza productia viitoare, prin succesul sau esecul celor deja existente.

    TEMA 8

    1. Tranzitia la economia de piata este analizatat drept transformare institutionala sistemica, deoarece aceasta reprezinta trecerea de la un mod de organizare, la un altul total diferit, o schimbare radicala a institutiilor economice si sociale din cadrul unui stat. Vechiul sisitem (piata planifiacata) fiind inlocuit de unul complet nou si deosebit (economie de piata).

    2. In acest caz, daca sindicatul salariatilor poate bloca deciziile de restructurare ale noului patron, drepturile exclusive de control nu se mai aplica, acestea ar fi trebuit sa-i revina in mod clar detinatorului intreprinderii. Da, este un exemplu de fragilitate institutionala, deoarece se face trecerea de la o intreprindere de stat la o intreprindere privata. Iar noile reguli nu sunt inca bine consolitate, sunt fragile, in urma schimbarii.

    3. Obiectivul central al reformei propietatii este refacerea legaturii dintre nivelul productiei si modul in care se schimba preferintele consumatorilor. Trecerea in mainile particularilor a unei propietati de stat, nu consider ca satisface in totalitate acest obiectiv, pentru ca intodeauna vor exista anumite obsacole ce impiedica aceasta reforma. De exemplu existenta persoanelor care isi urmaresc interesul propiu si nu tin cont de anumite reglementari, ceea ce conduce la o neconcordanta intre cele dou criterii ale obiectivului, iar mai apoi chiar la disparitia acestei propietati din sistemul economic.

  16. Banica Gabriela spune:

    Seria A, Grupa 1410 A
    Tema 7.

    1.-Sursele progresului economic sunt:proprietatea privata: oamenii ca intreprinzatori se vor manifesta mai intens.
    -libertatea schimbului
    -piete concurentiale-moneda sanatoasa
    -impozitare cat mai scazuta:oamenii vor investi si vor produce mai mult
    Institutiile si valorile culturale intra in toate categoriile enumerate mai sus.

    2.Valorile etice pot fi promovate prin libertate.Fidelitatea, punctualitatea, onestitatea si pastrarea promisiunii sunt atitudini cu valoare economica. Cu ajutorul lor o persoana poate deveni mai buna. Fara onestitate sau punctualitate un agent economic nu ar avea credibiliate si nu si-ar putea presta servicul la cel mai inalt nivel.

    3.Inovatiile sunt un rezultat al gandirii productive. Ele nu vin programate, vin atunci cand creierul isi asimileaza destula informatie pentru a crea o inovatie. Avionul Concorde si TGV-ul sunt inovatii, acestea usureaza viata oamenilor si sunt foarte folositoare in viata de zi cu zi. Firmele si guvernul nu pot programa inovatii deoarece acest lucru nu este posibil, poate viitor el se va face realizabil cu inteligenta artificiala, cu ajutorul robotilor.

    Tema 8.

    1. Tranzactia la economia de piata este analizata drept tranformare institutionala sistemica deoarece transformarea institutionala sistemica reprezinta schimbarea o schimbare radicala a regulilor fundamentale de organizare sociala, a institutiilor care modeleaza comportamentul uman si coordoneaza activitatile economice.

    2.Fragilitatea institutionala reprezinta trecere de la o stare la alta, de la un sistem la altul. Institutiile fragile sunt institutii care nu au inceput inca sa se consolideze, oamenii inca nu se raporteaza la o institutie fragile deoarece nu au apucat sa le internalizeze, nu au putut sa le integreze in viata lor.Aceste institutii nu au trecut inca printr-o etapa de dezvoltare. Statul detine drepturile exclisive de control in firma.

    3.Da, aceasta satisface obiectivul central al reformei proprietatii.Reforma ajuta la stabilizarea macroeconomica, liberalizarea preturilor si reformei pietei, dezvoltarea sectorului privat si privatizarea dar si la redefinirea rolului statului.
    Si firmele private pot fi decapitalizate cum ar fi multinationalele sau chiar firmele mai mici.

  17. Stoleru Petru Cosmin grupa 1413 Seria A spune:

    1.Sursele progresului economic:proprietatea privata, piețele concurențiale, libertatea schimbului și impozitarea cât mai scăzută. Industriile și valorile culturale intra în categoria factorilor microeconimici.
    2. Cel mai bine pot fi promovate prin libertate pentru o mai buna asigurare de prosperitate economică.
    3 Exercițiile de creativitate soldate cu soluții tehnice ingenioase sunt benefice și ajută la îmbunătățirea vieții. Avioanele îmbunătățesc viata oamenilor pentru ca le oferă posibilitatea sa se deplaseze pe distante foarte mari într-un timp foarte scurt. Consider ca nu se poate ajunge la o inovație pe luna din cauza costurilor de producție foarte mari.
    Temă 8
    1.Pentru ca schimba regulile fundamentale de organizare sociala a instituţiilor. Se face trecerea de la un mod de organizare sociala și economica la altul, ce este în mare parte diferit.
    2. Consider ca satisface obiectvul central al reformei proprietății fiindcă orice proprietar cauta sa își maximizeze venitul și capitalul

  18. CRISTEA_DANIELA-IONELIA,anul 2,seria A,grupa1411 spune:

    7.1.Sursele procesului economic prin separarea factorilor macroeconomici sunt: capitalul, forta de munca , resursele naturale si educatia. Institutiile si valorile culturale stau la baza macroeconomiei si implementeaza in societatea stimulente pentru cresterea economica.
    7.2.Consider c valorile etice sintetizate in termeni ca: punctualitate, onestitate, pastrarea promisiunii si fidelitate pot fi promovate mai bine liber, decat prin constrangere. Aceste atitudini au valoare economica deoarece exista Indicele Libertatii economice care este masurata prin valoarea economica.
    7.3. Intr-adevar, inovatia si creativitatea sunt mijloace indispensabile pentru oameni care le usureaza viat, cum ar fi avionul Condorde saU TGV-ul frantuzesc.Statul si firmele nu pot controla inovatia, deoarece exista un istoric care trebuie cunoscut, fiecare inovatie trebuie sa fie acceptata sau nu in urma unor cercetari, plus ca nu toata lumea isi permite sa acceseze astfel de canale. Aceste lucruri influenteaza structurile de productie viitoare.
    8.1.Tranitia la economie de piata este analizata drept transformarea instituonala sistematica, deoarece aceasta consta in schimbarea totala a multor programe de lucru, care pot modifica cu usurinta indicii si valoarea reala a economiei, indici precum activitatea economica, institutiile, productia.
    8.2.Fiind cumparata de un investitor strain, intreprinderea de stat supusa privatizarii va schimba si modul de lucru al angajatoriilor, metodele de plata, noul proprietar vrand sa faca schimbari in functie de notiunile si interesele sale, insa aici intervine sindicatul salariatilor, care protejeaza angajatii, drepturile excluvise din acest punct de vedere fiind detinute de sindicat.Acesta este un caz de fragilitate institutionala, care pune in pericol atat productia, cat fi institutia in sine.
    8.3.In momentul in care o intreprindere de stat trece in proprietate privata, este un semn ca valorile de productie trebuie reorganizate si astfel sa se obtina un nou venit care sa poata suplimenta sau sa ajute la cresterea economica, astfel satisface obiectivul central al reformei proprietatii, schimbarea proceselor interne si externe fiind un factor esential al reformei proprietatii.

  19. Gheorghe Mihnea Andrei spune:

    tema nr 7:

    1) sursele progresului economic sunt propietatea privata, libertatea schimbului, piete concurentiale , moneda sanatoasa, impozitare cat mai scazuta. Institutiile si valorile culturale intra in categoria de economie institutionala.
    2) Consider ca valorie etice pot fi promovate mai bine prin libertate pentru a-le permite indivizilor de a se manifesta. Aceste atitudini nu au in schimb nicio valoare economica.
    3)Acestea sunt inovatii deoarece pe termen lung , tehnologia folosita va deveni mai accesibila si disponibila mai multor numar de persoane cum este avionul TVG Francez , ceea ce va conduce la inbunatatirea vietii oamenilor datorita transportului mai rapid si al capacitatii de transportare mult mai mare al acestuia. Inovatiile nu pot fi planificate de guverne deoarece aceste inovatii necesita cercetari de specialitate si teste pentru a putea fi implementate.

    Tema nr 8:

    1)Tranitia la economia de piata este analizata drept sistematica deoarece reprezinta schimbarea radicala a regulilor fundamentale de organizare sociala, a institutiilor care modeleaza comportamentul uman.
    2) Investitorul devine propietarul legal al intreprinderii de statin urma licitatiei si detine drepturile excluive de control.

  20. Călin Alexandra-Carmen, Grupa 1411,seria A spune:

    Tema 7
    1.Factorii macroeconomici care reprezinta sursele progresului economic sunt: K(capitalul), (forta de munca), resursele naturale(NR), educatia(SK) si tehnologia (TEC).
    Factorii microeconomici:ajustarea structurala si activitatile antreprenoriale.
    Institutiile si valorile culturale stau la baza macroeconomiei si implementeaza in societate stimulente pentru evolutia economica.
    2.Caracterul etic al aranjamentelor institutionale precum „punctualitate”, „onestitate” , pastrarea promisiunii” si „fideliatet” , dar şi progresul economic sunt in strânsa legatura cu libertatea. Astfel, aceste valori etice poti fi promovate prin liberate.
    Indicele Libertatii Economice (ILE) reflecta calitatea aranjamentelor institutionale ale unei tari,astfel este masurata valoarea economica a acestora.
    3.Creativitatea oamenilor este nelimitata. Creativitatea in activitatea antreprenoriala duce la aparitia unor solutii tehnice ingenioase.Pentru realizarea unor astfel de inovatii precum avionul Concorde si tgv-ul frantuzesc se investeste considerabil si cateodata dureaza foarte mult pana cand produsul este finalizat.Aceste inovatii inbunatatesc viata unor anumite persoane, nu a tuturor. Acces la astfel de inovatii au doar cei care isi pot permite.
    Inovatia nu poate fi planificata, firmele şi guvernele nu pot decide numarul de inovatii. Rolul optiunilor individuale intr-o economie de piata consta in evaluarea inovatiilor propuse de intreprinzatori şi in influentarea structurilor viitoare de productie, prin acceptarea sau invalidarea inovatiilor deja incorporate. Alterarea drepturilor de proprietate prin planificare de catre stat inhiba activitatea antreprenoriala care este, prin natura sa, descentralizata. Iar schimbarea institutionala este cea care modifica compozitia activitatii antreprenoriale şi intensitatea manifestarii acesteia.
    Tema 8
    1.Tranziţia la sistemul economic al pieţei libere este un proces de transformare instituţională sistemică deoarece reprezinta o schimbare radicala a regulilor fundamentale de organizare socială, a instituţiilor care modelează comportamentul uman şi coordonează activităţile economice.
    2.Chiar daca intreprinderea este privatizata , sindicatul salariatilor detine drepturile exclusive deoarece acestia pot decide daca blocheaza sau nu deciziile de restructurare.
    Este prezentata o situatie de fragilitate institutionala, deoarece sindicatul urmareste protejarea interesele angajatilor .
    3.Reforma proprietăţii este un proces complex de recunoaştere şi constituire a instituţiei dreptului de proprietate, care încorporează numeroase transformări şi evoluţii instituţionale, economice, legale şi culturale.
    Din punctul meu de vedere, obiectivul reformei proprietatii este satisfacut de catre aceasta decapitalizare prin trecerea factorilor de producţie de controlul politic al non-proprietarilor sub controlul economic al proprietarilor (de drept).

  21. STROE NICOLETA ALEXANDRA spune:

    Stroe Nicoleta Alexandra
    1415 B

    Tema 7

    1 Sursele progresului economic sunt: proprietatea privată, pietele concurențiale, libertatea schimbului, moneda sănătoasă și impozitul cat mai mic.
    În categoria factorilor macroeconomici intra instituțiile si valorile culturale.
    2 valorile etice pot fi promovate prin libertate deoarece ,pentru asigurarea prosperității economice o mare importanță o au instituțiile.
    3 exercițiile de creativitate sunt inovații care îmbunătățesc viata oamenilor. Exemplu: TGV-ul franțuzesc a a ajutat la îmbunătățirea vieții omului pentru ca viteza de deplasare este una foarte mare , astfel oamenii ajung la destinație într-un timp scurt.

    Tema 8
    1 Tranziția economie de piață este analizată ca fiind o transformare instituțională sistematică , deoarece se schimba regulile de organizare socială.
    2 statul este cel care deține drepturile de control al oricărei firme.
    Acesta este un caz de fragilitate instituțională , performanțele fiind unele slabe in planul managerului.
    3 decapitalizarea întreprinderilor satisface obiectul central al reformei de proprietati , acesta țintind maximizarea venitului si capitalului.

  22. Crasmac Vasilica Iuliana spune:

    TEMA 7
    1.Analiza producţiei naţionale arată că natura macro a creşterii economice „ascunde” numeroase structuri (economice şi instituţionale) evolutive la nivel micro.
    SURSELE-FACTORI MACRO: K, L, TEC, SK, NR, MICROECONOMIA AJUSTĂRILOR STRUCTURALE: delta STR, FUNDAMENTE MICRO: ACTIVITATEA ANTREPRENORIALĂ= PREFERINŢE ŞI VALORI, ECONOMIA INSTITUŢIONALĂ: INSTITUŢII= PREFERINŢE ŞI VALORI
    2.Din punctul de vedere al filozofiei politice şi al teoriei economice, caracterul etic al aranjamentelor instituţionale şi progresul economic sunt în strânsă legătură cu libertatea – în calitate de categorie economică fundamentală. Libertatea economică este variabila instituţională fundamentala de care depinde dezvoltarea economică. “Punctualitatea”, “onestitatea”, “pastrarea promisiunii” si “fidelitatea” trebuie promovate prin libertate deoarece, prin constrangere nimeni nu o sa le faca. Acestea au valoare economica, sunt strans legate de libertate, libertatea este o categorie economica.
    3.Inovaţia nu poate fi planificată, firmele şi guvernele nu pot decide să realizeze, spre exemplu, trei inovaţii pe lună.
    Rolul opţiunilor individuale într-o economie de piaţă constă în evaluarea inovaţiilor propuse de întreprinzători şi în influenţarea structurilor viitoare de producţie, prin acceptarea sau invalidarea inovaţiilor deja încorporate. Alterarea drepturilor de proprietate prin planificare de către stat inhibă activitatea antreprenorială care este, prin natura sa, descentralizată. Avionul Concorde sau TGV-ul frantuzesc sunt inovatii deoarece imbunatatesc viata oamenilor, acestia pot sa calatoreasca mai rapid si mai usor.
    TEMA 8
    1.Tranziţia economiei socialiste de comandă la sistemul economic al pieţei libere este un proces de transformare instituţională. Transformare instituţională schimbarea radicală, prin decizie politică, a regulilor exogene de organizare, proces intratemporal. Evoluţie instituţională schimbarea treptată, spontană, a normelor şi tiparelor comportamentale proces intertemporal.
    Transformarea instituţională sistemică, indiferent de abordarea strategică a acesteia, nu este un proces lin şi uniform, care se desfăşoară fără costuri şi convulsii sociale. Tranzitia la economia de piata este analizata drept transformare institutionala sistemica deoarece trebuie să simţi piatra pentru a putea trece apa (Deng Xiaoping). Reformatorii gradualişti vizează transformarea succesivă a sectoarelor economiei, încet dar sigur, în cadrul unui proces de auto-consolidare a capacităţii de reformă o dată cu rezultatele ei.
    2. Potrivit principiului dobândirii originare, dimensiunea etică a reformei porneşte de la recunoaşterea faptului că nici un guvern, chiar dacă este liber ales, nu poate fi considerat proprietarul legitim al mijloacelor de producţie socializate. Aceasta impune: (1) recunoaşterea drepturilor de proprietate celor care sunt proprietarii de drept ai activelor expropriate şi restituirea acestora; (2) aplicarea principiului homesteading la proprietatea socializată dar nerevendicată prin titluri legitime de către potenţiali proprietari anteriori: pământ ţăranilor, capital muncitorilor, mine minerilor. Drepturile exclusive sunt ale proprietarului care detine acum firma. Este un caz de fragilitate institutionala deoarece se ingradesc drepturile proprietatului.
    3.Componenta centrală a oricărui program de transformare instituţională trebuie să fie reforma proprietăţii. Liberalizarea, descentralizarea şi privatizarea au constituit obiectivele explicite ale programelor de reformă, etapizarea, ritmul şi modul implementării acestora au avut consecinţe importante asupra progreselor obţinute.
    Satisface obiectivul principal al reformei, deoarece obiectivul reformei este dominat de Administratorul (care nu deţine libertatea de a vinde sau transfera mijloacele de producţie unui alt producător) operează în condiţiile unor motivaţii foarte puternice de maximizare a valorii prezente a fluxului de venituri viitoare pe seama scăderii valorii capitalului. Acest proces, care echivalează cu suprautilizarea şi consumarea capitalului existent în întreprinderile de stat, este desemnat prin conceptul de decapitalizare.
    CRASMAC VASILICA IULIANA, GRUPA 1411 A

  23. Dosa Radu Mihail spune:

    Tema 7
    Exercitiul 1. Sursele progresului economic sunt : microeconomia ajustarilor structurale, funadamentele microeconomice, economia institutionala, factorii macroeconomici, capitalul, munca, productia, tehnologia, resursele naturale.
    Surse ale progresului economic : proprietatea privata, libertatea schimbului, moneda sanatoasa, impozitare cat mai scazuta.
    In urma unor aranjamente institutionale ale pietei care au ajutat la dezvoltarea economica a Occidentului, a avut loc expansiunea comertului si dezvoltarea unui sistem de preturi supus intr-o mai mica masura Autoritatii politice fata de controlul religios si cel politic. Teoria neoclasica a cresterii economice se refera la conditiile necesare suportului productiei materiale ( acumularea de capital si progresul tehnic ) .

    Exercitiul 2. In opinița mea, cea mai buna modalitatea de a promova valorile etice precum „punctualitate” „onestitate” „pastrarea promisiunii” si „fidelitate”, este libertatea. Libertatea este cheia promovarii acestor termeni deoarece libertatea economica este sursa dezvoltarii economice. Este normal ca acesti termeni au o valoare economica pentru ca toate organizatiile se dezvolta prin intermediul lor. Client > Angajat; Angajat > Angajator, etc.

    Exercitiul 3. In prezent, sistemul economic se bazeaza foarte mult pe modalitati inovative si creative. Odata cu trecerea timpului, domeniul economic a trectu prin mai multe etape de dezvoltare iar astfel viata oamenlior, de cele mai multe ori, a fost imbunatatita. Este dificil ca firmele si guvernele sa realizeze un numar de inovatii pe luna deoarece este nevoie de multe studii, oameni calificati si timp, Bineinteles ca exista si exceptii dar e devoie de dezvoltare si timp pentru a prospera.

    Tema 8.
    Exercitiul 1.Tranzitia economiei socialiste reprezinta un proces de transformare institutionala. Acesta transcende, ca profunzime si sfera de cuprindere si astfel tranzitia economica la economia de piata este analizata drept transformare institutionala sistematica.

    Exercitiul 2. Din punctu de vedere institutional, statul are puterea de a acorda firmelor intr-o maniera discretionara, o multitudine de avantaje : finantare de stat, licente, subventii explicite si implicite, ingaduinta pentru datoriile la bugetul de stat, unele scutiri de obligatii fiscadele, etc.
    Da este un caz de fragilitate institutionala pentru ca are tendinta de a oferi statului cat mai multe responsabilotati ce pot consolida un sistem hybrid in care birocratia statala are un rol important in alocarea resurselo, prin distorsionarea procesului de piata in favoarea protejatiol ei.

  24. Serban Larisa spune:

    SERBAN LARISA MIHAELA . GRUPA 1413. SERIA A.
    TEMA 7.
    1) Sursele progresului economic sunt: proprietatea privata , libertatea schimbului , piete concurentiale , moneda sanatoasa , impozitare cat mai scazuta. Institutiile sunt compatibile cu libertatea economica.
    2) Valorile etice sintetizate in termeni ca ” punctualitate” , “onestitate” , “pastrarea promisiunii” si “fidelitate”, consider ca pot fi promovate mai bine prin libertate. Acestea sunt principii morale , sanatoase care fac o afacere sa prospere.Urmarirea profitului pe termen lung exclude un comportament iresponsabil fata de consumatori , salariati , furnizori , competitori , creditori.
    3) Acestea sunt inovatii care imbunatatesc viata oamenilor , fara de care , economia ar intra intr-un ” stadiu stationar” caracterizat de crestere economie modesta sau lipsita de crestere. Ca urmare , inovarea este cruciala pentru dezvoltarea economica sustenabila , fie ea si lipsita de rentabilitate.
    Firmele si guvernele nu pot planifica un numar de inovatii intr-un anumit timp , deoarece pentru a inregistra succese este nevoie de o implicare majora in procesul de inovare astfel incat tarile sau regiunile aflate in ipostaza de lidere sa fie ajunse din urma prin intensificarea activitatii inovationale , prin cercetare si dezvoltare , prin ocuparea fortei de munca si a protectiei mediului.

    TEMA 8.
    1) Tranzitia la economia de piata este analizata drept transformare institutionala sistemica , deoarece reprezinta schimbarea radicala a regulilor fundamentale de organizare sociala , a institutiilor care modeleaza comportamentul uman si coordoneaza activitatile economice.
    2) In opinia mea , drepturile exclusive de control in firma respectiva le detine investitorul , odata ce a cumparat acea firma. Fragibilitatea reprezinta o schimbare majora , deci , acesta poate fi un exemplu adecvat de fragilitate institutionala.

  25. Uricaru Robert-Stefan, Grupa 1416, Seria B spune:

    Tema 7
    1. Proprietatea privata, libertatea schimbului, pietele concurentiale, moneda sanatoasa si impozitarea cat mai scazuta sunt sursele progresului economic. Institutiile si valorile culturale intra in categoria factorilor microeconomici.
    2. Valorile etice cred ca mai bine pot fi promovate prin libertate deoarece institutiile favorabile libertatii economice au o importanta foarte mare pentru a asigura prosperitate economica.
    3. Exercitiile de creativitate soldate cu solutii tehnice ingenioase dar lipsite de rentabilitate sunt inovatii si pot sa imbunatateasca viata oamenilor. De exemplu avionul Concorde sau TGV-ul frantuzesc au imbunatatit viata oamenilor deoarece ele se deplasau cu o viteza extrem de mare si oamenii aveau posibilitatea sa ajunga intr-un timp foarte scurt la destinatie.
    Firmele si guvernele nu pot planifica sa realizeze un anumit numar de inovatii pe luna deoarece costurile de productie, de dezvoltare si de cercetare sunt foarte mari.
    Tema 8
    1. Tranzitia la economia de piata este analizata ca o transformare institutionala sistematica pentru ca se schimba radical regulile fundamentale de organizare sociala a institutiilor. Se face trecerea de la un mod de organizare sociala si economica la altul care este diferit in totalitate.
    2. Statul detine drepturile exclusive de control ale firmei. Da, acest caz este un exemplu adecvat de fragilitate institutionala deoarece sunt performante slabe in planul managementului microeconomic si macroeconomic.
    3. Eu consider ca decapitalizarea intreprinderilor satisface obiectivul central al reformei proprietatii deoarece proprietarul tinteste maximizarea venitului si a capitalului si urmareste conservarea valorii capitalului.

  26. Olteanu Teodora -Camelia 1414B spune:

    Tema 8
    1. Tranzitia la economia de piata este analizata drept transformare institutionala sistematica, deoarece tranzitia la economia de piata este o transformare radicala a sferelor de activitate umana, aceasta tranzitie doreste sa transforme institutiile, astfel distruge institutiile deja create de partidul comunist, creeaza altele si sustine evolutia si adaptarea institutiilor,reiese si o schimbare oranizatorica sociala, de aici rezulta ca tarile doresc o tranzitie care sa fie facuta prin transformarea institutionala sistematica , o transformare radicala si sistematica a regulilor fundamentale oranizatorice si a institutilor care coordoneaza si modeleaza coportamentul uman, avand ca scop o transformare radicala dar totusi sistematica care sa ii faca pe oameni dar si pe institutii sa se adapteze.

    2.De facto,drepturile exclusive de control in firma sunt in mod normal detinute de patron, dar in exemplul dat de facto este detinut de sindicatul salariatilor , deoarece daca angajati nu sunt avantajati de noile decizii de restructurare a firmei facuta de noul patron, sindicatul de salariati se implica activ astfel se poate organiza o greva a angajatilor care nu va mai permite accesul patronului in firma, sindicatul salariatilor este un grup de angajati din aceeasi firma pe aceeasi ramura de activitate care si-au dobandit personaltitatea juridica, si negociaza cu angajatorul/ patronul pentru bunastarea angajatilor atat din punct de vedere salarial cat si in vederea restructurari firmei.
    Este un caz de fragilitate institutionala, deoarece constituie un obstacol in calea afacerilor, firma nu va continua sa se dezvolte ci va fi nevoita sa ” bata pasul pe ;oc” sau sa stagneze afacerile pentru o perioada nedeterminata de timp.
    3.Trecerea proprietati de stat in mainile particularilor satisface obiectivul central al reformei proprietatii deoarece devine o proprieate privata si acest drept este recunoscut astfel vor avea loc diferite schimbari atat institutionale , economice, cat si legale, astfel se va dori o crestere a veniturilor publice obtinute din privatizare, si o restructurare interna.

    Tema 7
    1. Progresul economic:
    a)Factori macroeconomici: Resursele naturale(RN), Capitalul(K), Munca(L), Tehnologia (TEC),Educatia (SK).
    b)Factori microeconomici: Ajustarea structurala (^STR) ( Competenta antreprenoriala)
    Institutiile si valorile culturale intra in categoria factorilor macroeconomici deoarece acestea au o atitutine pozitiva pentru munca.
    2. Aceste valori etice ar trebui promovate prin constrangere, deoarece oamenii fiind constransi vor respecta acele valori etice, daca vor fi promovate prin libertate oamenii vor intelege ca punctualitatea, onestitatea, pastrarea promisiunii si fidelitatea sunt optionale astfel vor oscila si le vor respecta doar in unele cazuri, iar prin constrangere le vor respecta succesiv.
    Aceste atitudinii au valoare economica, astfel ca prin punctualitate se poate creste randamentul, cat si timpul de lucru. Prin onestitate se pot revizui la timp eventualele greseli pentru a nu creia un risc al firmei sau pentru a nu favoriza pierderile acesteia si astfel angajatii vor evoluat si vor capata mai multa experienta. Prin pastrarea promisiunii, se pot rezolva anumite probleme, de exemplu un angajat promite sa rezolve sau sa verifice un proiect, astfel ca pastrand acesata promisiune , devine mai eficient si firma este in regula, nu prezinta riscuri.
    Iar prin fidelitate, firma/ patronul firmei va stii ca angajatul bun va ramane in firma si nu va dori sa plece, astfel firma nu va mai trebui sa caute un nou angajat si nu va mai pierde bani pentru promovarea locului liber, iar angajatul poate sa fie ” ridicat in rang” sau sa primeasca un bonus la salariu.
    3.

  27. Necula Catalin-Vladut spune:

    Tema 7:

    1.Sursele progresului economic din punct de vederere al factorilor macroeconomici sunt:
    Formarea de capital, Forta de munca, Tehnologia, Educatia, Resursele naturale.
    Sursele progresului economic din punct de vedere al factorilor microeconomici sunt: Ajustarea structurala, Activitatea Antreprenoriala
    Institutiile si valorile culturale intra in categoria economica fundamentala.

    2. Din punctul meu de vedere aceste valori pot fi promovate mai bine prin libertate deoarece ajuta la gradul de institutionalizare a puterii. Acestea au valoarea economica, deoarece influenteaza progresul economic prin diferiti factori.

    3.Din punctul meu de vedere , atat firmele cat si guvernele nu pot decide sa realizeze un numar exact de inovatii pe luna, deoarecere degradarea drepturilor de propietate prin planificarea de catre stat impiedica activitatea antreprenoriala care este descentralizata. Economia de piata consta in evaluarea inovatiilor propuse de intreprinzator si influentarea structurilor viitoare de productie prin acceptarea inovatiilor deja existente.

    Tema 8

    1.Tranzactia economica de piata este analizata drept transformare institutionala sistematica deoarece transformarea institutionala schimba complet, prin decizie politica, regulile exogene de organizare a procesului intratemporal.

    2.Drepturile exclusive de control in firma respective sunt detinute de catra stat, deoarece este cazul unei autoritati politice care detine monopolul legislativ in societate, iar acesta are capacitatea de a impune taxe. Acest caz este un exemplu de fragilitate institutionala deoarece societatea in care guvernul face regulile, arbitreaza dispute si aplica drepturile exclusive.

    3.Consider ca acesta satisface obiectivul central al formei propietatii deoarece dezvoltarea unui sector privat sanatos este putin probabila in conditiile in care sectorul intreprinderilor de stat continua sa existe si sa benificieze de privilegii legislative si fiscale.

  28. Razvan Ionut Manea 1413A ETA spune:

    Tema 7
    1) Sursele progresului economic se impart in: factori macroeconomici: Capitalul, Munca, Tehnologia, Educatia si Resursele naturale, si factorul microeconomic, ajustarea structuala. Atat institutiile cat si valorile culturale sunt incluse in cadrul ajustarilor structurale, deci reprezinta factori microeconomici.

    2) Consider ca, punctualitatea si onestitatea pot fi promovate mai bine prin aplicarea unor constrangeri, deoarece in lipsa acestora, in mod predictibil, se poate ajunge la cazul in care multi indivizi sa nu fie punctuali la locul de munca sau in realizarea unor activitati astfel fiind influientata productivitatea economica, iar alte persoane vor dori sa isi indeplineasca propriul interes prin activitati lipsite de onestitate a caror finalitate sa le aduca beneficii acestora si pagube insemnate altora. De asemenea, pastrarea promisiunii si fidelitatea pot fi promovate prin libertate deoarece acestea reprezinta elemente subiective, necuantificabile si a caror finalitate nu este una predictibila. Consider ca, doar atitudinile a caror promovare poate fi realizata prin constrangere, au o valoare economica deoarece activitatile economice pot fi influientate direct de lipsa de punctualitate sau onestitate insa pastrarea promisiunii si fidelitate nu au o finalitate predictibila, deci nu pot influienta activitatile economice.

    3) Atat avionul Concorde, cat si TGV-ul frantuzesc reprezinta inovatii dezvoltate de firme de stat, si astfel acestea pot fi utilizate chiar daca nu sunt rentabile deoarece spre deosebire de o firma privata, firma de stat poate functiona chiar daca nu este rentabila. Aceste doua exemple sunt inovatii deoarece odata cu dezvoltarea trenului TGV, spre exemplu, s-a redus considerabil timpul parcurs intre doua localitati, imbunatatind astfel viata oamenilor si contribuind la dezvoltarea economica a anumitor orase centre industriale prin atragerea de forta de munca din alte localitati mai indepartate. Firmele si guvernele nu pot planifica inovatia deoarece nu pot decide spre exemplu ca in luna curenta sa se realizeze trei inovatii. Inovatiile constau in ore de analiza, si testare pentru a descoperi un bun sau un serviciu superior celui existent in prezent. Ori aceasta activitate nu poate fi planificata.

    Tema 8

    1) Tranzitia la economia de piata este analizata drept transformare institutionala sistemica deoarece ea consta intr-o schimbare radicala a regulilor fundamentale de organizare sociala precum si a institutiilor care modeleaza comportamentul uman si coordoneaza activitatile economice.

    2)In firma respectiva, drepturile exclusive de control sunt detinute de noul proprietar. Sindicatul salariatilor nu poate interzice accesul acestuia deoarece odata ce firma a fost achizitionata prin licitatie, aceasta ii apartine noului propretar, deci firma devine o proprietate privata. Acest caz nu este un exemplu de fragilitate institutionala deoarece nu reflecta o performanta slaba in cadrul managementului microeconomic.

    3)Consider ca fenomenul decapitalizarii nu satisface obiectivul central al reformei proprietatii deoarece aceasta din urma consta intr-un proces complex de constituire a dreptului de proprietate prin numeroase transformari si evolutii instituitonale, economice, legale si culturale

  29. Mitru Victor 1413A ETA spune:

    Tema 7:
    1)Sursele progresului economic sunt:
    La nimel de Macroeconomie sunt: Reseursele naturale; Capitalul; Munca; Tehnologia; Educatia.
    La nivel de Microeconomie este Ajustarea Structurala.
    Institutiile fac parte din categoria Ajustarilor structurale, la fel ca si valorile culturale care fac parte si ele din categoria Ajustarilor structurale. Deci ambele se incadreaza in factorul Microeconomic.

    2)Urmatoarele valori etice pot fi promovate mai bine prin modalitati diferite.
    De exemplu punctualitatea si onestitatea pot fi promovate mai bine prin intermediul constrangerilor, deoarece in momentul in care vei urmari punctualitatea si onestitatea la oameni, acestia vor fi mult mai productivi.
    Insa pastrarea promisiunii si fidelitatea este promovata mai bine cu ajutorul libertatii, deoarece nu poti impune un om sa-si pastreze promisiunia intotdeauna si mai mult nu poti impune un om la fidelitate, daca el nu vrea aceasta.
    Eu cred ca doar punctualitatea si onestitatea au valoare economica, deoarece punctualitatea este mereu importanta la orice organizatie sau intreprindere, pentru a obtine o productivitate maxima. Si onestitatea este importanta, pentru a fi piata mai de incredere pentru consumatori. Cred ca acest factor este unul dintre cei mai importanti la nivelul relatiilor dintre cumparator-producator.

    3)Dupa parerea mea avionul Concorde sau TGV-ul frantuzesc sunt inovatii in domeniul transportului,dar nu sunt rentabile. Acestea sunt organizatii facute de stat, deci in acest moment putem spune ca ele sunt utile dar nu rentabile, insa faptul major datorita carora ele inca actioneaza este ca apartin satului, deci pot functiona chiar daca nu sunt rentabile, insa folositoarec pentru populatie.
    Da, acestea sunt inovatii, in sensul ca imbunatatesc viata oamenilor, deoarece, de exemplu cu acest avion mentionat mai sus putem sa ajungem mai repede la destinatie si cu TGV-ul frantuzesc la fel putem ajunge mai repede din punctul A in punctul B. Putem spune ca este o inovatie deoarece chiar imbunatateste viata oamenilor, economisind o buna parte din timpul pierdut cu transportul.
    Firmele si Guvernele nu pot planifica inovatia, in asa fel incat sa apara un numar anumit pe luna, deoarece inovatiile depind de creativitatea lucratorilor si acesta nu este un factor stabil, in sens ca intr-o luna angajatii pot elabora 5 inovatii care sa-i usureze munca, iar intr-o alta luna doar una. Atunci cand este la baza un factor variabil, care in cazul nostru este creativitatea, atunci nu putem vorbi de o stabilitate de lunga durata.

    Tema 8:
    1)Tranzitia la economia de piata este analizata drept transformare institutionala sistemica deoarece are loc o schimbare radicala ale regulilor fundamentale de organizare sociala, care influenteaza comportamentul cetatenilor si schimba mersul activitatile economice.

    2)In acest caz drepturile exclusive de control in firma respectiva le detine investitorul strain care este patronul intreprinderii. Aceasta intreprindere este proprietatea privata a investitotrului si prin lege el are toate drepturile asupra activitaii sale.
    Acest caz nu este un exemplu de o fragilitate institutionala, deoarece fragilitatea institutionala reprezinta performante slabe in planul managementului microeconomic si macroeconomic. Dar in cazul nostru de mai sus nu se observa o astfel de situatie.

    3)Eu cred ca situatia data nu satisface obiectivul central al reformei proprietatii, deoarece aceasta reforma incorporeaza numeroase transformari si evolutii institutionale economice, legale si culturale, insa in cazul nostru avem doar schimbari institutionale economice.

  30. Constantin Ovidiu,1411 A spune:

    Tema 7
    1)Cinci surse majore al progresului economic sunt: proprietatea private(macro),libertatea schimbului(micro), piete concurentiale(macro), moneda sanatoasa(macro), impozitare cat mai scazut(micro).
    Institutiile si valorile culturale sunt factori de natura microeconomica.
    2)Consider ca valorile etice pot fi promovate mai bine prin libertate deoarece stim foarte bine ca oamenii tind intotdeauna sa fac fix ceea ce le este interzis.Cu atat mai mult in randul valorilor etice, anumite constrangeri nu vor ajuta prea mult .Evident ca au valoare economica , deoarece un stat este condus de anumite persoane , care fara “onestitate” sau “punctualitate’ nu vor putea sa multumeasca poporul.
    3)Este evident ca inovatiile nu pot fi planificate deoarece nimeni nu poate prezice cand ii vine o idee unei persoane, sau cand desluseste o anumite problema cu care se confrunta.Chiar daca un proiect precum a fost cel cu avionul Concorde nu a fost un real success, omenirea a facut inca un pas in fata in dezvoltarea unor noi inventii care pe viitor e foarte probabil sa se concretizeze.
    Tema 8
    1)Tranzitia la economia de piata este analizata drept transformare institutionala sistemica deoarece a fost o schimbare radicala ,organizatiile economice au suferit diferite mutatii , de la faliment la dezvoltare,fapt ce da nastere unor noi atitudini ,cunostinte ,mentalitati si ideologii.
    2)Nimeni nu detine drepturi exclusive de control in firma, deoarece anumite schimbari facute de patron pot influenta direct salariatii , schimbari care pot fi blocate printr-un sindicat al salariatilor.Este un exemplu de fragilitate institutionala deoarece la nivelul conducerii nu s-au luat deciziile potrivite pentru a satisface atat nevoile firmei cat si a angajatilor.
    3)Consider ca decapitalizarea satisface obiectivul central al reformei proprietatii pentru ca un proprietar isi va vedea intotdeauna interesul si va urmari sa isi creasca venitul si sa dezvolte compania respectiva.

  31. Paterău Andrei Alexandru spune:

    TEMA 7

    1. Factori macroeconomici: capital, forta de munca , tehnologia , educatia , resursele naturale.
    Factori microeconomici: ajustarea structurala , activitatea antreprenoriala
    Institutiile si valorile culturale intra in categoria economica fundamentala.

    2.Valorile etice necesita adoptarea unor criterii obiective de diferentiere a modurilor de organizare si structurale a societatilor umane. Acest criteriu priveste gradul in care aranjamentele institutionale sustin manifestarea libertatii.

    3. Firmele si guvernele nu pot decide sa realizeze un anumit numar de inovatii pe luna deoarece activitatea antreprenoriala este descentralizata.
    Rolul obtiunilor individuale intr-o economie de piata consta in evaluarea inovatiilor propuse de interprinzatori .

    TEMA 8

    1. Fiind un proces intratemporal, transformarea institutionala schimba radical, prin decizie politica, regulile exogene de organizare.

    2. Drepturile exclusive de control in firma le detine statul, societate in care guvernul face regulile si aplica drepturile exclusive ; autoritate politica care
    detine monopolul .

    3. Da, deoarece dezvoltarea unui sector privat sanatos este putin probabila in conditiile in care sectorul intreprinderilor de stat continua sa existe si sa beneficieze de privilegii .

    Paterău Andrei Alexandru
    Grupa 1412

  32. Ilie Alex Catalin spune:

    Tema 7:
    1.Sursele progresului economic sunt:
    – Factori microeconomici: ajustarea structurala si activitatea antreprenoriala.
    – Factori macroeconomici: resursele naturale, capitalul, forta de munca, tehnologia si educatia.
    Institutiile si valorile culturale se incadreaza in microeconomie deoarece institutiile sunt reguli pe care antreprenorul trebuie sa le respecte si valorile culturale reprezinta atributele unui angajar.

    2. Aceste valori etice pot fi promovate mai bine prin constrangere, daca cetatenii ar fi liberi acestia nu ar mai fi punctuali, onesti sau fideli. Aceste atitudini au valoare economica deoareece acestea influenteaza productivitatea unui individ.

    3. Firmele si guvernele nu pot planifica un anumit numar de inovatii pe luna deoarece inovatia necesita foarte mult timp si resurse pentru a fi realizat si nu poate fi creata de pe o luna pe alta. Exercitiile de creativitate soldate cu solutii “futuriste” nu renteaza la momentul actual, dar reprezinta evolutie tehnologica care poate deveni fundamentala in viitor.

    Tema 8:
    1 Tranzitia la economia de piata este analizata drept transformarea institutionala sistemica deoarece s-au schimbat radical regulile fundamentale ale pietei si ale statului.
    2. Drepturile exclusive sunt detinute de catre investitorul care a cumparat intreprinderea. Acest caz reprezinta un exemplu de fragilitate institutionala deoarece investitorul putere deplina asupra intreprinderii, deoarece sindicatul salariatiilor ii blocheaza deciziile.
    3. Decapitalizarea intreprinderilor de stat nu reprezinta doar trecerea completa la propietatea privata si nu este doar un proces simplu de privatizare. Pentru a se realiza aceasta reforma este necesara cunoasterea deplina asupra drepturilor propietatii.

    Ilie Alex Catalin
    Grupa 1412 Seria A

  33. Constantin Ioana Raluca,ETA,an2,grupa1411A spune:

    7.1.Progresul economic este un fenomen complex ce are la baza mai multi factori de natura macroeconomica, cum ar fi : educatia, munca, tehnologia, resursele naturale, capitalul, , dar si de natura microeconomica , precum : ajustarea stucturala. Institutiile(baza generala, fiind reguli care ghideaza economia) si activitatea antreprenoriala( baza macroeconomiei) sunt preferinte si valori.
    2.Din punctul meu de vedere, valorile etice sintetizate in termini ca “punctualitate”, “onestitate”, “pastrarea promisiunii”, “fidelitate” ar trebuie promovate prin libertate, deoarece caracterul lor etic se afla in stransa legatura cu libertatea. Aceasta ofera posibilitatea fiecarei persoane de a-si utiliza resursele proprii in functie de nevoile lor, atat timp cat nu constrang actiunile altor participanti. Libertatea poate stimula cresterea economica prin: schimbul voluntar, libera concurenta si securitatea drepturilor de proprietate private .
    3.Din punctul meu de vedere, exercitiile de creativitate soldate cu solutii tehhnice ingenioase, precum : avionul sau TGV-ul sunt inovatii care au ajutat si ajuta in continuare la deplasarea mai usoara a oameniilor dintr-un loc in altul , dintr-o tara in alta , imbunatatind astfel viata oamenilor . Firmele si guvernele nu pot planifica inovatia, astfel incat sa se realizeze un anumit numar de inovatii pe luna, pentru ca acestea trebuie propuse si evaluate pentru a vedea cum pot ele influenta structurile viitoare de productie . Progresele inregistrate in trecut in cunoasterea tehnologica si organizationala au avut la baza studii pe baza istoriei economice, deci pentru a avea parte de inovatii care sa stimuleze o viata mai buna , trebuie mai intai sa se faca cercetari .
    8.1.Tranzitia la economia de piata este analizata drept transformare institutionala sistematica , deoarece reprezinta o schimbare a regulilor fundamentale de organizare sociala, a institutiilor care modeleaza comportamentul uman si coordoneaza activitatiile economice. Acest lucru detemina inertia comportamentala si rezistenta la schimbare care trebuie sa fie relevante. Transformarea institutionala are un character intratemporal fiind realizata prin decizie politica, de exemplu.
    2.Daca un investitor strain cumpara la licitatie o intreprindere de stat supusa privatizarii inseamna ca in firma respectiva vor avea loc anumite transformari, un proces de creeare si adaptare la noul sistem ce va fi impus. Fragilitatea institutionala are un rol important in alocarea resurselor prin distorsionarea procesului de piata in favoarea protejatilor ei . De fapt, in cadrul acestei firme drepturile exclusive de control sunt detinute de catre sindicatul salariatiilor , care decide la nivel de firma cine are drepturi si cine are obligatii. Acesta este este un caz de fragilitate institutionala, deoarece sindicatul incearca sa protejeze interesele angajatilor fara a putea fi influentate de o entitate straina .
    3.Reforma proprietatii implica cresterea veniturilor publice obtinute prin privatizare, ca manifestare tipica a intereselor birocratiei statale . Consider ca decapitalizarea intreprinderilor de stat este un proces care satisface obiectivul central al reformei proprietatii, deoarece acesta ajuta la maximizarea valorii prezenta , a fluxului de venituri viitoare pe seama scaderii capitalului. Astfel va fi suprautilizat si consumat capitalul existent, rezultand venituri suplimentare.

  34. Pandeleanu Ioana-Alexandrina spune:

    Pandeleanu Ioana-Alexandrina, grupa 1414, seria B

    Tema 7

    1. Factorii de natura macroeconomica ce reprezinta surse ale progresului economic sunt: munca, capitalul, tehnologia, educatia, resursele naturale.
    Factorii de natura microeconomica ce duc la progrese economice sunt ajustarile structurale.

    Consider ca institutiile si valorile culturale fac parte din domeniul microeconomoc.

    2. Cred ca valorile etice, sintetizate prin termeni ca “punctualitate”, “onestitate”, “pastrarea promisiunii” sau “fidelitate” pot fi promovate mai degraba rin constrangere decat prin libertate. Individul este supus nevoilor si dorintelor proprii si, de multe ori, tinde sa actioneze spre satifacerea acestora facand abstractie de constiinta sau etica, atentand la bunurile/ resursele altor persoane. De exemplu, in absenta institutiei contractului, este foarte posibila o indepartare a uneia dintre parti de la acordul verbal initial acesta invocand anumite motive subiective iar celalalt bineinteles ca va iesi in pierdere. Deci, cum principiile eticii nu pot fi aplicate cu succes in majoritatea cazurilor apare nevoie unei anumite constrangeri.

    3. Din punctul meu de vedere, inovatia si creativitatea se intrepatrund, in primul rand de dragul stiintei dar si a dezvoltarii economice sustenabile. Exercitiile de creativitate stau la baza celor mai utile inventii din istoria omenirii asa ca, aparent inutile, fara vreun folos adus omenirii in prima faza, micile creatii/ inventii precum avionul Concorde sau TGV-urile frantuzesti sunt supuse unor testari tocmai cu scopul de a le da in uz public, spre folosul si usurarea vietii oamenilor.

    Inovatia nu poate fi planificata cum nu pot fi planificate nici dezastrele naturale insa in ambele cazuri pot fi anticipate. Noile tehnologii de exemplu, au in spate ani de munca de cercetare, proiectare si testare astfel incat acestea sa ajunga in mainile oamenilor cu o anumita garantie privind siguranta.

    Tema 8

    1. Tranzitia de la economia de tip socialist la economia de piata este analizata drept transformare institutionala sistemica deoarece este o schimbare radicala atat la nivel economic cat si la nivel social. Transformarea sistemica presupune o anumita rezistena la schimbare in randul populatiei astfel incat oamenii sa se adapteze mai usor si mai repede la noile institutii.

    2. In cazul de fata, drepturile exclusive de control apartin noului patron ce a cumparat intreprinderea. Se poate observa foarte bine cum acest caz este supus fragilitatii institutionale cauzate de subdezvoltarea rezistentei la schimbare a populatiei in contextul transformarilor radicale prin care a trecut economia in ultimele decenii.
    Abandonarea institutiilor vechi privind drepturile de proprietate si adoptarea noilor reguli in care statul nu mai are un amestec central in piata au zdruncinat intr-o oarecare masura demersurile economice.

    3. Obiectivul central al reformei proprietatii este refacerea dependentei structurii de productie de structura evolutiva a preferintelor de consum. Decapitalizarea intreprinderilor de stat este un proces prin care proprietatea de stat trece in proprietate privata, deci fiecare individ ce doreste a detine o intreprindere are aceasta posibilitate fara vreun amestec decisiv din partea statului. Astfel, fiecare firma de sine statatoare este libera sa comercializeze ce doreste. Cumparatorii sunt multumiti avand o gama larga de produse si servicii ce le satisfac nevoile iar producatorii au profit ceea ce le stimuleaza dorinta de dezvoltare.
    in tot acest proces statul are de castigat in sensul ca, pe de o parte exista oa transparenta a pietei ce ii permite sa fundamneteze unele decizii iar pe de alta parte castiga pe plan financiar, din taxe aplicate atat producatorilor cat si consumatorilor.

  35. RATEA IONELA RAMONA spune:

    Grupa 1413, seria A
    Rezolvare:

    Tema 7

    1. Sursele progresului economic sunt impartite in cele 2 categorii: factori macroeconomici si factori microeconomici. Factorii macroeconomici sunt: resursele naturale, capitalul, munca, tehnologia si educatia, in timp ce ajustarea structurala se incadreaza in microeconomie, fiind capacitatea de a anticipa preferintele consumatorilor.
    Institutiile si valorile culturale intra in microeconomie. Institutiile sunt regulile dupa care se ghideaza un antreprenor in activitatea economica iar valorile culturale reprezinta dorintele si preferintele intreprinzatorului de a-si crea o stare materiala si de a coopera corect cu ceilalti.

    2. Valorile etice de mai sus pot fi promovate mai bine prin constrangere. Avem nevoie de institutii care sa mentina aceste valori si in practica. In activitatea economica este mult mai eficient ca statul sa nu prea intervina dar aceste valori trebuiesc oarecum impuse pentru ca oamenii sa isi cunoasca drepturile, limitele si sa nu existe haos. Aceste atitudini sunt defapt niste stimulente si au valoare economica deoarece intreprinzatorii isi desfasoara activitatea antreprenoriala ghidandu-se dupa ele.
    3. Inovatia reprezinta o descoperire, un lucru nou pentru societate. Oamenii isi doresc sa realizeze un produs sau serviciu care sa fie unic dar sa aduca profit. Insa se poate intampla ca atunci cand creezi ceva nou pe o piata sa nu stii cum vor reactiona consumatorii. Consider ca avionul Concorde si TGV-ul frantuzesc aduc un beneficiu companiilor care le-au creat prin faptul ca acestea aduna o prestanta anume, deci prestigiul lor in randul competitiei creste.
    Inovatia nu poate fi planificata deoarece o descoperire dintr-un domeniu nu poate fi planificata. Nu exista un numar de descoperiri care se pot face intr-un anumit interval de timp.

    Tema 8

    1. Tranzitia la economia de piata este analizata drept transformare institutionala sistemica deoarece s-au schimbat regulile fundamentale ale functionarii mecanismului pietei si al statului si totodata s-a schimbat radical mentalitatea oamenilor cu privire la drepturile si obligatiile pe care acestia le au.

    2. Drepturile exclusive sunt detinute de catre investitorul strain care este si proprietarul de drept al intreprinderii dupa ce incheie contractul de vanzare-cumparare. Scopul principal al proprietarului este de a-si maximiza profitul si capitalul. In acest caz, statul este administratorul intreprinderii si nu are dreptul de a vinde sau transfera unui alt potential proprietar intreprinderea. Cred ca putem vorbi de fragilitate institutionala in acest caz deoarece chiar daca investitorul strain are drepturile exclusive asupra intreprinderii, si statul are o oarecare influenta asupra acesteia. Drepturile de proprietate nu cred ca sunt pe deplin clarificate in aceasta siuatie pentru ca exista o schimbare in societate. Sindicatul salariatilor poate restrictiona accesul fizic in firma a investitorului prin proteste iar acesta nu o sa mai poata avea drepturi exclusive in acel moment.

    3. Reforma proprietatii se refera la recunoasterea si constituirea institutiei dreptului de proprietate si nu la un simplu proces de privatizare. Este nevoie de tranzitia factorilor de productie: de la factori de productie sub controlul politic la factori de productie sub controlul economic al proprietarului de drept. Problema stimulentelor si a calculului economic trebuie sa fie atent tratata prin implementarea corecta a drepturilor de proprietate.

  36. LACATUS ANDREEA CATALINA spune:

    Lacatus Andreea Catalina,grupa 1413,seria A

    1. Micro:capitalul,munca,tehnologia;
    Macro:resurse naturale, educatia, ajustarea structurala.
    Institutiile si valorile naturale intra in categoria de micro.

    2.Valorile etice sintetizate sunt promovate mai bine prin libertate.

    3.Inovatiile imbunatatesc viata oamenilor. Firmele si guvernele nu pot planifica inovatia, pentru ca aceasta inovatia nu se realizeaza tot timpul, adica nu poate aparea o data pe luna.

    Tema 8

    1.Deoarece desemneaza un proces de distrugere,creare si adoptare.

    3.Da,o astfel de reforma are efect economic si nu numai. Din cauza acestor efecte, reforma proprietatilor este fundamentala.

  37. VOINEA ALEXANDRA-CRISTINA spune:

    Voinea Alexandra-Cristina
    Grupa 1416 B
    ETA

    Tema 7
    1.Sursele progresului economic:
    -factori macroeconomici:capitalul, munca, tehnologia, educatia, resursele natural
    -factori microeconomici:activitate antreprenoriala, ajustare structurala.
    Institutiile si valorile culturale intra in categoria factorilor microeconomici.
    2.Valorile etice pot fi mai bine promovate prin libertate, acestea au o valoare economica, deoarece asigura o buna desfasurare a activitatilor si o reusita in afaceri.
    3.Creativitatea poate fi inovativa, adica elaborarea, crearea unor produse noi si originale, care sa imbunatateasca viata oamenilor.Firmele si guvernele nu pot aduce un anumit numar de inovatii lunar, din cauza costurilor foarte mari pentru cercetari, proiectare si dezvoltare.
    Tema 8
    1.Tranzitia la economia de piata este analizata drept transformare institutionala sistemica, deoarece au fost schimbate radical regulile fundamentale de organizare sociala a institutiilor care modeleaza comportamentul uman si coordoneaza activitatile economice .
    2.Drepturile exclusive de control in firma respectiva sunt detinute de stat.Acest caz este un exemplu adecvat de fragilitate institutionala, pentru ca apare lipsa de atitudine si seriozitate manageriala.
    3.Decapitalizarea intreprinderilor de stat satisface obiectivul central al reformei proprietatii, deoarece obiectivul proprietarului este maximizarea valorii produselor sale plus a valorii resurselor folosite,pentru ca el este proprietarul ambelor.Proprietarul actioneaza in directia conservarii valorii capitalului.

  38. Boteanu Iuliana-Maria spune:

    1. Sursele progresului economic sunt proprietatea private, pietele concurentiale, moneda sanatoasa, impozitarea scazuta. Factorii macroeconomicice sustin progresul economic sunt: capitalul, tehnologia, educatia si resursele naturale.
    Institutiile si valorile culturale intra in categoria factorilor macroeconomici de munca, alegerea muncii in detrimentul timpului liber.
    2. Cel mai bine pot fi promovate valorile etice prin libertate, deoarece libertatea economica este sursa prosperitatii economice. Punctualitatea, onestitatea, fidelitatea sporesc dezvoltarea ecoomica si colaborarea dintre organizatii.
    3. Inovatia si creativitatea sunt indispensabile progresului economic, insa nu din fiecare aspect ingenious gandit pe aceasta lumea poate rezulta ceva fezabil sau profitabil, Stabilirea unui numar de inovatii pe luna inhiba activitatea si descentralizeaza capacitatea de creere si inovare.
    1. Tranzitia la economia de piata reprezinta o transformarea sistemica institutionala prin prisma schimbarilor aduse prin modificarea radicala a regulilor fundamentale.
    2. Drepturile exclusive sunt detinute de catre investitor. Da, acesta reprezinta un caz e fragilitate institutionala prin prisma interventiei birocratiei.
    3. Decapitalizarea intreprinderilor este un proces favorabil deoarece dezoltarea unui sector privat este mult mai dificila atunci cand sectorul inteprinderilor de stat continua sa existe sis a beneficieze de privilegii legislative si fiscal.

  39. CRASMAC VASILICA IULIANA spune:

    TEMA 7
    1.Analiza producţiei naţionale arată că natura macro a creşterii economice „ascunde” numeroase structuri (economice şi instituţionale) evolutive la nivel micro.
    SURSELE: FACTORI MACRO: K, L, TEC, SK, NR, MICROECONOMIA AJUSTĂRILOR STRUCTURALE: delta STR, FUNDAMENTE MICRO: ACTIVITATEA ANTREPRENORIALĂ= PREFERINŢE ŞI VALORI, ECONOMIA INSTITUŢIONALĂ: INSTITUŢII= PREFERINŢE ŞI VALORI
    2.Din punctul de vedere al filozofiei politice şi al teoriei economice, caracterul etic al aranjamentelor instituţionale şi progresul economic sunt în strânsă legătură cu libertatea – în calitate de categorie economică fundamentală.
    Libertatea economică este variabila instituţională fundamentala de care depinde dezvoltarea economică. “Punctualitatea”, “onestitatea”, “pastrarea promisiunii” si “fidelitatea” trebuie promovate prin libertate deoarece, prin constrangere nimeni nu o sa le faca. Acestea au valoare economica, sunt strans legate de libertate, libertatea este o categorie economica.
    3.Inovaţia nu poate fi planificată, firmele şi guvernele nu pot decide să realizeze, spre exemplu, trei inovaţii pe lună.
    Rolul opţiunilor individuale într-o economie de piaţă constă în evaluarea inovaţiilor propuse de întreprinzători şi în influenţarea structurilor viitoare de producţie, prin acceptarea sau invalidarea inovaţiilor deja încorporate. Alterarea drepturilor de proprietate prin planificare de către stat inhibă activitatea antreprenorială care este, prin natura sa, descentralizată. Avionul Concorde sau TGV-ul frantuzesc sunt inovatii deoarece imbunatatesc viata oamenilor, acestia pot sa calatoreasca mai rapid si mai usor.
    TEMA 8
    1.Tranziţia economiei socialiste de comandă la sistemul economic al pieţei libere este un proces de transformare instituţională. Transformare instituţională schimbarea radicală, prin decizie politică, a regulilor exogene de organizare, proces intratemporal. Evoluţie instituţională schimbarea treptată, spontană, a normelor şi tiparelor comportamentale proces intertemporal. Transformarea instituţională sistemică, indiferent de abordarea strategică a acesteia, nu este un proces lin şi uniform, care se desfăşoară fără costuri şi convulsii sociale. Tranzitia la economia de piata este analizata drept transformare institutionala sistemica deoarece trebuie să simţi piatra pentru a putea trece apa (Deng Xiaoping). Reformatorii gradualişti vizează transformarea succesivă a sectoarelor economiei, încet dar sigur, în cadrul unui proces de auto-consolidare a capacităţii de reformă o dată cu rezultatele ei.
    2. Potrivit principiului dobândirii originare, dimensiunea etică a reformei porneşte de la recunoaşterea faptului că nici un guvern, chiar dacă este liber ales, nu poate fi considerat proprietarul legitim al mijloacelor de producţie socializate. Aceasta impune: (1) recunoaşterea drepturilor de proprietate celor care sunt proprietarii de drept ai activelor expropriate şi restituirea acestora; (2) aplicarea principiului homesteading la proprietatea socializată dar nerevendicată prin titluri legitime de către potenţiali proprietari anteriori: pământ ţăranilor, capital muncitorilor, mine minerilor. Drepturile exclusive sunt ale proprietarului care detine acum firma. Este un caz de fragilitate institutionala deoarece se ingradesc drepturile proprietatului.
    3.Componenta centrală a oricărui program de transformare instituţională trebuie să fie reforma proprietăţii. Liberalizarea, descentralizarea şi privatizarea au constituit obiectivele explicite ale programelor de reformă, etapizarea, ritmul şi modul implementării acestora au avut consecinţe importante asupra progreselor obţinute.
    Satisface obiectivul principal al reformei, deoarece obiectivul reformei este dominat de Administratorul (care nu deţine libertatea de a vinde sau transfera mijloacele de producţie unui alt producător) operează în condiţiile unor motivaţii foarte puternice de maximizare a valorii prezente a fluxului de venituri viitoare pe seama scăderii valorii capitalului. Acest proces, care echivalează cu suprautilizarea şi consumarea capitalului existent în întreprinderile de stat, este desemnat prin conceptul de decapitalizare.
    CRASMAC VASILICA IULIANA, GRUPA 1411 A

  40. CRASMAC VASILICA IULIANA spune:

    TEMA 7.1.Analiza producţiei naţionale arată că natura macro a creşterii economice „ascunde” numeroase structuri (economice şi instituţionale) evolutive la nivel micro.
    SURSELE: FACTORI MACRO: K, L, TEC, SK, NR, MICROECONOMIA AJUSTĂRILOR STRUCTURALE: delta STR, FUNDAMENTE MICRO: ACTIVITATEA ANTREPRENORIALĂ= PREFERINŢE ŞI VALORI, ECONOMIA INSTITUŢIONALĂ: INSTITUŢII= PREFERINŢE ŞI VALORI
    2.Din punctul de vedere al filozofiei politice şi al teoriei economice, caracterul etic al aranjamentelor instituţionale şi progresul economic sunt în strânsă legătură cu libertatea – în calitate de categorie economică fundamentală.
    Libertatea economică este variabila instituţională fundamentala de care depinde dezvoltarea economică. “Punctualitatea”, “onestitatea”, “pastrarea promisiunii” si “fidelitatea” trebuie promovate prin libertate deoarece, prin constrangere nimeni nu o sa le faca. Acestea au valoare economica, sunt strans legate de libertate, libertatea este o categorie economica.
    3.Inovaţia nu poate fi planificată, firmele şi guvernele nu pot decide să realizeze, spre exemplu, trei inovaţii pe lună.
    Rolul opţiunilor individuale într-o economie de piaţă constă în evaluarea inovaţiilor propuse de întreprinzători şi în influenţarea structurilor viitoare de producţie, prin acceptarea sau invalidarea inovaţiilor deja încorporate. Alterarea drepturilor de proprietate prin planificare de către stat inhibă activitatea antreprenorială care este, prin natura sa, descentralizată. Avionul Concorde sau TGV-ul frantuzesc sunt inovatii deoarece imbunatatesc viata oamenilor, acestia pot sa calatoreasca mai rapid si mai usor.

    TEMA 8. 1.Tranziţia economiei socialiste de comandă la sistemul economic al pieţei libere este un proces de transformare instituţională. Transformare instituţională schimbarea radicală, prin decizie politică, a regulilor exogene de organizare, proces intratemporal. Evoluţie instituţională schimbarea treptată, spontană, a normelor şi tiparelor comportamentale proces intertemporal. Transformarea instituţională sistemică, indiferent de abordarea strategică a acesteia, nu este un proces lin şi uniform, care se desfăşoară fără costuri şi convulsii sociale. Tranzitia la economia de piata este analizata drept transformare institutionala sistemica deoarece trebuie să simţi piatra pentru a putea trece apa (Deng Xiaoping). Reformatorii gradualişti vizează transformarea succesivă a sectoarelor economiei, încet dar sigur, în cadrul unui proces de auto-consolidare a capacităţii de reformă o dată cu rezultatele ei.
    2. Potrivit principiului dobândirii originare, dimensiunea etică a reformei porneşte de la recunoaşterea faptului că nici un guvern, chiar dacă este liber ales, nu poate fi considerat proprietarul legitim al mijloacelor de producţie socializate. Aceasta impune: (1) recunoaşterea drepturilor de proprietate celor care sunt proprietarii de drept ai activelor expropriate şi restituirea acestora; (2) aplicarea principiului homesteading la proprietatea socializată dar nerevendicată prin titluri legitime de către potenţiali proprietari anteriori: pământ ţăranilor, capital muncitorilor, mine minerilor. Drepturile exclusive sunt ale proprietarului care detine acum firma. Este un caz de fragilitate institutionala deoarece se ingradesc drepturile proprietatului.
    3.Componenta centrală a oricărui program de transformare instituţională trebuie să fie reforma proprietăţii. Liberalizarea, descentralizarea şi privatizarea au constituit obiectivele explicite ale programelor de reformă, etapizarea, ritmul şi modul implementării acestora au avut consecinţe importante asupra progreselor obţinute. Satisface obiectivul principal al reformei, deoarece obiectivul reformei este dominat de Administratorul (care nu deţine libertatea de a vinde sau transfera mijloacele de producţie unui alt producător) operează în condiţiile unor motivaţii foarte puternice de maximizare a valorii prezente a fluxului de venituri viitoare pe seama scăderii valorii capitalului. Acest proces, care echivalează cu suprautilizarea şi consumarea capitalului existent în întreprinderile de stat, este desemnat prin conceptul de decapitalizare.

    CRASMAC VASILICA IULIANA. GRUPA 1411 A

  41. CRASMAC VASILICA IULIANA spune:

    TEMA 7.1.Analiza producţiei naţionale arată că natura macro a creşterii economice „ascunde” numeroase structuri (economice şi instituţionale) evolutive la nivel micro.
    SURSELE: FACTORI MACRO: K, L, TEC, SK, NR, MICROECONOMIA AJUSTĂRILOR STRUCTURALE: delta STR, FUNDAMENTE MICRO: ACTIVITATEA ANTREPRENORIALĂ= PREFERINŢE ŞI VALORI, ECONOMIA INSTITUŢIONALĂ: INSTITUŢII= PREFERINŢE ŞI VALORI
    2.Din punctul de vedere al filozofiei politice şi al teoriei economice, caracterul etic al aranjamentelor instituţionale şi progresul economic sunt în strânsă legătură cu libertatea – în calitate de categorie economică fundamentală.
    Libertatea economică este variabila instituţională fundamentala de care depinde dezvoltarea economică. “Punctualitatea”, “onestitatea”, “pastrarea promisiunii” si “fidelitatea” trebuie promovate prin libertate deoarece, prin constrangere nimeni nu o sa le faca. Acestea au valoare economica, sunt strans legate de libertate, libertatea este o categorie economica.
    3.Inovaţia nu poate fi planificată, firmele şi guvernele nu pot decide să realizeze, spre exemplu, trei inovaţii pe lună.
    Rolul opţiunilor individuale într-o economie de piaţă constă în evaluarea inovaţiilor propuse de întreprinzători şi în influenţarea structurilor viitoare de producţie, prin acceptarea sau invalidarea inovaţiilor deja încorporate. Alterarea drepturilor de proprietate prin planificare de către stat inhibă activitatea antreprenorială care este, prin natura sa, descentralizată. Avionul Concorde sau TGV-ul frantuzesc sunt inovatii deoarece imbunatatesc viata oamenilor, acestia pot sa calatoreasca mai rapid si mai usor.
    TEMA 8. 1.Tranziţia economiei socialiste de comandă la sistemul economic al pieţei libere este un proces de transformare instituţională. Transformare instituţională schimbarea radicală, prin decizie politică, a regulilor exogene de organizare, proces intratemporal. Evoluţie instituţională schimbarea treptată, spontană, a normelor şi tiparelor comportamentale proces intertemporal. Transformarea instituţională sistemică, indiferent de abordarea strategică a acesteia, nu este un proces lin şi uniform, care se desfăşoară fără costuri şi convulsii sociale. Tranzitia la economia de piata este analizata drept transformare institutionala sistemica deoarece trebuie să simţi piatra pentru a putea trece apa (Deng Xiaoping). Reformatorii gradualişti vizează transformarea succesivă a sectoarelor economiei, încet dar sigur, în cadrul unui proces de auto-consolidare a capacităţii de reformă o dată cu rezultatele ei.
    2. Potrivit principiului dobândirii originare, dimensiunea etică a reformei porneşte de la recunoaşterea faptului că nici un guvern, chiar dacă este liber ales, nu poate fi considerat proprietarul legitim al mijloacelor de producţie socializate. Aceasta impune: (1) recunoaşterea drepturilor de proprietate celor care sunt proprietarii de drept ai activelor expropriate şi restituirea acestora; (2) aplicarea principiului homesteading la proprietatea socializată dar nerevendicată prin titluri legitime de către potenţiali proprietari anteriori: pământ ţăranilor, capital muncitorilor, mine minerilor. Drepturile exclusive sunt ale proprietarului care detine acum firma. Este un caz de fragilitate institutionala deoarece se ingradesc drepturile proprietatului.
    3.Componenta centrală a oricărui program de transformare instituţională trebuie să fie reforma proprietăţii. Liberalizarea, descentralizarea şi privatizarea au constituit obiectivele explicite ale programelor de reformă, etapizarea, ritmul şi modul implementării acestora au avut consecinţe importante asupra progreselor obţinute. Satisface obiectivul principal al reformei, deoarece obiectivul reformei este dominat de Administratorul (care nu deţine libertatea de a vinde sau transfera mijloacele de producţie unui alt producător) operează în condiţiile unor motivaţii foarte puternice de maximizare a valorii prezente a fluxului de venituri viitoare pe seama scăderii valorii capitalului. Acest proces, care echivalează cu suprautilizarea şi consumarea capitalului existent în întreprinderile de stat, este desemnat prin conceptul de decapitalizare.

    CRASMAC VASILICA IULIANA. GRUPA 1411 A

  42. CRASMAC VASILICA IULIANA spune:

    TEMA 7.1.Analiza producţiei naţionale arată că natura macro a creşterii economice „ascunde” numeroase structuri (economice şi instituţionale) evolutive la nivel micro.
    SURSELE: FACTORI MACRO: K, L, TEC, SK, NR, MICROECONOMIA AJUSTĂRILOR STRUCTURALE: delta STR, FUNDAMENTE MICRO: ACTIVITATEA ANTREPRENORIALĂ= PREFERINŢE ŞI VALORI, ECONOMIA INSTITUŢIONALĂ: INSTITUŢII= PREFERINŢE ŞI VALORI
    2.Din punctul de vedere al filozofiei politice şi al teoriei economice, caracterul etic al aranjamentelor instituţionale şi progresul economic sunt în strânsă legătură cu libertatea – în calitate de categorie economică fundamentală.
    Libertatea economică este variabila instituţională fundamentala de care depinde dezvoltarea economică. “Punctualitatea”, “onestitatea”, “pastrarea promisiunii” si “fidelitatea” trebuie promovate prin libertate deoarece, prin constrangere nimeni nu o sa le faca. Acestea au valoare economica, sunt strans legate de libertate, libertatea este o categorie economica.
    3.Inovaţia nu poate fi planificată, firmele şi guvernele nu pot decide să realizeze, spre exemplu, trei inovaţii pe lună.
    Rolul opţiunilor individuale într-o economie de piaţă constă în evaluarea inovaţiilor propuse de întreprinzători şi în influenţarea structurilor viitoare de producţie, prin acceptarea sau invalidarea inovaţiilor deja încorporate. Alterarea drepturilor de proprietate prin planificare de către stat inhibă activitatea antreprenorială care este, prin natura sa, descentralizată. Avionul Concorde sau TGV-ul frantuzesc sunt inovatii deoarece imbunatatesc viata oamenilor, acestia pot sa calatoreasca mai rapid si mai usor.
    TEMA 8. 1.Tranziţia economiei socialiste de comandă la sistemul economic al pieţei libere este un proces de transformare instituţională. Transformare instituţională schimbarea radicală, prin decizie politică, a regulilor exogene de organizare, proces intratemporal. Evoluţie instituţională schimbarea treptată, spontană, a normelor şi tiparelor comportamentale proces intertemporal. Transformarea instituţională sistemică, indiferent de abordarea strategică a acesteia, nu este un proces lin şi uniform, care se desfăşoară fără costuri şi convulsii sociale. Tranzitia la economia de piata este analizata drept transformare institutionala sistemica deoarece trebuie să simţi piatra pentru a putea trece apa (Deng Xiaoping). Reformatorii gradualişti vizează transformarea succesivă a sectoarelor economiei, încet dar sigur, în cadrul unui proces de auto-consolidare a capacităţii de reformă o dată cu rezultatele ei.
    2. Potrivit principiului dobândirii originare, dimensiunea etică a reformei porneşte de la recunoaşterea faptului că nici un guvern, chiar dacă este liber ales, nu poate fi considerat proprietarul legitim al mijloacelor de producţie socializate. Aceasta impune: (1) recunoaşterea drepturilor de proprietate celor care sunt proprietarii de drept ai activelor expropriate şi restituirea acestora; (2) aplicarea principiului homesteading la proprietatea socializată dar nerevendicată prin titluri legitime de către potenţiali proprietari anteriori: pământ ţăranilor, capital muncitorilor, mine minerilor. Drepturile exclusive sunt ale proprietarului care detine acum firma. Este un caz de fragilitate institutionala deoarece se ingradesc drepturile proprietatului.
    3.Componenta centrală a oricărui program de transformare instituţională trebuie să fie reforma proprietăţii. Liberalizarea, descentralizarea şi privatizarea au constituit obiectivele explicite ale programelor de reformă, etapizarea, ritmul şi modul implementării acestora au avut consecinţe importante asupra progreselor obţinute. Satisface obiectivul principal al reformei, deoarece obiectivul reformei este dominat de Administratorul (care nu deţine libertatea de a vinde sau transfera mijloacele de producţie unui alt producător) operează în condiţiile unor motivaţii foarte puternice de maximizare a valorii prezente a fluxului de venituri viitoare pe seama scăderii valorii capitalului. Acest proces, care echivalează cu suprautilizarea şi consumarea capitalului existent în întreprinderile de stat, este desemnat prin conceptul de decapitalizare.
    CRASMAC VASILICA IULIANA. GRUPA 1411 A

  43. CRASMAC VASILICA IULIANA spune:

    TEMA 7.1.Analiza producţiei naţionale arată că natura macro a creşterii economice „ascunde” numeroase structuri (economice şi instituţionale) evolutive la nivel micro.
    SURSELE: FACTORI MACRO: K, L, TEC, SK, NR, MICROECONOMIA AJUSTĂRILOR STRUCTURALE: delta STR, FUNDAMENTE MICRO: ACTIVITATEA ANTREPRENORIALĂ= PREFERINŢE ŞI VALORI, ECONOMIA INSTITUŢIONALĂ: INSTITUŢII= PREFERINŢE ŞI VALORI
    2.Din punctul de vedere al filozofiei politice şi al teoriei economice, caracterul etic al aranjamentelor instituţionale şi progresul economic sunt în strânsă legătură cu libertatea – în calitate de categorie economică fundamentală.
    Libertatea economică este variabila instituţională fundamentala de care depinde dezvoltarea economică. “Punctualitatea”, “onestitatea”, “pastrarea promisiunii” si “fidelitatea” trebuie promovate prin libertate deoarece, prin constrangere nimeni nu o sa le faca. Acestea au valoare economica, sunt strans legate de libertate, libertatea este o categorie economica.
    3.Inovaţia nu poate fi planificată, firmele şi guvernele nu pot decide să realizeze, spre exemplu, trei inovaţii pe lună.
    Rolul opţiunilor individuale într-o economie de piaţă constă în evaluarea inovaţiilor propuse de întreprinzători şi în influenţarea structurilor viitoare de producţie, prin acceptarea sau invalidarea inovaţiilor deja încorporate. Alterarea drepturilor de proprietate prin planificare de către stat inhibă activitatea antreprenorială care este, prin natura sa, descentralizată. Avionul Concorde sau TGV-ul frantuzesc sunt inovatii deoarece imbunatatesc viata oamenilor, acestia pot sa calatoreasca mai rapid si mai usor.
    TEMA 8. 1.Tranziţia economiei socialiste de comandă la sistemul economic al pieţei libere este un proces de transformare instituţională. Transformare instituţională schimbarea radicală, prin decizie politică, a regulilor exogene de organizare, proces intratemporal. Evoluţie instituţională schimbarea treptată, spontană, a normelor şi tiparelor comportamentale proces intertemporal. Transformarea instituţională sistemică, indiferent de abordarea strategică a acesteia, nu este un proces lin şi uniform, care se desfăşoară fără costuri şi convulsii sociale. Tranzitia la economia de piata este analizata drept transformare institutionala sistemica deoarece trebuie să simţi piatra pentru a putea trece apa (Deng Xiaoping). Reformatorii gradualişti vizează transformarea succesivă a sectoarelor economiei, încet dar sigur, în cadrul unui proces de auto-consolidare a capacităţii de reformă o dată cu rezultatele ei.
    2. Potrivit principiului dobândirii originare, dimensiunea etică a reformei porneşte de la recunoaşterea faptului că nici un guvern, chiar dacă este liber ales, nu poate fi considerat proprietarul legitim al mijloacelor de producţie socializate. Aceasta impune: (1) recunoaşterea drepturilor de proprietate celor care sunt proprietarii de drept ai activelor expropriate şi restituirea acestora; (2) aplicarea principiului homesteading la proprietatea socializată dar nerevendicată prin titluri legitime de către potenţiali proprietari anteriori: pământ ţăranilor, capital muncitorilor, mine minerilor. Drepturile exclusive sunt ale proprietarului care detine acum firma. Este un caz de fragilitate institutionala deoarece se ingradesc drepturile proprietatului.
    3.Componenta centrală a oricărui program de transformare instituţională trebuie să fie reforma proprietăţii. Liberalizarea, descentralizarea şi privatizarea au constituit obiectivele explicite ale programelor de reformă, etapizarea, ritmul şi modul implementării acestora au avut consecinţe importante asupra progreselor obţinute. Satisface obiectivul principal al reformei, deoarece obiectivul reformei este dominat de Administratorul (care nu deţine libertatea de a vinde sau transfera mijloacele de producţie unui alt producător) operează în condiţiile unor motivaţii foarte puternice de maximizare a valorii prezente a fluxului de venituri viitoare pe seama scăderii valorii capitalului. Acest proces, care echivalează cu suprautilizarea şi consumarea capitalului existent în întreprinderile de stat, este desemnat prin conceptul de decapitalizare.

  44. Buzica Razvan Teodor spune:

    TEMA 7
    1.Sursele progresului economic sunt:
    Factori macro : Forta de munca, formarea de capital, educatia, tehnologia si resursele naturale.
    Fundamentele micro: antreprenoriatul, ajustarea structurala.
    Institutiile si valorile culturale fac parte din categoriile economice fundamentale.
    2. Valorile etice necesita stabilirea unor criterii de diferentiere a modurilor de organizare structurala a societatii umane. Astfel de criterii reflecta metodele institutionale care sustin manifestarea libertatii.
    3. Solutiile tehnice “futuriste” imbunatatesc viata oamenilor prin performantele lor superioare fata de mijloacele de folosinta actuale, desi nu au rentabilitatea mijloacelor uzuale la momentul initial al aparitiei. Firmele si guvernele nu pot planifica inovatia, deoarece nu este un proces care poate fi limitat din punct de vedere al timpului necesar. Inovatia este de durata, dar la final ne ofera un produs bine pus la punct.
    TEMA 8
    1.Transformarea institutionala schimba radical regulile exogene de organizare a procesului intratemporal.
    2.Drepturile exclusive de control sunt detinute in continuare de stat.
    Intr-o societate in care statul face regulile si are drepturi exclusive, se poate considera fragilitate institutionala, deoarece este cazul unei autoritatii politice care detine monopolul in societate.
    3.In conditiile in care exista un sector al intreprinderilor de stat, sectorul privat nu poate sa isi desfasoarea activitatea intr-un mod sanatos, astfel decapitalizarea intreprinderilor de stat satisface obiectivul central al reformei proprietatii.
    Buzica Razvan Teodor, grupa 1411,seria A

  45. Paraschiv Cristina-Antoanela spune:

    Paraschiv Cristina – Antoanela
    ETA, 1414 B
    TEMA 7

    1. Enuntarea individualizarii factorilor de natura macro de cei declarati micro, a condus la urmatoarea clasificare a surselor progesului economic:
    a) Micro :STR, activitatea antreprenoriala. Tot in aceasta categorie intra si institutiile si valorile culturale,
    b) Macro :L,K,TEC,SK,NR.

    2. Aranjamentele institutionale si progresul economic, in speta prin prisma filozifiei politice cat si a teoriei economice au ca numitor comun libertatea. Se cunoaste faptul ca institutiile si politicile sunt compatibile libertatii economice atunci cand au aceleasi elemente comune ( favorizarea caracteristicilor de natura libertatii precum concurenta, existenta drepturilor de proprietate privata si in speta schimbul valutar). Este evident ca interesul individual este sporit in conditii de libertate si respectiv initiative private decat in situatii de constrangere. Valorile morale calitative in domenii private sporesc in conditii de vointa individuala, nu de impunere.
    Din punctul de vedere al dezvoltarii nivelului economic, evident discutam despre o rata de crestere mai avansata in conditii de sustenabilitate pe o piata libera in perspectiva existentei proprietatii private deci in speta institutiei proprietatii private. Valoarea economica adusa de un sistem in care lipseste cu desavarsire initiativa privata este vizibil mai redusa.

    3. Ma declar adepta inovatiei prin creativitate. Consider ca inventiile cele mai de pret pe care le are omenirea s-au nascut prin nevoie si creativitate. Aducand totul intr-o nota cat mai personala, eu pot picta doar cand dispun de inspiratie, nu as putea sa ma fortez sa pictez 3 lucrari pe saptamana, originale si de valoare deoarece acelea apar la intersectia creativitatii si nevoii(de a te relaxa/elibera spiritual). In aceeasi ordine de idei consider inutila target-area numarului de inventii realizate lunar intr-un stat, probabil din obligatie ar lua nastere inventii cat sa acopere numarul necesar impus insa probabil se vor caracteriza printr-o esenta comuna si anume inutilitatea ( spre exemplu, in urma cu ceva timp m-am documentat intocmai despre astfel de inventii si va pot mentiona 2 dintre ele care prin gradul lor ridicat de inutilitate m-au uluit: aparatul de gatit pentru toba de esapament si apa dietetica). Inovatia in pura sa forma este o particularitate a individualismului, deci in esenta a initiativei private deci a proprietatii private, care in opiniea mea este chhiar o proprietate intelectuala. Revin la aceasta tematica mentionand ceea ce mi se pare foarte interesant, anume modul de functionare al acelui aparat de gatit care se ataseaza tobei de esapament la autovehicul, timpul de gatire este de 60 de minute si functioneaza pe baza temperaturii gazelor emanate de toba de esapament.

    TEMA 8

    1. Transformarea institutionala in esenta ei presupune abodarea unor noi ideologii de natura legislativa sau culturala care prin natura lor sunt considerate ca fiind mai productive decat cele existente, sunt considerate mai relevante sau eficiente. Tranzitia de la socialism la liberalism in esenta a adus schimbari pe numeroase ramuri ale societatii, cat despre economie putem vorbi despre schimbari marginale. Transformarea institutionala sistemica presupune o schimbare globala, o schimbare a regulilor fundamentale a organizarii sociale, in fond a institutiilor reglementatoare a comportamentului uman asupra abordarii economice. Din cate stim comportamentul uman tinde sa fie rezistent schimbarii, iar astfel transformarea institutionala ce s-a produs in Romania este cu totul si cu totul unica, sistemul actual fiind de o unicitate inegalabila, dispunem de un sistem liberal specific romanesc. Suntem unici! Procesul evident a avut caracter intratemporal. Practic, sistemul nostru economic a avut parte de o distrugere constructiva, am culcat la pamant un zid pentru a ridica altul in locul lui, putem vorbi despre sustenabilitate. De ce? Deoarece orice zid se crapa dupa un timp si oricat l-am repara si tencui, va veni vremea sa fim nevoiti sa il distrugem pentru a zidi altul in locul lui .

    2. Fragilitatea institutionala reprezinta perioada de trecere de la o obisnuinta la alta, deci in speta situatia in care institutiile nu au ajuns inca internalizate integral de catre indivizii societatii sau in cazul nostru indivizii implicati in situatie. Se face trecerea de la puterea de decizie acordata sindicatului(in cazul companiei de stat) catre o putere de decizie individuala adica a unui patron, adica o trecere de la o putere de decizie colectiva la una individuala. Drepturile exclusive reprezinta drepturile de utilizare ale proprietatii. In cazul in care sindicatul blocheaza deciziile noului patron putem vorbi despre un stopaj al exercitarii drepturilor asupra proprietatii private, deci lipsirea de putere de decizie deci de drepturi exclusive. In acest caz putem spune ca beneficiarul drepturilor exclusive este sindicatul.

    3. Obiectivul economic central al procesului de privatizare era ” refacerea dependentei structurii de productie ( a producatorului) de structura evolutiva a preferintelor de consum(de consumator)” adica adaptarea ofertei la cerere.
    Privatizarea in sine aduce plusuri si minusuri. Daca intentiile sunt bune se indreapta catre conservarea valorii capitalului deci eficientizarea procesului si cantitatii respective producerii si comercializarii. In general proprietarul nu intentioneaza inregistrarea pierderilor de capital sau resurse, ci utilizarea lor intr-un mod cat mai eficient( echilibrarea raportului costuri-beneficii, respectiv incasari). In speta, rationamentele formau un minunat tablou al succesului economic, insa pe ici colo au existat si proprietari dezinteresati sau proprietari rau intentionati( cei ce intentionau falimentul acestor companii si inlocuirea lor cu altele din initiativa privata).
    Astfel, in concluzie raspunsul este ca da, deoarece ambele in simpla lor forma urmaresc exploatarea eficienta a resurselor in scopul cresterii economice.

  46. Zavoiu Stefan Irinel spune:

    Zavoiu Stefan-Irinel
    Grupa 1416
    Seria B

    Tema 7

    1. Sursele progresului economic sunt: proprietatea privata, libertatea schimbului, pietele concurentiale, moneda sanatoasa si impozitarea scazuta.Institutiile si valorile culturale fac parte din categoria factorilor microeconomici.
    2. Valorile etice sintetizate ca “punctualitate”, “onestitate” si “fidelitatea” , pot fi promovate prin libertate. In momentul in care aceasta valoare este facuta din propria initiativa, este mult mai usor de promovat, decat daca o faci intr-o situatie de constrangere.
    3. Cele amintite mai sus, sunt considerate inovatii, deoarece imbunatatesc viata omului. Aceste inovatii influenteaza intr-o masura mica si cresterea economica. Inovatiile nu se pot planifica, deoarece inovatiile apar din ce in ce mai mult si intotdeauna o sa apara ceva mai bun decat ce este in prezent.

    Tema 8

    1. Trazitia de economia de piata este analizata drept transformare institutionala sistematica deoarece regulile de organizare s-au schimat radical, realizandu-se trecerea de la un mod de organizare la altul.
    2. Statul detine drepturile exclusive de control. Cazul de mai sus este un exemplu de fragilitate institutionala deoarece exista performante slabe in planul managementului.

  47. ILIE MARIAN VALENTIN spune:

    Tema7
    1.Sursele progresului economic :
    Factori Macro: forta de munca, formarea de capital, tehnologia, educatia, resursele naturale
    Fundamente micro: ajustarea structurala si activitatea antreprenoriala.
    Institutiile si valorile culturale intra in categoria economica fundamentala.

    2. Consider ca valorile etice se promoveaza mai bine prin libertate. Ele necesita adoptarea unor criterii obiective de distinctie a modurilor de organizare si structurare a societatilor umane. Acest criteriu arata modul in care aranjamentele institutionale sustin gradul de institutionalizare a puterii.

    3. Firmele si guvernele nu pot decide realizarea unui anumit numar de inovatii pe luna pentru ca alterarea drepturilor de proprietate prin planificarea de catre stat impiedica activitatea antreprenoriala care este descentralizata.

    Tema 8 :

    1. Tranzitia la economia de piata este analizata drept transformare institutionala sistemica deoarece aceasta transformare schimba prin decizie politica, regulile exogene de organizare a procesului intratemporal.

    2. Drepturile exclusive de control in firma le detine statul. Este un exemplu adecvat de fragilitate pentru ca societatea in care guvernul face regulile, arbitreaza dispute si aplica drepturile exclusive, este vorba de o autoritate politica ce detine forte armate ce asigura puteri politice si capacitatea de a impune taxe.

    3. Consider ca aceasta satisface obiectivul central al reformei proprietatii deoarece dezvoltarea unui sector privat sanatos este putin probabila in conditiile in care sectorul interprinderilor de stat continua sa beneficieze de privilegii legislative si fiscale.

    Ilie Marian-Valentin
    grupa 1412 A

  48. Ducan Raluca Georgiana spune:

    Ducan Raluca Georgiana grupa 1412 seria A

    TEMA 7

    Ex 1
    Progresul economic reprezinta un fenomen complex , iar teoria neoclasica a cresterii economiei se refera la conditiile necesare suportului productiei materiale, ca de exemplu progresul tehnic si acumuarea de capital.
    Surse ale progresului economic: proprietatea privata, libertatea schimbului, piete concurentiale , moneda sanatoasa , impozitare cat mai scazuta
    Sursele progresului economic: – factori macro : K(capitalul) ,L(munca),TEC(tehnologie),SK(rducatia),NR(resursele naturale)
    Dezvoltarea economica este sustinuta de anumite preferinte si valori economice. Institutiile si valorile culturale intra in categoria factorilor macro de munca , alegerea muncii in detrimentul timpului liber .
    Ex2
    Libertatea economica reprezinta posibilitatea proprietarilor de asi utiliza resursele asa cum vor ei atata timp cat nu constrang actiunile altor proprietari. Consider ca cel mai bine pot fi promovate valorile etice sintetizate prin libertate, deoarece libertatea economica este sursa prosperitatii economice. Aceste atitudini au o valoare eonomica deoarece fiecare valoare mentionata in cerinta respectata rporeste dezvoltarea economica si colaborarea intre organizatii: punctualitate,fidelitate,onestitate.
    Ex3
    Legat de avionul Concorde sau TGV ul frantuzesc, care sunt lipsite de beneficii si avantaje. Imbunatatesc viata oamenilor si ajuta pe acelas plan progresul economic deoarece lumea le alege pentru o economisire de timp in momentul calatoriilor. Firmele si guvernele nu pot planifica inovatia astfel incat sa se realizeze lunar acestea , deoarece bugetul realizarii sunt foarte mari , pentru a se recupera invetitia preturile pentru consum ar fi foarte mari , si nu oricine si ar permite chiar si pentru un confort suplimentar, si de aceea aceste inovatii costisitoare se fac la intervale de timp diferite pentru a se acoperi investitiile de la una la cealata .

    TEMA 8
    Ex 1
    Tranzitia economiei pietei libere reprezinta un proces de transformare institutionala .
    Tranzitia economica de piata este analizata drept transformare institutionala sistemica deoarecetranzitia economiei socialiste de comanda la sistemul economic pietei libere este un proces de transformare institutionala iar aceasta caracteristica face ca inertie comportamentala si rezistenta la schimbare sa fie semnificative.
    De aceea in cele din urma intelegem ca transformarea institutionala reprezinta o schimbare radicala prin decizie politica a regulilor exogene de organizare proces intratemporal.

    Ex2
    Acest caz este un exemplu adecvat de fragilitate institutionala deoarece ofera statului responsabilitati iar acesta are un rol important in alocarea de resurse,acest proces piata este in favoarea protejatilor ei.
    In general fragilitatea institutionala are tendinta de a conferi statului cat mai multe responsabilitati ce pot consolida un sistem hibrid in care hirocratia statala are un rol important in alocarea resurselor.
    Este bine evidentiat faptul ca intr o firma detinuta de stat membrii sindicatului au tot controlul asupra ei. Odata cu transferul pentru intemeierea unei firme private , noul detinator are de ineplinit multe responsabilitati pentru a conduce fara voia vechilor detinatori pentru ca preturile in exterior vazute de oameni nu se pot schimba peste noapte odata cu schimbarea noului patron . Ceea ce vreau sa scot in evidenta legat de fragilitatea institutionala este faptul ca totul trebuie sa ramana pe piata cu aceleasi preturi atat timp cat se ofera aceleasi servicii
    Ex3
    Faptul ca proprietatile de stat trece pe mainile particularilor ,nu satisface obiectivul central al reformei proprietatii deoarece proprietatile de stat au baneficiile de a nu fi supusi controalelor periodice , de a avea taxele mai mici , pentru ca banii vin si pleaca in acelas loc , si inttotdeauna ceav ce se afla in mainile statului ramane pentru mult timp atat cat aduce beneficii. Cand veniturile scad din partea populatiei statul o scoate la licitatie sau la vanzare pentru a se reprofila viitorul proprietar.

  49. Florescu Luiza- Cătălina spune:

    Florescu Luiza- Cătălina, seria A, grupa 1412

    TEMA 7
    1. Principalele sursele majore ale progresului economic sunt proprietatea privată, libertatea schimbului, piețele concurențiale, moneda sănătoasă și impozitarea cât mai scăzută.
    Totodată, sursele progresului economic care au apărut prin separarea factorilor macro de cei de natură microeconomică sunt: K, L, TEC, SK, NR ( formarea de capital, forta de muncă, tehnologia, educatia și resursele naturale)- reprezentand factori macro și STR( ajustarea structurală), activitatea anteprenorială- fundamente micro.

    Instituțiile și valorile culturale intră în categoria economică fundamentală. Dezvoltarea economică este susținută de anumite preferințe si valori culturale iar susținerea progresului material și civilizațional a decurs din afirmarea unor instituții și aranjamente fundamentale precum drepturile de proprietate, transferul liber al proprietății.

    2. Din punctul meu de vedere valorile etice sunt mai bine promovate prin libertate. Un exemplu bun pentru această concluzie se poate vedea chiar in rapoartele anulale “Economic Freedom of the World” la care participa numeroase organizații și asociații ce cerceteaza libertatea economică din întreaga lume.
    Totodată, caracterul etic al aranjamentelor instituționale și al progresului economic este principal în categorie economică fundamentală.
    Nu în ultimul rând valorile etice vizează gradul în care aranjamentele intituționale susțin manifestarea libertății și gradul de instituționalizare a puterii.

    3. Consider că orice inovație care a condus la crearea unor obiecte poate fi utilă, acest lucru depinzând doar de cel care utilizeaza lucrul respectiv. De exemplu, avionul Concorde sau TGV-ul franțuzesc, au adus un beneficiu țarii lor: oamenii le utilizeaza, acestia primesc un serviciu, platesc pentru serviciul respectiv, deci atat statul cat si oamenii sunt multumiți.
    Filmele si guvernele nu pot planifica inovația, pentru a realiza un anumit numar de inovații pe lună deoarece acesta apare sponta. Daca statul sau firma si-ar propune acest lucru, probabil am ajunge la alterarea anumitor drepturi de proprietate prin planificarea satului ce conduce la inhibarea activității anteprenoriale ca fiind descentalizată.

    TEMA 8

    1. Transformarea instituționala reprezintă schimbarea radicală, prin decizie politică, a regulilor exogene de organizare( în cadrul tranziției la economia de piață), fiind un proces intertemporal.

    Tranziția de la economia de piață este analizată drept transformare instituționala sistemică deparece aceasta desemnează un proces de distrugere, creare și adaptare.

    2. Drepturile exclusive de control, le detine statul, în firma respectivă. Societatea in care guvernul face regulile, diminuează disputele și aplica drepturile exclusive reprezintă un exemplu elocvent de fragilitate instituțională .Deoarece statul detine monopolul legislativ în societate, armata deține putere politică și au capacitatea de a impune taxe.

    3. Decapitalizarea întreprinderilor de stat este un proces prin care proprietatea de stat trece îm mâinile particularilor deoarece dezvoltarea unui sector privat sanatos este putin probabila in conditiile in care sectorul interprinderilor de stat continua sa existe si sa beneficieze de privilegii legislative si fiscale

  50. Oltei Adriana spune:

    Tema 7
    1.Factori de natura macro: capitalul, munca, resursele naturale, tehnologia, educatia.
    Factori de natura micro:activitate antreprenoriala => valori.
    2.Acestea pot fi promovate mai bine prin intermediul libertatii. Atunci cand au libertate si drepturi de prooprietate, oamenii tind sa fie mai sinceri, dar si sa ingrijeasca mai bine resursele de care dispun. Ei vor fi mai punctuali, mai fideli si isi vor pastra promisiunile, deoarece aceste valori le vor aduce castiguri pe viitor. De asemenea, aceste valori contribuie la dezvoltarea economica.
    3.Desi nu sunt rentabile, aceste inovatii imbunatatesc viata oamenilor usurandu-le acestora deplasarea. Firmele si guvernele nu pot planifica inovatia, astfel incat sa se realizeze un anumit numar de inovatii pe luna. Inovatia nu poate fi planificata. Ea apare in urma activitatii antreprenoriale si a institutiei proprietatii private.
    Tema 8.
    1.Tranzitia la economia de piata este analizata drept transformare institutionala sistemica deoarece presupune un proces treptat, sistematizat, de durata, nu o transformare lina, rapida.
    2.Intreprinderea a fost achizitionata de catre investitor, ceea ce inseamna ca acesta are drepturi de proprietate asupra ei. Prin urmare, el poate decide ce se intampla in cadrul intreprinderii si o poate transforma asa cum considera ca este corect. Statul nu mai poate interveni, intreprinderea nemaifiind in posesia acestuia.
    3.In cadrul oricarei transformari institutionale, elementul central este reforma proprietatii. Aceasta consta in transformarea controlului politic in control economic. Prin urmare, decapitalizarea intreprinderilor satisface obiectul central al reformei proprietatii.

  51. Toader Alexandru spune:

    Tema7:
    1.Sursele progresului economic sunt:
    Factori Macro:Formarea de capital(k);Forta de munca(L);Tehnologia(TEC);Educatia(SK);Resursele naturale(NR)
    Fundamente micro:Ajustarea structurala(STR);Activitatea antreprenoriala;Institutiile si valorile culturale intra in categoria economica fundamentala.
    2.Valorile etice necesita adoptarea unor crietrii obiective de diferentiere a modurilor de organizare si structurale a societatilor umane.Acest criteriu priveste gradul in care aranjamentele institutionale sustin manifestarea libertatii,gradul de institutionalizare a puterii.
    3.Firmele si guvernele nu pot decide sa realizeze un anumit numar de inovatii pe luna,deoarece alterarea drepturilor de proprietate prin planificarea de catre stat inhiba activitatea antreprenoriala care este descentralizat.Rolul optiunilor individuale intr-o economie de piata consta in evaluarea inovatiilor propuse de intreprinzatori si influentarea structurilor viitoare de productie prin acceptarea si invalidarea inovatiilor deja incorporate.

    Tema 8:
    1.Deoarece transformarea institutionala schimba radical,prin decizie politica,a regulilor exogene de organizare proces intratemporal
    2.Drepturile exclusive de control in firma le detine statul.Da,socetatea in care guvernul dace regulile,arbitreaza dispute si aplica drepturile explusive.Este cazdul unei autoritati politice care detinne monopolul legislativ in societate si forte armate ce asigura puteri politice,capacitate de a impune taxe.
    3.Da, deoarece dezvoltarea unui sector privat sanatos este putin probabila in conditiile in care sectorul intreprinderilor de stat continua ssa existe si sa beneficieze de privilegii legislative si fiscal.

    1416B

  52. DINU ILEANA AURA-1412 seria A spune:

    1.Sursele progesului economic sunt:factorii macro (capitalul “K”,munca “L”,techonologia “TEC”,educatia “SK”,resursele naturale “NR”)
    -microeconomia ajustarilor “STR”
    -fundamentele micro:activitatea anteprenoriala (preferinte+valori)
    -economie institutionala:institutii(preferinte+valori)

    Institutiile si valorile culturale fac parte din categoria fundamente micro,economia institutionala si activitate anteprenoriala.

    2.Valorile etice sunt promovate mai bine prin libertate omului,libertatea aflandu-se in stransa legatura cu caracterul etic si progresul economic.
    Prin libertate,oamenii pot face alegeri proprii,prin valorile etice acestia devin onesti,fideli si actioneaza intr-un mod cat benefic pentru a obtine roade pe plan economic.
    Prin libertatea economica,care reprezinta o variabila institutionala de care depinde dezvoltarea economica,proprietarii isi pot folosi bunurile si resursele dupa propriile alegeri,fara a se imiplica in actiunile altor proprietari.

    3.Daca firmele si guvernele ar planifica inovatia s-ar inhiba activitatea anteprenoriala,care are si caracteristica descentralizarea.Concorde si Tvg-ul frantuzesc sunt niste invetii inovative,ingenioase ele fiind mijloace de transport ce folosesc viteza mare pentru a se deplasa,facandu-te sa economisesti mult timp pe drum,in schimb nu foarte cunoscute si populare sunt lipsite momentan de rentabilitate,dar o data cu avansarea mai mult a tehnologiei si a popularizarii lor si a avantajelor lor printre oameni, acestea vor deveni cu siguranta o sursa adevarata de profit.

    Tema 8:
    1.Tranzitia economica de piata este analizata ca fiind transformarea institutionala sistematica pentru ca face ca inertia comportamentala si rezistenta la schimbare sa fie semnificative.Ajuta la schimbarea radicala regulilor fundamentale de organizare sociala,a institutilor ce contribuie la comportamentul uman.

    2.Sindicatul salariatiilor detine drepturile exclusive de control in firma,acesta fiind un exemplu de fragilitate.Drepturile de proprietate nu sunt pe deplin clarificate/protejate de lege,prefera sa nu opteze pentru pozitii privilegiate,iar resursele devin orientate in directia “capturarii statului”

    3.Decapitalizare intreprindelor de stat satisface obiectivul central al reformei proprietatii acestea avand la baza motivatii puternice indreptate catre maximizarea valorii prezentate de veniturile viitoare incasate in baza scaderii valorii capitalului.Un capital suprautilizat si consumat pentru sporirea veniturilor este capitalul existent in intreprinderi.

  53. Gioabă Andreea spune:

    GRUPA 1413, SERIA A, AN II, ETA

    TEMA 7- Sursele institutionale ale progresului economic

    1) Sursele majore ale progresului economic sunt:
    ->factori microeconomici:
    -proprietatea privata
    -impozitare cat mai scazuta
    ->factori macroeconomici:
    -libertatea schimbului
    -piete concurentiale
    -moneda sanatoasa
    Consider ca valorile culturale si institutiile intra in categoria factorilor microeconomici.

    2) Consider ca valorile etice sintetizate in termeni ca “punctualitate”, “onestitate”, “pastrarea promisiunii” si “fidelitate” pot fi promovate mai bine prin libertate, deoarece oamenii oamenii manifesta preferinte pentru cooperare onesta si avutie materiala. Aceste preferinte echivaleaza cu o atitudine pozitiva fata de munca.
    Aceste atitudini au valoare economica deoarece in urma lor sunt remuneratati corespunzator.

    3) Avionul Concorde si TGV-ul frantuzesc au fost inovatii, au imbunatatit viata oamenilor la un moment dat, dar au fost lipsite de rentabilitate deoarece in cazul avionului Concorde biletele costau foarte mult si, desi existau oameni care plateau pentru a zbura cu el, numarul de pasageri era mic, in scadere, dar in schimb costurile de intretinere continuau sa creasca.
    Firmele si guvernele nu pot planifica inovatia, ele nu pot decide cate inovatii sa realizeze pe luna deoarece rolul optiunilor individuale intr-o economie de piata consta in evaluarea inovatiilor propuse de intreprinzatori si in influentarea structurilor viitoare de productie, prin acceptarea sau invalidarea inovatiilor deja incorporate.

    TEMA 8- Schimbarea institutionala in Est: de la plan la piata

    1) Tranzitia la economia de piata este analizata drept tranformare institutionala sistemica deoarece este o schimbare radicala a regulilor fundamentale de organizare sociala, a institutiilor care modeleaza comportamentul uman si coordoneaza activitatile economice. Aceasta caracteristica a procesului de tranzitie face ca inetia comportamentala si rezistenta la schimbare sa fie semnificative.

    2) Drepturile exclusive de control in firma respectiva sunt detinute de investitorul strain deoarece el este noul patron, el a cumparat firma.
    Da, este un exemplu adecvat de fragilitate institutionala deoarece mediul investitional a fost viciat de inconsecventa guvernantilor, care au anulat diferite facilitati, actionand discriminator.

    3) Decapitularizare intreprinderilor de stat nu satisface obiectivul central al reformei proprietatii deoarece reforma dreptului de proprietate a fost viciata de legislatia cu privire la privatizare aflata intr-un proces de continua schimbare, in concordanta cu vointele politice. Astfel privatizarea a fost alterata de coruptie.

  54. Dudau Bianca spune:

    Nume:Dudau Bianca
    Grupa: 1412A
    Tema 7:
    1.
    Sursele progresului economic sunt: proprietatea private, libertatea schimbului, piete concurentiale, moneda sanatoasa, impozitare cat mai scazuta.
    Factori macro-sursele progresului economic:SK,TEC,K,L,NR.
    Dezvoltarea economica este sustinuta de anumite preferinte si valori economice, institutiile si valorile cu valorile culturale intra in categoria factorilor macro de munca, alegerea muncii in detrimentul timpului liber.

    2.
    Libertatea economica reprezinta posibilitatea proprietarilor de a isi utiliza resursele asa cum vor ei, atat timp cat nu constrang actiunile altor proprietari.Sunt de parere ca, cel mai bine pot fi promovate valorile etice sintetizate prin libertate, pentru ca libertatea este sursa prosperitatii economice.Aceste atitudini au o valoare economica deoarece fiecare valoare mentionata in cerinta sporeste dezvoltarea economica si colaborarea intre organizatii: fidelitate, onestitate,punctualitate.
    3.Da, consider ca acestea imbunatatesc viata oamenilor.Tehonologia evolueaza din ce in ce mai mult si aduce un mare avantaj economiei.Firmele si guvernele nu pot planifica inovatia deoarece exista un anumit numar de consumatori.Asa ar fi cu mult peste media consumului.
    Tema 8:
    1.
    Tranzactia la economie de piata este analizata drept transformare institutionala sistemica deoarece reprezinta schimbarea radicala a regulilor fundamentale de organizare sociala, a institutiilor care modeleaza comportamnetul uman si coordoneaza activitatile economice.Aceasta transcede ca profunzime si sfera de cuprindere, procesele de reforma din economiile mixte consolidate.
    2.Investitorul strain este cel cu drepturi depline daca detine un act de proprietate.
    Da, este un caz adecvat de fragilitate institutionala, deoarece are tendinta de a oferi statului cat mai multe responsabilitati ce pot consolida un sistem hybrid, in care birocratia statala are un rol important in alocarea resurselor, prin distorsionarea procesului de piata in favoarea protejatilor ei.Avand performante slabe in planul managerial micro si macroeconomic.
    3.
    Da, consider ca decapitalizarea intreprinderilor este un proces favorabil, satisfacand obiectivul central al reformei proprietatii, deoarce accelerarea reformelor structural si in principal a reformei proprietatii este o cerinta esentiala in vederea consolidarii rezultatelor positive ale pietelor libere.

  55. Costache Iulia spune:

    1.Sursele progresului economic-factori macro:K-capitalul ,L-munca,TEC-tehnologia, SK-educatia,NR-resuresele naturale . Factori micro-activitatea antreprenoriala, in concordanta cu preferintele si valorii muncii. Institutiile si valorile culturale intra in categoria economiei institutionale.

    2.In opinia mea, promovarea valorilor etice poate fi sintetizata mai corect prin libertate. Corelatia dintre libertate si prosperitate este confirmata si prin impactul investitiilor in PIB.
    Libertatea are valoare economica prin ponderea medie a investitiilor private din PIB. Totodata, analiza empirica a libertatii economice conduce la concluzia ca institutiile favorate libertatii economice au un rol important in asigurarea prosperitatii economice.

    tema 8:
    1. Tranziția la economia de piaţă este analizată drept transformare instituţională sistemică, deoarece are loc o schimbare radicală a regulilor fundamentale de organizare socială, a instituțiilor care modelează comportamentul uman și coordonează activitățile economice. Această caracteristică face ca inerția comportamentală și rezistența la schimbare să fie semnificative.

    2. De fapt, cel care deține drepturile exclusive de control în firmă este noul cumpărator, conform contractului de vanzare-cumpărare și conform legislației drepturilor de proprietare, acest caz fiind un exemplu adecvat de fragilitate instituţională, deoarece are loc o afirmare a unor grupuri de interese (n.r. sindicatul salariatilor), ce militează pentru obținerea unor poziții privilegiate.
    3. Decapitalizarea întreprinderilor de stat este un proces prin care proprietatea de stat trece în mâinile particularilor. Având în vedere acest lucru, consider că obiectivul principal al reformei proprietății este acela de recunoaștere și constituire a instituției dreptului de proprietate și crearea unei ordini drepte din punct de vedere etic în ceea ce privește proprietatea privată.

  56. Zaman Laurentiu-Constantin spune:

    Zaman Laurentiu-Constantin, seria B, grupa 1416

    Tema 7.

    1. Sursele progresului economic de natură macro sunt: capitalul, munca, tehnologia, educția și resursele naturale.
    Factorii de natură micro sunt: dezvoltarea strategică, ajustarea strategică.
    Instituțiile și valorile reprezintă fundamentul micro.

    2. Consider că valorile etice enumerate pot fi promovate mai ușor prin libertate. Desigur că acestea ar putea fi promovate și prin intermediul constrângerii, mai ales punctualitatea. De exemplu, în cazul unui angajat, dacă acesta nu este punctual, întârziind foarte des la locul de muncă, acesta ar putea fi constrâns prin faptul că i s-ar putea tăia din salariu. Totuși, libertatea reprezintă un avantaj, și, mai ales, un drept al omului.

    Tema 8.

    1. Tranziția la economia de piață este analizată drept transformare instituțională sistemică, deoarece reprezintă o schimbare radicală a legilor, a drepturilor, a fundamentelor.

  57. Bungarzeanu Adina Alexandra,grupa 1410,seria A spune:

    Tema 7
    1.sursele progresului economic sunt urmatoarele:1.factori Macro -capital(K),forta de munca(L),educatie (SK),tehnologia (TEC),resursele naturale(NR),2.factori Micro:ajustarea structurala(STR),activitatea antreprenoriala.In categoria economica fundamentala intra instituțiile si valorile culturale.
    2.Valorile etice pot fi promovate prin adaptarea unor criterii obiective de partajare a modurilor în care sunt organizate si structurate societățile umane.Prin acest criteriu se urmărește manifestarea libertății și gradul de institutionalizare a puterii privind aranjamentele institutionale.
    3.Firmele si guvernele nu pot decide cat ar trebui sa produca intr o luna ,un anumit numar de inovatii, deoarece ar duce la inhibarea activității antreprenoriala care este descentralizată.Intr o economie de piață consta in evaloarea inovațiilor de întreprinzători prin productie si prin acceptarea inovațiilor existente pe piata.

    Tema 8
    1.Tranzitia la economia de piață de piață este analizate drept transformare institutionale statistica deoarece transforma printr o decizie politică, a regulilor alogene de organizare intr un proces intratemporal.
    2.Controlul in firma îl deține statul prin drepturi exclusive.Da,acest caz este un exemplu de fragilitate instituțională, deoarece societatea este supusă regulilor impuse de guvern care aplică drepturile exclusive,dar si exercitării de a impune taxe,impozite și alte restrictii.
    3. Decapitalizarea intreprinderilor de stat este un proces prin care proprietatea de stat trece in mana particularilor si da,satisface obiectivul central al reformei proprietății, deoarece dezvolta un sector privat armonios in comparatie cu conditiile in care sectorul intreprinderilor de stat continuă să beneficieze de privilegii legislative,dar si fiscale.

  58. VĂRZARU IOANA spune:

    Vărzaru Ioana
    Grupa 1416, Seria B

    Tema 7:

    1. Sursele progresului economic sunt: proprietatea privată, libertatea schimbului, piețele concurențiale, moneda sănătoasă și impozitarea cât mai scăzută. Instituțiile și valorile culturale fac parte din categoria factorilor de natură microeconomică.

    2. Valorile etice pot fi promovate mai bine prin constrângere, acestea neavând nicio valoare economică deoarece nu contribuie la prosperitatea economică.

    3. Cu siguranță aceste inovații îmbunătățesc viața omului, influențând creșterea economică. Inovația nu se poate planifica deorece firmele și guvernele nu pot prezice cu exactitate ce număr de inovații se pot realiza pe lună.

    Tema 8:

    1. Tranziția la economia de piață este un proces de transformare instituțională sistematică deoarece regulile fundamentale de organizare socială și instituțiile s-au schimbat radical, realizându-se trecerea de la un mod de organizare la altul.

    2. Drepturile exclusive de control sunt deținute de stat. Acest caz este un exemplu de fragilitate instituțională deoarece există niște performanțe slabe în planul managementului.

    3. Sunt de părere că, decapitalizarea întreprinderilor satisface obiectivul central al reformei proprietății deoarece administratorul urmărește maximizarea veniturilor viitoare ținând cont de scăderea valorii capitalului.

  59. Draghici Mihai-Teodor spune:

    Tema 7:

    1.Factori macro: Formarea de capital(k), forta de munca(L), tehnologia(TEC), educatia(SK), resursele naturale(NR)
    Fundamente micro: Ajustarea structurrala(STR), activitatea antreprenoriala
    Institutiile si valorile culturrale intra in categoria economica fundamentala.

    2.Valorile etice au nevoie de adoptarea unor criterii obiective de a diferentia modurile de organizare si de structurare a societatilor umane.Acestea pot fi promovate prin libertate.

    3.Firmele si guvernele nu pot decide sa se realizeze ujn numar fix de inovatii pe luna, pentru ca alterarea drepturilor de propietate prin planificarea de catre stat limiteaza activitatea antreprenoriala care este descentralizata.
    Optiunile individuale intr-o economie de piata au rolul de a evalua inovatiile propuse de intreprinzatori si a influenta structurile viitoare de productie.

    Tema 8:

    1.Pentru ca transformarea institutionala schimba radical regulile exogene de organizare a unui proces intratemporal.

    2.Drepturile exclusive de control in firma le detine statul, dar da, societatea in care guvernul face regulile, controleaza dispute si aplica drepturile exclusive.

    3.Da, pentru ca dezvoltarea unui sector privat bun este mai putin probabil in conditiile in care sectorul intreprinderilor de stat continua sa existe si sa beneficieze de privilegii legislative.

    Draghici Mihai-Teodor 1412 A

  60. Mihalache Mirela-Georgiana spune:

    TEMA 7

    ex 1:
    micro: k, l, tec;
    macro: NR, SK, STR;
    Institutiile si valorile culturale sunt de micro.

    ex 2:
    Consider ca, valorile etice sunt promovate mai bine prin libertate, demonstratia consta in verificarea empirica a corelatiei dintre libertate si performantele economice pe termen lung.

    ex 3:
    Inovatiile sunt indispensabile si imbunatatesc viata, dar acestea nu pot aparea o data pe luna. Apar doar intr-un domeniu la un interval de timp deoarece inspiratia si aceea idee care schimba lumea nu poate aparea atat de des.

    TEMA 8:

    ex 1:
    Consider ca, este analizata astfel deoarece desemneaza un proces de distrugere, creare si adaptare.

    ex 2:
    Investitorul strain dobandeste drepturile exclusive de control deoarece castiga licitatia si devine proprietarul de drept. Conceptul de fragilitate institutionala reiese din performantele slabe ale proprietarului.

    ex 3:
    Da, deoarece o astfel de reforma are efecte atat economice cat si evolutii institutionale, pe langa alte schimbari (culturale, legale, etc.). Datorita acestor efecte reforma proprietatii este fundamentala.

    Mihalache Mirela-Georgiana
    grupa 1413, seria A

  61. TERCI GABRIELA FELICIA spune:

    Terci Gabriela Felicia, grupa 1416, seria B

    TEMA 7
    1) Sursele majore ale progresului economic sunt: proprietatea privata, libertatea schimbului, pietele concurentiale, moneda sanatoasa si impozitarea cat mai scazuta. Institutiile si valorile culturale intra in categoria factorilor de natura microeconomica.

    2) Valorile etice pot fi promovate mai bine prin constrangere. Ele nu au nicio valoare economica, deoarece nu contribuie la prosperitatea economica.

    3) Aceste inovatii imbunatatesc viata omului influentand cresterea economica. Inovatia nu poate fi planificata, firmele si guvernele nu pot decide sa realizeze, spre exemplu, trei inovatii pe luna.

    TEMA 8
    1) Tranzitia economiei socialiste de comanda la sistemul economic al pietei libere este un proces de transformare institutionala. Ceea ce deosebeste tranzitia de reformele din alte tari este transformarea institutionala sistematica- schimbarea radicala a regulilor fundamentale de organizare sociala, a institutiilor care modeleaza comportamentul uman si coordoneaza activitatile economice. Aceasta caracteristica a procesului de tranzitie face ca inertia comportamentala si rezistenta la schimbare sa fie semnificative.

    2) Drepturile exclusive de control sunt detinute de stat. Cazul de mai sus este un exemplu de fragilitate institutionala, deoarece exista performante slabe in planul managementului.

    3) Dimensiunea economica a reformei proprietatii devine circumscrisa unei analize de tipul: administrator ( de stat). Administratorul opereaza in conditiile unor motivatii foarte puternice de maximizare a valorii prezente a fluxului de venituri viitoare pe seama scaderii valorii capitalului. Acest proces, care echivaleaza cu suprautilizarea si consumarea capitalului existent in intreprinderile de stat, este desemnat prin conceptul de decapitalizare.

  62. Doana Alexandru spune:

    Tema 7:
    1. Sursele progresului econmic sunt:
    Factori Macro: Forta de munca (L), Formarea de capital (k), Tehnologia (TEC), Educatia (SK), Resursele naturale (NR)
    Fundamente micro: Ajustarea structurala (STR), Activitatea antreprenoriala
    Institutiile si valorile culturale intra in categoria economica fundamentala.
    2. Valorile etice au nevoie de adoptarea unor criterii obiective de diferentiere a modurilor de organizare si structurale a societatilor umane. Acesta priveste gradul in care aranjamentele institutionale sustin manifestarea libertatii, gradul de institutionalizare a puterii.
    3. Guvernele si firmele nu pot lua decizia de a realiza un anumit numar de inovatii pe luna, pentru ca altereaza drepturile de proprietate prin planificare de catre stat si inhiba activitatea antreprenoriala care este descentralizata. Rolul obtiunilor individuale intr-o economie de piata consta in evaluarea inovatiilor propuse de intreprinzatori si influentarea structurilor viitoare de productie prin acceptarea si invalidarea invovatiilor deja incorporate.

    Tema 8:

    1. Pentru ca transformarea institutionala se schimba radical, prin decizie politica a regulilor exogene si de organizare a procesului intratemporal.
    2. Drepturile exclusive de control in firma le detine statul. Da, societatea in care guvernul face regulile, arbitreaza dispute si aplica drepturile exlusive. Este cazul unei autoritati politice care detine monopolul legislative in societate si forte armate ce asigura puteri politice, capacitate de a impune taxe.
    3. Da, pentru ca dezvoltarea unui sector privat sanatos este putin probabila in conditiile in care sectorul intreprinzatorilor de stat continua sa existe si sa beneficieze de privilegii legislative si fiscal.

    1412 A

  63. Ene Marian-Daniel spune:

    TEMA 7:

    1. Sursele progresului economic sunt:
    Factori macro: forta de munca (L); formarea de capital (K); educatia (SK); Tehnologia(TEC); resursele naturale (NR)
    Fundamentele micro: Activitatea antreprenoriala; Ajustarea structurala(STR)
    Institutiile si valorile culturale intra in categoria eocnomica fundamentala.

    2. Valorile etice necesita alegerea unor criterii obiective de diferentiere a modurilor de organizare si structurale a societatilor umane. Acest criteriu se refera la gradul in care aranajamentele institutionale sustin manifestarea libertatii, gradul de institutionalizare a puterii.

    3. Guvernele si firmele nu pot decide sa realizeze un anumit numar de inovatii pe o anumita perioada de timp, pentru ca alterarea drepturilor de proprietate prin planificarea de catre stat, limiteaza activitatea antreprenoriala care este descentralizata. Optiunile individuale intr-o economie de piata au rolul de a evalua inovatiile propuse de intreprinzatori si sa influenteze structurile viitoare de productie.

    TEMA 8:

    1. Deoarece transformarea institutionala schimba radical, prin decizie politica, regulile exogene de organizare a procesului intratemporal.

    2. Drepturile exclusive de control in firma le detine statul. Da, societatea in care guvernul face regulile, arbitreaza dispute si aplica drepturile exclusive. Este cazul unei autoritati politice care detine monopolul legislativ in societate.

    3. Da, deoarece dezvoltarea unui sector privat sanatos este putin probabila in conditiile in care sectorul intreprinderilor de stat continua sa existe.

    Ene Marian-Daniel, 1412 A

  64. Mocanu Andrei Ionut spune:

    Tema 7
    1. Factori macro: resursele umane, capitalul, munca, tehnologia, educatia
    Factori micro: Ajustarea stucturala.

    Institutiile si valorile culturale intra in categoria economiei institutionale

    2. Caracterul etic al aranjamentelor institutionale si progresul economic sunt in stransa legatura cu libertatea, deci acesti termeni au legatura cu libertatea daca promisiunile sunt indeplinite. Aceste atitudini sunt importante pentru a nu constrange actiunile altor proprietari.

    3. In opinia mea, inventiile precum TGV-ul frantuzesc sau avionul Concorde sunt importante pentru vermurile curente, deoarece viata este in continua miscare, iar in aceste momente noi, ca oameni, avem nevoie de viteza de miscare. Aceste inovatii nu pot fi planificate, deoarece acestea se produc prin trecerea prin anumite teste si idei ale unor oameni de stiinta.

    Tema 8
    1. Tranzitia la economia de piata este analizata drept transformare institutionala sistemica, deoarece nu se poate trece de la economia socialista la economia de piata printr-un proces lin si uniform, cum a fost cazul Germaniei de Est.

    3. Da, deoarece prin acest proces se poate realiza accesul la capitalurile, informatiile si cunostintele posibililor investitori. Aceasta ar codnuce la o mai buna a intelegerii pietei, adica la refacerea dependentei structurii de productie de structura evolutiva a preferintelor de consum.

  65. Toader Ana-Maria spune:

    Toader Ana-Maria , grupa 1413, seria A , ETA

    Tema 7

    1 . Sursele progesului economic sunt : capitalul , munca , tehnologia , educația și resursele naturale ( factori macro )
    Valorile culturale se încadrează la factorii microeconomici iar instituțiile la factorii macro

    2.Valorile etice pot fi promovate prin libertate personală deoarece sunt in strânsă legatura cu aceasta . Un om nu trebuie supus constrângerii , acesta trebuie sa aibă libertate deplina și sa nu fie invadata de nimeni .
    Aceste atitudini au o valoare economică deoarece ajuta la formea unor relații benefice între agenții economici și asigura buna desfășurare a activităților economice .

    3.Avionul concorde a fost o invonatie dar problemele care au apărut ulterior nu au îmbunătățit viața oamenilor .Când vine vorba de TGV-ul franțuzesc ,vorbim deja de un tren de mare viteza care promitea sa facă călătoria pasagerilor mai rapida . A reușit sa facă acest lucru dar numeroasele accidente pe care le-a avut au pus viața oamenilor in pericol.
    Firmele şi guvernele nu pot planifica inovaţia deoarece aceasta apare mai degrabă la companiile de tip Start-Up care sunt la început și nu au nimic de pierdut iar angajații au o gândire proaspăta și neconvențională .

    Tema 8

    1.Tranzitia la economia de piața este analizată drept transformare instituționala sistematica deoarece este o schimbare radicala care se realizează prin decizia politica a regulilor .
    Trecerea de la economia planificata la economia de piața presupune transformări majore in toate sferele acțiunii umane .

    2.Da , acest caz este unul de fragilitate instituționala

    3.Prin aceasta decapitalizare s-a extins sectorul privat , au crescut veniturile publice obținute din privatizare iar in ceea ce privește proprietarii(privați ), aceștia urmăresc maximizarea valorii produselor și a resurselor folosite, acționează numai in direcția conservării valorii capitalului .

  66. Buzi Entela,ETA,an 2,grupa 1411,seria A spune:

    Aplicatii online 7
    1.Performanta economica este dependenta de cadrul institutional. Progresul economic e un fenomen complex,cel putin prin prisma intelegerii surselor acestuia.Pentru a explica de ce oameni economisesc, invata si cauta cuostinte economistii trebuie sa acorde atentie institutiilor care stau la baza succeselor sau esecurilor economice, insa incercarea lor de a explica cresterea sustinuta a avutiei materiale presupune luarea in considerare a factorilor precum:resursele naturale,capital,munca,tehnologia,educatia,si ajustarea structurala.Teoria dezvoltarii economice nu poate neglija rolul cunostintelor in societate:cum sunt acestea descoperite,testate si puse in aplicare, iar schimbarea institutonala este cea care mosifica compozitia activitatii antreprenoriale si sintensitatea manifestarii acesteia.
    Dezvoltarea economica este sustinuta si de anumite preferinte si valori culturale si incepand cu Adam Smith in teoria economica s-a manifestat preocuparea de a sintetiza conditiile esentiale si factorii determinati ai prosperitatii economice.Demersul se bazeaza pe recunoasterea faptului ca sursele definitorii ale progresului economic au natura institutionala. Sunt cinci surse majore ale progresului economic si anume:proprietatea privata,libertatea schimbului,piete concurentiale,moneda sanatoasa,impozitare cat mai scazuta.
    In esenta,dezvoltarea economica este reflectata alocarii economice a resurselor in societate, proces care necesita stimulente si calcul economic.
    2. Timpurile pe care le traim ne surprind uneori prin valorile sau nonvalorile pe care le impun.
    Pentru a raspunde la aceasta intrebare in primul rand consider ca trebuie sa stim mai intai ce reprezinta fiecare termen mentinut mai sus in parte.
    Punctualitatea: a fi punctual reprezinta astazi o virtute rara pe care putini o mai au. Cu toate acestea, orice om de afaceri sau promotor al propriei afaceri trebuie sa fie constient de faptul ca punctualitatea este parte integranta a cartii sale de vizita,este o trasatura ce ii poate defini activitatea sau il poate individualiza in fata posibililor clienti. A fi punctual transmite respect fata de cel care te asteapta, politete, educatie si bun simt.
    Onestitatea: cinstea, credibilitatea sau onorabilitatea este o virtute care consta in a sustine adevarul, in a fi decent,precaut,rezonabil si just(ecitabil). Este o calitate umana care consta in a actiona in conformitate cu ceea ce gandeste si simte.
    Fidelitatea este, evident, unul dintre acele vise umane care se repeta cu fiecare noua relatie, desi rareori devine fapt cert.
    Dupa parerea mea orice lucru in aceasta lume are un pret sau o valoare, care nu inseamna ca trebuie sa fie neaparat monetara, pentru ca Valoarea unui om rezida im ceea ce da el si nu in ceea ce este capabil sa primeasca “ asa ca in cazul noatru si aceste virtute au o valoare morala in primul rand dar sunt capabile ca intr-un fel sa ajunge sa aibe si o valoare economica. De exemplu daca suntem patroni unui magazin sau salariat si daca suntem capabili sa fim buni cu clienti sa avem punctualitate si onestitate cu ei o sa avem din ce in ce mai multi clienti si bine inteles ca asa o sa creasca si venitul nostru, si in acest punct aceste virtute ajung sa aibe si o valoare economica. Si avan in vedere ce am mentinut mai sus si ca progresul economic este in stransa legatura cu libertatea sunt de parerea ca aceste valori etice pot fi promovate mai bine prin libertate decat prin constrangere.
    3. Conceptul de inovatie nu poate fi planificat, iar firmele si guvernele nu pot decide cate inovatii sa realizeze intr-o luna. Rolul optiunilor individuale intr-o economie de piata consta in evaluarea inovatiilor propuse, la un moment dat, de intreprinzatori si in influentarea structurilor viioare de productie prin acceptarea sau nu a inovatiilor deja incorporate.
    Aplicati online 8
    1.Tranzactia economiei este un proces de teansformare institutionala, facuta prin schimbarea radicala a regulilor fundamentale de organizare sociala, a institutiilor care modeleaza comportamentul uman si coordoneaza activitatile economice.
    Aceasta tranzactie de economie de piata desemneaza un proces de distrugere, creare si adaptare, deoarece tranzactia in sine inseamna mai mult decat simpla adoptare si modificare a unor politici sau programe guvernamentale fiind un proces care constituie trecerea de la un mod de organizare economica si sociala la un altul complet diferit.
    Aceasta tranzactie de economie de piata este considerata si drept transformare institutionala sistematica deoarece indiferent de abordarea strategica a acesteia, nu este un proces lin si uniform care se desfasoara fara costuri si convulsii sociale. Orice abordare strategica a reformelor institutionale si economice implica,prin insasi natura schimbarii avantaje si desavantaje. Intensitatea si distributia acestora sunt esentiale pentru procesele politice de decizie, in conditiile adaptarii relativ rapide la regulile democratiei politice.
    2.Drepturile exclusive de control, din firma respectiva, sunt deținute de către sindicatul salariaților, mai bine zis de către stat. Fragilitatea instituționala este trăsătura structurala de baza a sistemului economic și implica afirmarea grupurilor de interese ce militează pentru dobândirea de poziții privilegiate. Drepturile de proprietate nu sunt pe deplin clarificare ori sunt protejate prin lege și se acționează, de către stat, discreționar și de aceea putem afirma ca exemplul din acest exercitiu poate fi un exemplu de fragilitate instituționala.
    3.Componenta centrala a oricarui program de transformare institutionala trebuie sa fie reforma proprietatii. Reforma proprietatii e un proces complex de recunoastere si constituire a institutiei dreptului de proprietate care incorporeaza numeroase transformari si evolutii institutionale, economice, legale si culturale.In general reforma proprietatii a fost dominata de ratiuni economice si strategice (politice). Dimensiune economica a reformei proprietatii devine circumscrisa unei analize de tipul proprietar (privat) vs administrator (de stat) unde obiectivul proprietarului este maximizarea valorii produselor sale, iar administratorul opereaza in conditiile unor motivatii foarte puternice de maximizare a valorii prezente a fluxului de venituri viitoare pe seama scaderii valorii capitalului. Reforma deplina a institutiei dreptului de proprietate sidezvoltarea unui sector privat puternic sunt determinate de cadrul legislativ unde introducerea legislatiei economiei de piata vizeaza doua surse principale si anume :creatie legislativa si transplat legislativ. Asa ca avand in vedere ce este mentinut si mai sus afirmatia care spune ca decapitalizarea intreprinderilor de stat e un proces prin care proprietatea de stat trece in mainile particularilor, cred ca satisface obiectivul central al reformei proprietatii.

  67. Jianu Alexandru-Cristian, 1412,A,ETA spune:

    Tema 7:

    1. Sursele progresului economic sunt:
    -Factori Macro: Formarea de capital(k); Forta de munca(L); Tehnologia(TEC); Educatia(SK); resursele naturale(NR)

    -Funadamente micro: Ajustarea structurala(STR); Activitatea antreprenoriala
    Institutiile si valorile culturale intra in categoria economica fundamentala.

    2.Valorile etice necesita adoptarea unor criterii obiective de diferentiere a modurilor de organizare si structurale a societatiilor umane. Acest criteriu priveste gradul in care aranjamentele institutionale sustin manifestarea libertatii, gradul de institutionalizare a puterii.

    3.Firmele si guvernele nu pot decide sa realizeze un anumit numar de inovatii pe luna, deoarece alterarea drepturilor de proprietate prin planificarea de catre stat inhiba activitatea antreprenoriala care este descentralizata. Rolul obtiunilor individuale intr-o economie de piata consta in evaluarea inovatiilor propuse de intreprinzatori si influentarea structurilor viitoare de productie prin acceptarea si invalidarea inovatiilor deja incorporate.

    Tema 8:

    1.Deoarece transformarea institutionala schimba radical, prin decizie politica, a regulilor exogene de organizare proces intratemporal.

    2.Drepturile exclusive de control in firma le detine statul. Da, societatea in care guvernul face regulile, arbitreaza dispute si aplica drepturile exclusive. Este cazul unei autoritati politice care detine monopolul legislative in societate si forte armate ce asigura puteri politice, capacitate de a impune taxe.

    3. Da, deoarece dezvoltarea unui sector privat sanatos este putin probabila in conditiile in care sectorul intreprinderilor de stat continua sa existe si sa beneficieze de privilegii legislative si fiscal.

  68. Jianu Sorin spune:

    Tema 7:
    1. Sursele progresului economic sunt: factorii macroeconomici(capitalul, munca, educatia, tehnologia si resursele naturale. Microeconomia care cuprinde ajustarile structurale. Fundamentele microeconomice, activitatea antreprenoriala si economia institutionala care cupriende preferintele si valorile. Institutiile(regulile) sunt coprinse in categoria institutiilor formale externe a economiei institutionale. Valorile culturale sunt institutii informale, care evolueaza si sunt institutii interne apartinand economiei institutionale.
    2. Consider ca valorile etice precum ”punctualitate”, ”onestitate”, ”fidelitate” pot fi promovate prin libertate. Liberalismul da frâu liber exprimarii, care mai apoi duce la externalitati pozitive in domeniul economic. Daca un om este liber, el isi va face programul in voie, si poate fi mai productiv, decat daca ar fi constrans de institutii care ii aduc externalitati negative. Valoarea economica se va reflecta in ”profitabilitatea” sau esecul actiunilor intreprinse de fiecare individ. Valoare economica este subiectiva pentru fiecare om, astfel, ei isi vor organiza activitatile si valorile etice in functie de cat de profitabil doresc sa fie rezultatul muncii lor.
    3. Exercitiile de creativitate nu aveau ca rezultat exact descoperirea unei inovatii. Inovatiile nu pot fi planificate, nici statul si nici oamenii obisnuiti nu pot planifica una, doua sau zece inovatii pe luna. Alterarea drepturilor de proprietate inhiba activitatea antreprenoriala, care este descentralizata, adica, daca statul ar impune sa se realizeze 3 ”inovatii” pe luna, firmele s-ar simti constranse, iar daca firmele se simt constranse activitatea este sortita esecului, deoarece nu vor fi profitabile ci, din potriva, pot chiar da faliment. De aceea exista institutii,precum dreptul de proprietate care reglementeaza activitatea antreprenoriala.
    Da, consider ca inovatiile mentionate, TGV si Concorde sunt rentabile, deoarece imbunatatesc considerabil activitatea antreprenoriala de zi cu zi(faciliteaza tranzitul oamenilor care poate lucreaza in alte zone indepartate unde le-ar fi mai greu sa ajunga cu propriile masini.
    Tema 8:
    1. Tranzitia la economia descentralizata, de piata este analizata drept transformare institutionala sistemica deoarece sunt vizate mai multe sisteme(domenii) ale transformarii: vorbim de schimbarea institutiilor(regulilor), schimbari ale comportamentelor umane, schimbari la nivel social. Toate aceste schimbari sunt semnificative si trebuie tratatea gradual.
    2. Drepturile exclusive de control sunt detinute de stat, deoarece el o da spre privatizare, asadar, el are tot dreptul de control. Da, este un caz de fragilitate institutionala.
    3.In urma privatizarii vor creste veniturile publica, ceea ce inseamna mai multi bani pentru viitoare investitii. Da, consider ca obictul central al acestui proces este cresterea veniturilor.

  69. Paunescu Andrei spune:

    Paunescu Andrei 1414 B

    Tema 7
    1.Factori macro:capitalul, munca, resursele naturale, tehnologia, educatia.
    Factori micro:activitatea antreprenoriala, ajustarea stucturala.
    Institutiile si valorile culturale sunt elemente microeconomice.
    2.Consider ca sistemul de educatie joaca un rol important in formarea persoanelor, si ca de acolo trebuie sa inceapa implementarea valorilor.
    Aceste atutudini au valoare economica deoarece impun corectitudinea financiara si condamna, de exemplu, frauda, evaziunea fiscala etc.
    3.Acele inovatii pot imbunatatii viata oamenilor, daca vor fi implementate eficient economic, prin faptul ca sunt superioare din pucnt de vedere tehnologic fata de predecesorii sai, dar nu sunt implementabile pentru consumul publicului larg deoarece investitiile si costurile depasesc cu mult capacitatile populatiei si dezvoltatorilor.
    Inovatia nu poate fi planificata deoarece prin acest fapt ar fi descurajat dreptul de proprietate, inovatia fiind dezvoltata spontan si liber.

    Tema 8
    1.Deoarece prin acest fapt se schimba radical regulile de organizare economica si sociala, acest proces realizandu-se treptat.
    2.Sindicatul salariatilor are voie sa organizeze greve sau proteste, dar drepturile de control ale firmei sunt ale investitorului.
    3.Consider ca da deoarece prin depolitizarea unei intrepinderi, daca aceasta se face transparent si conform legii, firma va capata transparenta si incredere pe piata.

  70. Onea Darius spune:

    Tema 7:

    2/187
    Surse ale progresului economic din perspectiva factorilor de natura macroeconomica: resursele naturale, capitalul, munca, tehnologia, educatia.
    Surse ale progresului economic din perspectiva factorilor de natura microeconomica: Ajustarea structurala, Activitatea antreprenoriala.
    Institutiile si valoriile culturale intra in categoria factorilor microeconomici.

    4/187
    Consider ca, cel mai bun mijloc de promovare a valorilor etice in societate este consolidarea institutiei dreptului. Etica este domnia legilor legitime de proprietate, adica domnia dreptatii, a libertatii in societate. Numai principiile eticii pot furniza criterii obiective pe baza carora sa fie consolidata viata in societate, pe calea rezolvarii potentialelor conflicte. Stiinta economica este o stiinta etica, datorita scopurilor diferite pe care omul trebuie sa le urmareasca si a mijloacelor pe care le utilizeaza in drumul spre indeplinirea acestuia. Fara existenta eticii devine imposibila dezovoltarea judecatilor de valoare, fara judecati de valoare nu avem nici schimburi, iar fara schimburi economia nu poate exista.

    5/187
    Faptul ca aceste exercitii de creativitate soldate cu solutii tehnice „futuriste”, au fost lipsite de rentabilitate s-a datorat unor estimari si preceptii gresite din partea antreprenorilor, care au evaluat gresit viitoarea structura economica. Intreprinzatorul este un speculator, care mizeaza pe anumite evolutii si preferinte ale consumatorilor. Acestia efectueaza o selectie nevazuta a ideilor antreprenoriale printr-un fel de referendum, repetat in fiecare zi. Asadar, faptul ca aceste inovatii nu au fost rentabile pentru dezvoltatori, s-a dotorat in exclusivitate consumatorilor care cumparand sau abtinandu-se sa cumpere un bilet in pofida un tren sau avion normal, au stabilit ce idee merita sa ramana pe piata.
    Aceste inovatii ar putea imbunatatii viata oamenilor, in cazul in care ar fi mai usor accesibile acestora, astfel in cat pretul sa permita accesul cat mai multor oameni cu venituri medii.
    Inovatia nu poate fi planificata intrucat nu reprezinta un lucru ce poate fi cuantificat prin diverse modele matematice. Invoatia vine in urma unui mediu concurential, in care libera initiativa si drepturile de proprietate privata sunt respectate, astfel in cat antreprenorul sa fie stimulat si motivat sa caute noi oportunitati de profit.

    Tema 8:

    1/223
    Transformarea institutionala sistemica inseamna schimbarea radicala a regulilor fundamentale de organizare sociala, a institutiilor care modeleaza comportamentul uman si coordoneaza activitatile economice. Astfel, tranzitia la economia de piata reprezinta schimbarea radicala a regulilor jocului, facuta prin adoptarea rapida a institutiilor economiei de piata, bazate pe proprietate privata si calcul economic fara de care aceasta nu poate exista.

    2/223
    Cu toate ca investitorul a dobandit in mod legitim dreptul de proprietate asupra intreprinderii de stat, acest lucru nu ii asigura si exclusivitatea. Acest lucru se datoreaza dificultatilor si disfunctionalitatilor in reforma proprietatii, cauzate de existenta grupurilor de interese, sindicatele, care exercita un control exclusiv asupra proprietatii de stat si care sustin perpetuarea vechiului regim legal.

    10/223
    Categoric, nu. Ieşirea din sistemul socialist impune, în mod necesar, reinstaurarea dreptului de proprietate privată asupra factorilor de producţie şi a bunurilor de consum ca imperativ etic şi fundament necesar al dezvoltării economice. Conceptia conform careia unele întreprinderi trebuie să rămână în proprietate de stat până când devin profitabile, pentru a fi ulterior privatizate mai avantajos, este complet eronata, intrucat tocmai faptul ca nu reuseau sa devina profitabile le facea atat de dependente de privatizare. Asadar, analiza decapitalizarii poate fi facuta din doua persective: prima are in componenta sa latura economica care face referire la măsura în care, privatizarea reuşeşte să instituie dependenţa absolută a noii proprietăţi private (dobândită prin decapitalizarea proprietăţii de stat) de preferinţele consumatorilor pe piaţa liberă. Dezvoltarea unui sector privat sănătos este puţin probabilă în condiţiile în care sectorul întreprinderilor de stat continuă să existe. Cea de-a doua prespectiva este legata de clasa politica si de felul in care aceasta isi manifesta influenta in capitalizarea prin „capusare” a firmei privatizate. Astfel, mediul de afaceri devine guvernat de un grup de interese apartinand aparatului de stat si o categorie exclusivista de „investitori” care decapitalizeaza companiile de stat impartindu-si profiturile. In felul acesta este eliminat scopul reformei proprietatii si incluit cu interesele obsucre ale unor lideri politici, care transfera astfel proprietatea statului in în mâinile nomenclaturii securisto-comuniste.

    Onea Darius
    1414 B ETA

  71. Totolici Marinela spune:

    Tema7:
    1.Sursele progresului economic sunt:
    Factori Macro:Formarea de capital(k); Forta de munca (L); Tehnologia(TEC); educatia(SK); resursele naturale (NR)
    Fundamente micro: Ajustarea structurala(STR);Activitatea antreprenoriala
    Institutiile si valorile culturale intra in categoria economica fundamentala.
    2. Valorile etice necesita adoptarea unor criterii obiective de diferentiere a modurilor de organizare si structurale a societatilor umane. Acest criteriu priveste gradul in care aranjamentele institutionale sustin manifestarea libertatii, gradul de institutionalizare a puterii.
    3. Firmele si guvernele nu pot decide sa realizeze un anumit numar de inovatii pe luna,deoarece alterarea drepturilor de proprietate prin planificarea de catre stat inhiba activitatea antreprenoriala care este descentralizata. Rolul obtiunilor individuale intr-o economie de piata consta in evaloarea inovatiilor propuse de interprinzatori si influentarea strucurilor viitoare de productie prin acceptarea si invalidarea inovatiilor deja incorporate.

    Tema8:
    1. Deoarece transformarea institutionala schimba radical, prin decizie politica, a regulilor exogene de organizare proces intratemporal.
    2. Drepturile exclusive de control in firma le detine statul. Da, societatea in care guvernul face regulile, arbitreaza dispute si aplica drepturile exclusive.Este cazul unei autoritati politice care detine monopolul legislative in societate si forte armate ce asigura puteri politice, capacitate de a impune taxe.
    3. Da, deoarece dezvoltarea unui sector privat sanatos este putin probabila in conditiile in care sectorul interprinderilor de stat continua sa existe si sa beneficieze de privilegii legislative si fiscal.

    1414 B

  72. GEORGESCU ROXANAGEORGIANA spune:

    GRUPA 1412
    SERIA A
    Tema 7:
    1.capitalul, munca, educatia. Institutiile si valorilor culturale apartin factorilor microeconomici
    2. Consider ca valorile etice sintetizate in termeni ca punctualitate, onestitate, pastrarea promisiunii, fidelitate pot fi promovate prin constrangere.
    3. Rolul optiunilor individuale intr-o economie de piata consta in evaluarea inovatiilor propuse de intreprinzatori si in influenta structurilor viitoare de productie, prin acceptarea sau invalidarea inovatiilor deja incorporate. Creativitatea nu poate fi controlata.

    Tema 8.
    1.Transformaea institutionala sistematica-Schimbarea radicala a regulilor fundamentale de organizare sociala, a institutiilor care modeleaza comportamentul uman si coordoneaza activitatile economice.
    2. Reglementarea afacerilor a fost inconsecventa si conflictuala,au fost adoptate zeci de acte legislative privind investitiile straine directe,concluzia participantilor la Forumul investitorilor straini aratand ca mediul investitional a fost viciat de inconsecventa guvernantilor. E fragilitate deoarece guvernul nu limiteaza drepturile cum se cuvine.

  73. Fulga Natalia-Andreea spune:

    Fulga Natalia-Andreea, grupa 1412 A
    Tema 7:
    1.Sursele progresului economic sunt: Capitalul,munca, educatia. Institutiile si valorile culturale intra in categoria factorilor microeconomici.
    2.Valorile etice sintetizate in termeni ca punctualitate, onestitate, pastrarea promisiunii, fidelitate sunt promovate prin constrangere, deoarece apartin unui sistem de reguli. Aceste atitudini au valoare economica.
    3.Creativitatea nu poate fi controlata, aceste lucruri le dobandeste fiecare antreprenor.
    Tema 8:
    1.In tarile socialiste, sistemul economic este un instrument major de coordonare pentru punerea in practica a politicii socialiste, iar trecerea la economia de piata presupune schimbarea radicala a regulilor fundamentale de organizare sociala, a institutiilor care modeleaza comportamnetul uman si coordoneaza activitatile economice.Transformare institutionala sistemica, nu este un proces lin si uniform , care se desfasoara fara costuri si convulsii sociale.
    2.Acest caz este un exemplu de fragilitate institutionala, deoarece statul nu ii da investitorului tot ce se cuvine.
    3.Trecerea proprietatii de stat in proprietatea privata elibereaza productia de controlul politic si trece sub controlul economic al proprietatii private, ceea ce este o conditie necesara pentru reorganizarea si directionarea productiei catre preferintele consumatorilor.

  74. Petre Denisa-Mihaela spune:

    Grupa 1414 B

    Tema 7
    2/187 Progresul economic este un fenomen complex, cel putin prin prisma intelegerii surselor acestuia.
    Sursele progresului economic:
    Factori macro: K(capitalul), L(munca), TEC(tehnologia), SK(educatia), NR(resursele naturale)
    Factori micro: STR(ajustarea structurala), fundamente micro(activitatea antreprenoriala), economia institutionala(institutiile)
    Institutiile si valorile culturale intra in categoria factorilor de natura microeconomica.Sursele definitorii ale progresului economic au natura institutionala.

    4/187 Libertatea economica este sursa prosperitatii economice. Constrangerile ghideaza activitatea antreprenoriala, iar modificarea stimulentelor influenteaza actiunea umana.
    Valorile etice sintetizate in termeni ca “punctualitate”, “onestitate”, “pastrarea promisiunii”, “fidelitate” se afla in stransa legatura cu progresul economic si pot fi promovate prin libertate-in calitate de categorie economica fundamentala. Aceste atitudini au valoare economica deoarece reprezinta una din sursele prosperitatii economice.

    5/187 Nu, nu sunt inovatii ce duc la imbunatatirea vietii oamenilor deoarece sunt lipsite de rentabilitate, iar teoria dezvoltarii economice nu poate neglija rolul cunostintelor in societate. Activitatea antreprenoriala sustinuta de institutia propietatii private constituie “laboratorul” de producere a inovatiilor. Inovatia nu poate fi planificata, firmele si guvernele nu pot decide sa realizeze, spre exemplu 5 inovatii pe luna. Alterarea drepturilor de propietate prin planificare de catre stat inhiba activitatea antreprenoriala care este, prin natura sa, descentralizata.

    Tema 8
    1/223 Tranzitia inseamna mai mult decat simpla adoptare si modificare a unor politici sau programe guvernamentale. Acest proces constituie trecerea de la un mod de organizare economica si sociala la un altul, complet diferit. Transformarea institutionala reprezinta schimbarea radicala, prin decizie politica, a regulilor exogene de organizare; este un proces intratemporal. Tranzitia la economia de piata desemneaza un proces de distrugere, creare si adaptare. Tranzitia la economia de piata este analizata drept transformare institutionala sistemica deoarece are loc o schimbare radicala a regulilor fundamentale de organizare sociala, a institutiilor care modeleaza comportamentul uman si coordoneaza activitatile economice.

    5/223 Privatizarea constituie un obiectiv explicit al programelor de reforma, iar etapizarea, ritmul si modul implementarii acesteia are consecinte importante asupra progreselor ce se obtin. Reforma propietatii nu reprezinta un simplu proces de privatizare, adica de transferare a unei propietati in maini private, ci este un proces complex de recunoastere si constituire a institutiei dreptului de propietate, ceea ce cuprinde numeroase transformari si evolutii institutionale, economice, legale si culturale.
    Drepturile exclusive de control in firma respectiva le detine investitorul strain. Acesta poate restructura intreprinderea asa cum considera, statul nemaiavand niciun drept asupra acestui lucru deoarece daca ar fi fost capabil sa rentabilizeze intreprinderea respectiva, nu ar mai fi fost nevoie de privatizarea acesteia. Cazul de fata este un exemplu de fragilitate institutionala deoarece exista tendinta de a conferi statului cat mai multe responsabilitati, adica sindicatul salariatilor a blocat deciziile de restructurare ale noului patron si chiar accesul acestuia in firma in speranta ca statul va fi cel care va face mai intai restructurarea intreprinderii si nu noul propietar.

    10/224 Reforma propietatii este un proces complex de recunoastere si constituire a institutiei dreptului de propietate, care incorporeaza numeroase transformari si evolutii institutionale, economice, legale si culturale. Da, aceasta satisface obiectivul central al reformei propietatii deoarece componenta centrala a oricarui program de transformare institutionala trebuie sa fie reforma propietatii.

  75. Marinescu Marina Cristina spune:

    tema 7
    ex1 Sursele progresului economic sunt: resursele naturale ,capitalul ,munca,educatia,tehnologia,si ajustarea structurala (care este factor de natura microeconomica)
    Institutiile si valorile intra in categoria activitatii antreprenoriale(factor tot de natura microeconomica)

    ex2 Valorile etice pot fi promovate mult mai eficient prin libertate,datorita caracterului etic pe care il au aranjamentele institutionale care sunt in stransa legatura cu libertatea(economica) .Aceste atitudini au caracter economic pentru ca duc la evolutia si prosperitea unei tari.
    EX3 Nu inbunatatesc viata de zi cu zi a oamenilor ,pentru ca aceste proiecte genereaza cheltuieli inutile si care nu duc la incasari de venituri. Firmele si guvernele nu pot planifica inovatia deoarece atat firmele cat si guvernele nu pot sa decida un numar de “x” inovatii pe zi deaorece rolul acestora este de a valida sau invalida inovatiile folosite intr-o anumita productie.

    tema 8#
    ex1 Transformarea institutionala sistematica reprezinta schimbarea radicala a regulilor fundamentale de organizare sociala, institutiilor care modeleaza comportamentul uman si care cordoneaza activitatile economice.astfel tranzitia la economia de piata reprezinta o astfel de transformare deoarece implica modificari atat a structurii productiei cat si actiunilor economice si umane.

    ex2. Drepturile exclusive de control le are investitorul starin. Poate fi considerat un exemplu de fargilitate daca acea interprindere inregistreaza perforamnte slabe la nivel macro/microeconomic
    ex3 reforma proprietatii reprezinta un proces complex de recunoastere a instituiei dreptului de proprietate care incorporeaza transfomari atat legale culturale dar si economice.decapitalizarea reprezinta obiectivul central a reformei proprietatii deoarece trebuiau efectuate schimbari si la nivelul interprinderilor.

  76. Blehoianu Ioana Simona spune:

    Tema 7
    1.Avem sursele progresului economic prin urmatorii factori de natura macro si micro.
    Astfel:factori macro: Capitalul,Munca,Tehnologia,Educatia,Resursele naturale
    factori micro: Ajustarea structurala,Activitatea anteprenoriala si avem si
    Institutiile care sunt incadrate la Economie Institutionala
    2.Consider ca aceste valori etice ar trebui promovate de libertate… nicidecum de constrangere,deoarece si Insitutiile care sunt favorabile libertatii economice sunt vitale in crestearea economica. Astfel aceste atitudini au valoare economica!
    3.Acele doua inovatii imbunatatesc viata oamenilor.
    (ii ajuta cu timpul)ele sunt puternice si rapide.
    Firmele si guvernele nu pot planifica inovatia,deoarece activitatea anteprenoriala se inhiba..deci se produce o schimbare institutionala care modifica activitatea anteprenoriala.

    Tema 8
    1.Tranzitia la economia de piata este analizata drept transformare institutionala sistemica deoarece are 2 tipologii sistemice:
    Transforamrea institutionala:care consta in schimbarea radicala facuta prin decizii
    politice ,a regulilor exogene de organizare(proces intratemporal)
    Evolutia institutionala:care consta in schimbarea trepatata a normelor si tiparelor
    comportamentale(proces intertemporal)
    2.Aici intervine aplicarea principiului homesteading la proprietatea socializata dar nerevendicata prin titlurile legitime de catre potentialii proprietari anteriori(capital..muncitori)
    Dreptul exclusiv de control revine sindicatului.
    Este un caz de fragilitate institutionala deoarece presupune interventia unor
    principii.
    3. Decapitalizarea nu satisface obiectivul central al reformei proprietatii,deoarece reforma proprietatii este un proces de recunoastere a institutiei dreptului de proprietate.
    Grupa 1410 seria A

  77. MIU IOANA-ALEXANDRA spune:

    Miu Ioana Alexandra , grupa 1413
    Tema 7- rezolvare:
    1. Sursele Progresului Economic sunt: factorii macroeconomici , ce include capitalul(K) ,munca (L) , tehnologia( TEC) , educația(SK) și resursele naturale (NR) , microeconomia , ce include ajustările structurale (ASTR) . Fundamentele microeconomiei -activitatea antreprenorială , economia instituțională – instituțiile ,ce se includ ca aspect de preferințe și valori .
    Instituțiile intră în categoria schimbări instituționale externe , reprezentând economia instituțională .
    Iar valorile culturale sunt schimbări instituționale interne.

    2.Consider că , valorile pot fi promovate dar și dezvoltate prin libertate. Libertatea înseamnă că proprietarul poate folosi posibilitatea nestingherită de a-și folosi resursele în conformitate cu propriul plan, atât timp cât nu restricționează acțiunile altor proprietari legali care dețin resursele.
    Adică, atâta timp cât o persoană poate face liber ceea ce dorește ,fără să fie “legată”/constrânsă , atunci nu există niciun motiv pentru ca el să nu dezvolte aceste valori morale (etice), fie în mod voluntar sau involuntar.

    3. Activitățile de antreprenoriat susținute de instituțiile private , generează inovație. Inovația nu poate fi planificată ,deoarece compania și guvernul nu pot decide cu privire la realizarea acestora.
    Solutiile tehnice igenioase pot fi niște inovații și pot îmbunătăți viața oamenilor într-un fel sau altul, deoarece acestea pot avea niște aspecte în plus față de altele și pot fi utile în societate și în viața indivizilor la un moment dat, datorită evoluției tehnologiei.

    Tema 8- rezolvare
    1.Pentru ca depinde foarte mult de activitatea umană, iar transformarea trebuie să fie organizată, conceptualizata.

    2.Drepturile exclusive de control în firmă sunt deținute de către stat . Acest caz este un exemplu de fragilitate instituțională,deoarece situaţiile de fragilitate reprezintă un obstacol major în calea dezvoltării durabile, stabilității regionale și securității internaționale.

  78. Nitu Rares-Mihai spune:

    Cursul 7 – Sursele institutionale ale progresului economic .

    1. Factorii microeconomici sunt : pietele concurentiale; resursele naturale ; capitalul ; munca ; tehnologia ; educatia si ajustarile structurale.
    Factorii macroeconomici sunt : moneda sanatoasa ; impozitarea saczuta; libertatea schimbului ; proprietatea privata .

    Institutiile informate si cutumele fac parte din categoria factorilor microeconomici deoarece vizeaza atitudinea de grup si au drept sursa natura umana individuala care traieste in colectivitate ( incadrarea este facuta luand in calcul izvorul acestora : omul ).

    2. Aceste valori sunt de ordin etic, moral deci in consecinta statul nu poate sa constranga libertatea indivizilor pentru a imbunatatii aceste trasaturi fara sa incalce drepturile omului. Cea mai buna modalitate este prin libertate . Oamenii o sa inceapa sa aprecizeze aceste valori in momentul in care societatea o sa ii priveasca drept niste “neciopliti” sa ii trateze ca pe niste oameni din exteriorul cercurilor lor pe cei care nu pun accent pe aceste elemente. Trasaturi cultivate precum ” fidelitatea” si “punctualitate” nu pot decat sa imbunatateasca activitatile economice si nu numai din simplu motiv sa rescurile la care oamenii se expun se reduc . Prin adoptarea unor caracteristici care creioneaza semne din ce in ce mai mari de transparenta, societatea in sine are de catsigat din prisma drepturilor de proprietate : aceste valori reduc costul internalizarii drepturilor. ( singura cale prin care se poate ajunge la o asemena conventie sociala este prin libertate si constientizarea maselor de oameni fata de beneficiile posibile de pe urma carorara pot avea de castigat ).

    3. Progresul economic nu se poate realiza prin porunci, imperative, oridne sau planificari de nici o natura deoarece progresul economic este efectul principal al economiei libere si nu cauza determinanta. Tehnologia evolueaza datorita principiului economic de baza care spune ca “intre nevoi si resurse exista o tensiune permanenta, volatila dar persistenta”. Drept urmare planurile ca atare nu pot contura cadrul favorabil dezvoltarii tehnice deoarece elimina anumite conditii esentiale ale pietei libere. Daca discutam despre propietar, in cadrul firmei , cel care detine drepturile asupra bunurilor utilizate in conceperea inovatiei detine si patentul. Natura dreptuilor de propietate se mosteneste de catre bunurile concepute ( fructe ) cu ajutorul bunurilor detinute anterior; juridic, termen se refera la dreptul de uzufruct. In ceea ce il priveste pe “inovator”, acesta detine patentul, ideea ( dreptul asupra propietatii intelectuale ) dar o parte se transfera catre angajator deoarece acesta il remunereaza conform unui cadru contractual prin care angajatul decide sa renunte la o parte din drepturile unei sume de bani in schimbul unor active , de cele mai multe ori fiind sub forma baneasca. Legat de inovatiile futuriste si lipsite de rentabilitate, acestea sunt rezultatul mentalitatii capitaliste in care omul poate si incearca sa stranga cat de multa avere poate. Asadar, inventiile eronate pot fi privite drept tentative esuate a detinerii de monopol sau a utilizarii resurselor in cele mai bune conditii posibile ( inceracrea nu suprinde in mod automat si un rezultat asteptat, benefic, rentabil ).

    Cursul 8 – Schimbarea institutionala in Est: de la plan de piata.

    1. Tranzitia este analizata drept schimbare institutionala sistemica deoarece , avand in vedere ca are cel mai mare grad de complexitate dintre toate reformele, vizeaza modificarea atata insitituiilor interne cat si a celor interne. Tranzitia ca proces etapizat trebuie sa analizeze structura institutiilor externe , sa ia in calcul insitituiile interne ( care pot reprezenta unul dintre cei mai inversunati factori ai schimbarii , acest lucru depinzand de nivelul societatii in care se afla), sa se orienteze cu privire la flexibilitatea de care a dat dovada regimul anterior si alte elemente cu carcater definitiv. In concluzie, tranzitia reprezinta o schimbare radicala indiferent de modul in care este aplicata, fiind un proces complex care vizeaza toate categoriile sociale, toate obiectele de activitate dar cel mai important dintre toate , valorile nationale ale societatii.

    2. Analiza trebuie tratata pe doua cai : una economica / juridica si cealalta,etcia. Dreptrurile de propietate din punctul legii de vedere si din punct de vedere economic il are investitorul deoarece a platit pentru internalizarea propietatii; statul nu este propietar, adevarat , activul este detinut de societate intr-un cadru general dar avand in vedere ca reprezentatii publici sunt cei care se presupune ca vorbesc in numele poporurile, pare plauzibila ideea ca oamenii iau cedat drepturile de propietate.

    Etic, drepturile de propietate apartin posesorilor de dinaintea nationalizarii activelor, dar acest lcuru se face doar daca se probeaza in instanta deoarece costurile determinarii propietarului de drept sunt forate mari si de multe ori fara rezultat, deci nejustificate.
    Acest caz este unul reprezentativ pentru un sistem de tranzitie neeficient care surprinde fragilitatea insitituionala : liberalizarea fara definirea corespunzatoarea a drepturilor de propietate si a cadrului care care reglementeaza privatizarea este cauza principala a unei astfel de scenariu.

    3. Decapitalizarea in scopul privatizarii nu staisface reforma propietatii pentru ca procesul de dacpitalizare presupune cedarea unor drepturi de propietate care ar fi intrat in posesia inreprinzatorului. Transferul poate sa fara mobilul reformei de propietate dar stimulii sunt redusi stimulii si automat incitatia pe care individul o va resimti.

    Nitu Rares Mihai, Seria B, Grupa 1414

  79. Naidin Andreea Roxana spune:

    Tema 7
    1. Factori macro: formarea de capital(K), forța de munca (L), tehnologia (TEC), educația (SK),resursele naturale(NR).
    Fundamente micro: ajustarea structurala(STR), activitatea antreprenoriala.
    Instituțiile și valorile culturale intra in categoria economică fundamentala.

    2. Valorile etice necesita adoptarea unor criterii obiective de diferențiere a modurilor de organizare și structurare a societăților umane. Acest criteriu privește gradul in care aranjamentele instituționale susțin manifestarea libertății,gradul de instituționalizare a puterii.

    3. Firmele și guvernele nu pot decide sa realizeze un anumit număr de inovatii pe luna,deoarece alternarea drepturilor de proprietate prin planificarea de către stat inhiba activitatea antreprenoriala care este descentralizată. Rolul opțiunilor individuale intr-o economie de piața consta in evaluarea inovațiilor propuse de întreprinzători și influențarea structurilor viitoare de producție,prin acceptarea sau invalidarea inovațiilor deja incorporate.

    Tema 8

    1. Deoarece transformarea institutionala schimba radical,prin decizia politica,a regulilor exogene de organizare prin proces intratemporal.

    2. Drepturile exclusive de control in firma le deține statul. Da,societatea in care guvernul face regulile,arbitrează dispute și aplica drepturile exclusive. Este cazul unei autorități politice care deține monopolul legislativ in societate și forte armate ce asigura puterii politice capacitatea de a impune taxe.

    3. Da,deoarece dezvoltarea unui sector privat sanatos este puțin probabilă in condițiile in care sectorul întreprinderilor de stat continua sa existe și sa beneficieze de privilegii legislative și fiscale.

    Naidin Andreea Roxana,grupa 1414 B

  80. Gheorghe Augustina Andreea spune:

    Gheorghe Augustina Andreea , grupa 1412,seria A

    Tema 7

    1.Institutiile si valorile culturale intra in categoria:fundamente micro,economia institutionala si activitatea antreprenoriala.
    Sursele progresului economic sunt:
    -factori macro:K(capitalul),L(munca)TEC(tehnologia),SK(educatia)NR(Resursele naturale)*
    -microeconomia ajustarilor structurale: STR
    -fundamente micro:activitatea antreprenoriala—>preferinte si valori
    -economie institutionala:institutii—> preferinte si valori
    2. Valorile etice pot fi promovate mult mai bine prin libertatea omului. Caracterul etic si progresul econonomic suntin stransa legatura cu libertatea. Libertatea economica este o variabila institutionala fundamentala de care depinde dezvoltarea economica. Prin aceasta libertate economica,proprietarii isi pot utiliza resursele dupa propriile planuri ,atat timp cat nu se implica in actiunile altor proprietari.
    Daca oamenii sunt liberi si pot face propriile alegeri,automat valorile etice ii vor ajuta in a-si tine promisiunile,a fi onesti si a actiona intr-un mod cat mai corect si cat mai benefic pentru a obtine ceea ce-si doreste pe plan economic si pentru a evolua . Prin libertate omul alege cum isi poate extinde afacerile,este mult mai usor sa tina de valorile etice cand stie ca va avea ceva de castigat,de exemplu increderea celorlalti actionari.
    3.Firmele si guvernele nu pot planifica inovatia pentru ca inhiba activitatea antreprenoriala care este, prin natura sa, descentralizata. Rolul optiunilor individuale intr-o economie de piata consta in evaluarea imovatiilor propuse de intreprinzatori si influentarea structurilor viitoare de productie,prin acceptarea sau invalidarea inovatiilor deja incorporate.

    Tema 8
    1.Tranzitia economica de piata este analizata drept transformare institutionala sistemica deoarece face ca inertia comportamentala si rezistenta la schimbare sa fie semnificative. Aceasta schimba radical regulile fundamentale de organizare sociala,a instutiilor care modeleaza comportamentul uman si coordoneaza activitatile economice.Acest lucru seminfica trecerea de la un mod de organizare economica la un altul,complet diferit.
    2. Sindicatul salariatiilor detine drepturile exclusive de control in firma. Da, este un exemplu adecvat de fragilitate institutionala, deoarece drepturile de proprietate nu sunt pe deplin clarificate sau protejate prin lege,procesele au ramas neterminate si din cauza actiunilor discretionare a statului. Aceste grupuri prefera sa nu opteze pentru dobandirea de pozitii privilegiate, resursele devin orientate in directia “capturarii statului”. Privatizarea a fost alterata de coruptie.
    3. Decapitalizarea intreprinderilor de stat satisface obiectivul central al reformei proprietatii deoarece aceasta are motivatii foarte puternice indreptate catre maximizarea valorii prezente a fluxului de venituri viitoare pe seama scaderii valorii capitalului. Capitalul existent in intreprinderile de stat este suprautilizat si consumat pentru a sporii venitul.

  81. IORDACHE PATRICIA ALEXANDRA spune:

    Tema 7
    1 Sursele progresului economic se impart astfel:
    -Factori macro : Capitalul,Munca, Tehnologia, Educatia si Resursele naturale.
    -Fundamente micro:Activitatea antreprenoriala,Institutiile,Preferinte si Valori.
    Institutiile si Valorile intra in categoria fundamente micro.

    2 Consider ca aceste valori pot fi promovate mai bine prin libertate, deoarece aceasta este in stransa legatura cu caracterul etic al aranjamentelor institutionale si progresul economic. Libertatea este o categorie economica fundamentala.

    3 Inovatia nu poate fi planificata deoarece firmelesi guvernele nu pot decide sa realizeze un anumit numar de inventii intr-un anumit timp. Exercitiile de creativitate soldate cu solutii tehnice ingenioase, dar lipsite de rentabilitate pot fi utile, deoarece in viitor aceastea se vor conforma la cererile de pe piata si creatorii vor sti ce sa faca pentru o rentabilitate crescuta.
    Rolul optiunilor individuale intr-o economie de piata consta in evaluarea inovatiilor propuse de intreprinzatori si in infulentarea structurilor viitoare de productie prin acceptarea sau invalidarea inovatiilor deja incorporate.

    Tema 8

    1. Trecerea de la economia planificata la economia de piata(descentralizata) implica ajustari nu doar ale structurii de productie, ci transformari adanci in toate sferele actiunii umane. Aceasta tranzitie desemneaza un proces de distrugere,creare si adaptare.
    2 Expresia fragilitatii institutionale este reprezentata de performante slabe in planul managementului micro si macroeconomic.
    Fragilitatea institutionala poate consolida un sistem hibrid in care birocratia statala are un rol important in alocarea resurselor prin distorsionarea procesului pe piata in favoarea protejatilor ei.
    Referitor la exemplul dat in cerinta, drepturile exclusive de control al reformei proprietatii sunt detinute inca de stat .
    Da, cred ca acest caz este un exemplu adecvat de fragilitate institutionala deoarece statul incearca sa opreasca prin anumite metode privatizarea.

    3.Da, deoarece obiectivul principal al reformei proprietatii este refacerea dependentei structurii de productie (a producatorului) de structura evolutiva a preferintelor de consum(de consumator). Prin tranzitia de la proprietatea de stat la
    proprietatea privata , va creste eficienta producatorilor, iar relatia producator-consumator va fi mai stransa , astfel economia aflandu-se in bunastare.

  82. Varabiev Alexandra ,1416, B spune:

    Tema 7
    1)Dezvoltarea economică este susținută și de anumite preferințe și valori culturale .Sursele procesului economic sunt : factori Macroeconomici , microeconomia ajustărilor structurale , fundamentele microeconomice și economia instituționala .
    Dezvoltarea economică a Occidentului a început cu emergenta unor aranjamente instituționale ale pieței , autonome in raport cu controlul politic și cel religios . Ca atare , a avut loc expansiunea comerțului și dezvoltarea unui sistem de prețuri supus intr-o mai mică măsura Autorității politice .Libertatea schimbului s a afirmat treptat , pe măsura diminuării nenumăratelor restricții ale societății feudale .
    3)Odată cu trecerea timpului , mijloacele tehnologice s au schimbat , aducând un plus economiei deoarece o țara cu cât este mai dezvoltată educația , sistemul public .
    Tema 8
    1)Tranziția economiei socialiste de comanda la sistemul economic al pieței libere este un proces de transformare instituționala. Acesta transcede , ca profunzime și sfera de cuprindere , procesele de reforma din economiile mixte consolidate .

  83. Marin Maria spune:

    TEMA 7
    1.Factorii de natură macro sunt capitalul,munca,tehnologia și educația.Instituțiile intră la economia instituțională iar valoarea economică se regăsește la fundamentele microeconomice cât și la economia instituțională.
    2.Caracterul etic al aranjamentelor instituționale și progresul economic sunt în strânsă legătură cu libertatea.Libertatea economică se identifică drept variabilă instituțională fundamentală de care depinde dezvoltarea economică.Analiza empirică a libertății economice conduce la concluzia că adaptarea și menținerea instituțiilor favorabile libertății economice prezintă importanță vitală în asigurarea prosperității economice.
    3.Nu îmbunătățește viața oamenilor deoarece aceste inovații ”futuriste” presupun și costuri ridicate din partea consumatorilor.Iovația nu poate fi planificată,firmele și guvernul nu pot decide să realizeze un numar de 4 inovații pe lună spre exemplu.
    TEMA 8
    1.Trecerea de la economia planificată la sistemul economic descentralizat,de piață,implică ajustări nu doar ale structurii de producție ci transformări în toate sferele actiunii umane.Tranziția la economia de piață desemnează un proces nou de refacere.Vechiul sistem instituțional,bazat pe corecția planului stabilit de conducătorii partidului comunist,este înlocuit cu regulile și mecanismele economiei de piață.
    2.Drepturile exclusive de control le deține investitorul deoarece el devine prin cumpărarea întreprinderii noul patron.Este un caz de fragilitate instituțională deoarece însoțeste o transformare socială de mare importanță.
    3.Da,deoarece liberalizarea,descentralizarea și privatizarea au constituit obiectivele explicite ale programelor de reformă,empatizarea,ritmul și modul implementării acestora au avut consecințe importante asupra progreselor obținute.

  84. Podgoreanu Anamaria,1414B,anul 2 spune:

    TEMA8
    1.Tranzitia de economia socialista de comanda la economia de piata este o transformare institutionala sistematica pentru ca presupune schimbarea radicala a regulilor fundamentale de organizare sociala, a institutiilor care modeleaza comportamentul uman si coordoneaza activitatile economice. Practic,se trece de la un mod nou ,complet diferit. Aceasta tranzitie presupune un proces de distrugere ,creare si adaptare , vechiul sistem insitutional bazat pe economie planificata,fiind inlocuit cu regulile si mecanismele economiei de piata.

    2.Incapacitatea investitorului strain de a lua decizii sau chiar de a avea acces in firma denota de fapt incapacitatea statului de a implementa o reforma a proprietatii corecta.
    In acest caz ,statul a esuat in crearea unui cadru atat legislativ cat si social de recunoastere si protejare a proprietatii private.
    Aceasta intreprindere de stat este capturata de grupuri de interese ,cu conexiuni politice, care detin de fapt controlul asupra companiei si care sustin perpetuarea vechiului regim al companiei.
    Acest caz este un exemplu de fragilitate institutionala prin prisma faptului ca drepturile de proprietate nu sunt deplin clarificate sau protejate de lege.

    3. Decapitalizarea intreprinderilor de stat este o consecinta a administrarii defectoase a afacerii de catre managerii de stat. Administratorii de stat au obiectivul de a maximiza valoarea prezenta a fluxului de bani prin orice mijloace, cea mai la indemana fiind decapitalizarea intreprinderii. Aceasta metoda nu reprezinta obiectivul central al reformei proprietatii. De cele mai multe ori in statele cu grad ridicat de coruptie ,decapitalizarea reprezinta de fapt un consum ineficient al resurselor companiei in favoarea unor grupuri de interese. In consecinta ,valorea de piata a companiei scade, iar aceasta va putea fi privatizata la un pret foarte scazut.

    TEMA7

    1.Sursele progresului economic de natura macroeconomica sunt: resursele naturale,capitalul,munca,tehnologia si educatia.
    Factorii progresului de natura microeconomica sunt: ajustarea strucurala,activitatea antreprenoriala si institutiile.
    Institutiile si valorile culturale sunt factori de natura microeconomica.

    2.In opinia mea, valorile etice, cum ar fi punctualitatea ,onestitatea, pastrarea promisiunii ssau fidelitatea ,pot fi promovate prin impunerea lor de catre o autoritate externa.
    Existenta unei autoritati care sa guverneze relatiile dintre oameni ,prin impunerea de reguli generale ,este necesara pentru atingerea progresului economic.
    In absenta unor reguli generale ale comportamentului uman,oamenii nu vor fi capabili sa se dezvolte atat din punct de vedere economic cat si social.

    3.Solutiile tehnice ingenioase ,sau inventiile ,cum ar fi avionul Concorde sau TGV-UL frantuzesc ,prin prisma lipsei lor de rentabilitate nu pot fi considerate inovatii,chiar daca eele aduc un plus de confort si imbunatasesc viata oamenilor.
    Inovatiile reprezinta aplicarea comerciala cu succes a inventiilor.
    Inovatiile sunt produsul creativitatii oamenilor,iar acestea nu pot fi planificate.

  85. Iosif Anca Cornelia spune:

    TEMA Nr. 7

    EXERCITIUL 1.

    Progresul economic este un fenomen complex , cel putin prin prisma intelegerii surselor acestuia, Teoria neoclasica a cresterii economice se rezuma la identificarea conditiilor absolut necesare sporului productiei materiale , cum ar fi acumularea de capital si progresul tehnic. Insa pentru a explica “de ce” oamenii economisesc , investesc, invata si cauta cunostinte , economistii trebuie sa acorde atentie institutiilor care stau la baza succeselor sau esecurilor economice.

    Factorii Macro sunt :CAPITALUL , MUNA , TEHNOLOGIA , EDUCATIA , RESURSELE NATURALE.
    Factorii Micro sunt: AJUSTAREA STRUCTURALA si ACTIVITATEA ANTREPRENORIALA.

    EXERCITIUL NR. 2

    Din punctul de vedere al filozofiei politice si al teoriei economice , caracterul etic al aranjamentelor institutionale si progresul economic sunt in stransa legutura cu libertatea – in calitate de categorie economica fundamentala.

    EXERCITIUL NR. 3

    Prima intrebare : Nu ar imbunatati viata oamenilor deoarece populatia nu beneficiaza de aceste conditii. ( nu exista infrastructura asa de mare )

    A doua intrebare : Daca organizatiile – intreprinderii , societati comerciale , corporatii , partide politice , organisme financiare etc.-isi orienteaza eforturile catre activitati neproductive , redistributive , aceste este rezultatul unor reguli intitutionale improprii performantei economice , deoarece regulile sunt cele care ofera stimulente pentru asemensea activitati.

    TEMA NR. 8

    EXERCITIUL NR. 1

    Tranzitia economiei socialiste de comanda la sistemul economic al pietei libere este un proces de transformare institutionala. Acesta trancede , ca profunzime si sfera de cuprindere , procesele de reforma din economiile mixte cosolidate. Insemana mai mult decat simpla adoptare si modificare a unor politici sau programe guvernamentale. Desemneaza un proces de distrugere , creare si adoptare.

    EXERCITIUL NR. 2

    Drepturile exclusive dee control le detine investitorul strain din momentul in care acesta a cumparat intreprinderea devenind astfel o propietate privata.

    EXERCITIUL NR. 3

    Desi liberalizarea si descentralizarea si privatizarea au construit obiectivele explicite ale programelor de reforma , atapizarea , ritmul si modul implementarii acestora au avut consecinte importante asupra progreselor obtinute.

  86. MUNTEANU RALUCA ELENA spune:

    TEMA 7

    1)Factori macro in vederea progresului economi:CAPITALUL,MUNCA,EDUCTIA,TEHNOLOGIA SI RESURSELE NATURALE,
    Factori micro :Ajustarile structurale si antivitatea antreprenoriala,
    Institutiile intra in categoria economiei institutionale ,iar valorile culturale in fundamentele micro si ale economiei institutionale .

    2)Eu consider ca aceste valori etice pot fi promovate mai bine prin libertate deoarece au caracter etic ,libertatea este in stransa legatura cu aranjamentele institutionale si progresul economic,deci intra in categoria economica fundamentala,ceea ce rezulta cau au valoare economica ,aceste lucruri pot influenta deciziile unui antreprenor de a colabora cu altul sau un furnizor .

    3)Eu pot spune despre exercitiile de creativitate cu solutiile tehnologica ingenioase ca sunt sutinute de persoane care isi asuma riscurile descoperirii cunostintelor si ale ajustarilor dorite in structura de productie ,deoarece acestea pot aduce sau nu rentabilitate ,inovatiile enumerate mai sus nu sunt accesibile pentru toata lumea ,iar acestea sunt bunuri sustituibile ,din punctul meu de vedere nu imbunatesc viata oamenilor deoarece deja exista optiuni de inlocuire a acestora ,
    Inovatia nu poate fi planificata ,firmele si guvernelele nu pot decide sa realizeze, spre exemplu ,trei inovatii pe luna,activitatea antreprenoriala sustinuta de institutia proprietatii private constituie “laboratorul”de producere a inovatiilor.

    TEMA 8

    1)Tranzitia la economia de piata este analizata drept transformare sistematica deoarece a fost o schimbare radicala a regulilor fundamentale de organizare sociala ,a institutiilor care modeleaza comportamentul uman si coordoneaza activitatile economice,aceasta trecere nub a implicat doar ajustari ale structurii de productie dar si transormari adanci in toate sferele actiunii umane,

    2)Drepturile exclusive de control le detine investitorului strain din momentul in care acesta a cumparat intreprinderea ,devenind astfel proprietatea sa privata ,
    Acesta este un caz de fragilitate institutionala deoarece calitatea mediului de afaceri este subordonata determinantelor institutionale ,reglementarea afacerilor a fost inconsecventa si conflictuala fata de prevederile anterioare .

    3)Eu ca consider ca acesta satisface obiectivul central al reformei proprietatii deoarece libertizarea ,descentralizarea si privatizarea au constituit obiectivele explicite ale programelor de reforma,aceasta decizie a avut la baza dezvoltarea sectorului privat si privatizarea .

  87. Toma Tatiana-Valentina spune:

    Toma Tatiana-Valentina , seria B, grupa 1416

    Tema 7
    1)Sursele progresului economic:
    – proprietatea privata; libertarea schimbului; pietele concurentiale;moneda sanatoasa si impozitarea cat mai scazuta.
    Institutiile si valorile culturale fac parte din factorii de natura microeconomica.

    2)Valorile etice sunt menite sa ne ajute, respectand legislatia si bunele practici.

    3) Creativitatea si inovatia nu pot fi planificate, guvernul si firmele nu planifica inovatiile, numarul de inovatii pe o anumita perioada.

    Tema 8

    1) Tranzitia la o economie de piata este vazuta ca o schimbare insisitutiolana, regulile de organizare sociala si institutiile sunt schimbate radical, se face astfel trecerea de la un mod de organizare la altul.

    2) Sindicatul salariatilor – blocarea deciziilor de restructurare ale noului patron, se sustine vechiul regim, astfel se ajunge la fragilitate institutionala , datorita unor performante slabe.

    3) Decapializarea intreprinderilor de stat poate duce la :
    – dezvoltarea unui sector privat mai sanatos, pentru a avea performante, sectorul intreprinderilor de stat trebuie sa limiteze interventia si puterea, dar si stoparea beneficiilor, fie ele fiscale sau legislative.
    Aceasta reforma a proprietatii poate duce la capitalizarea statului.

  88. Cretu Alexandra-Daniela,grupa 1411,seria A spune:

    Aplicatii online 7
    1.Performanta economica este dependenta de cadrul institutional.
    Dezvoltarea economica este sustinuta si de anumite preferinte si valori culturale si incepand cu Adam Smith in teoria economica s-a manifestat preocuparea de a sintetiza conditiile esentiale si factorii determinati ai prosperitatii economice.Demersul se bazeaza pe recunoasterea faptului ca sursele definitorii ale progresului economic au natura institutionala. Sunt cinci surse majore ale progresului economic si anume:proprietatea privata,libertatea schimbului,piete concurentiale,moneda sanatoasa,impozitare cat mai scazuta.
    In esenta,dezvoltarea economica este reflectata alocarii economice a resurselor in societate, proces care necesita stimulente si calcul economic.

    2. Timpurile pe care le traim ne surprind uneori prin valorile sau nonvalorile pe care le impun. Consider ca orice lucru in aceasta lume are un pret sau o valoare, care nu inseamna ca trebuie sa fie neaparat monetara, pentru ca Valoarea unui om rezulta din ceea ce da el si nu in ceea ce este capabil sa primeasca “ asa ca in cazul noatru si aceste virtute au o valoare morala in primul rand dar sunt capabile ca intr-un fel sa ajunge sa aibe si o valoare economica. Si având in vedere ce am mentinut mai sus si ca progresul economic este in stransa legatura cu libertatea sunt de parerea ca aceste valori etice pot fi promovate mai bine prin libertate decat prin constrangere.

    3. Conceptul de inovatie nu poate fi planificat, iar firmele si guvernele nu pot decide cate inovatii sa realizeze intr-o luna. Rolul optiunilor individuale intr-o economie de piata consta in evaluarea inovatiilor propuse, la un moment dat, de intreprinzatori si in influentarea structurilor viioare de productie prin acceptarea sau nu a inovatiilor deja incorporate. Alterarea drepturilor de proprietate prin planificare, de catre stat, inhiba activitatea antreprenoriala care este descentralizata.

    Aplicati online 8
    1.Tranzactia economiei este un proces de transformare institutionala, facuta prin schimbarea radicala a regulilor fundamentale de organizare sociala, a institutiilor care modeleaza comportamentul uman si coordoneaza activitățile economice.
    Aceasta tranzactie de economie de piata este considerata si drept transformare institutionala sistematica, deoarece indiferent de abordarea strategica a acesteia, nu este un proces lin si uniform care se desfasoara fara costuri si convulsii sociale. Orice abordare strategica a reformelor institutionale si economice implica,prin insasi natura schimbarii avantaje si desavantaje.
    2. Drepturile exclusive de control, din firma respectiva, sunt deținute de către sindicatul salariaților, mai bine zis de către stat. Fragilitatea instituționala este trăsătura structurala de baza a sistemului economic și implica afirmarea grupurilor de interese ce militează pentru dobândirea de poziții privilegiate. Drepturile de proprietate nu sunt pe deplin clarificare ori sunt protejate prin lege și se acționează, de către stat, discreționar și de aceea putem afirma ca exemplul din acest exercitiu poate fi un exemplu de fragilitate instituționala.

    3.Componenta centrala a oricarui program de transformare institutionala trebuie sa fie reforma proprietatii. Reforma proprietatii e un proces complex de recunoastere si constituire a institutiei dreptului de proprietate care incorporeaza numeroase transformari si evolutii institutionale, economice, legale si culturale. Dimensiune economica a reformei proprietatii devine circumscrisa unei analize de tipul proprietar (privat) vs administrator (de stat) unde obiectivul proprietarului este maximizarea valorii produselor sale, iar administratorul opereaza in conditiile unor motivatii foarte puternice de maximizare a valorii prezente a fluxului de venituri viitoare pe seama scaderii valorii capitalului. Asa ca avand in vedere ce este mentinut si mai sus afirmatia care spune ca decapitalizarea intreprinderilor de stat e un proces prin care proprietatea de stat trece in mainile particularilor, cred ca satisface obiectivul central al reformei proprietatii.

  89. Dumitrache Alexandra-Valentina spune:

    Dumitrache Alexandra Valentina
    Seria A
    Grupa 1412

    Tema 7

    1. Sursele progresului economic sunt, la nivel macroeconomic: capitalul, munca, educatia, resursele naturale si tehnologia; la nivel microeconomic avem: ajustarea structurala si activitatea antreprenoriala.
    Institutiile intra in categoria factorilor de natura microeconomica, datorita legaturii stranse pe care acestea o au cu activitatea antreprenoriala, sustinand-o prin drepturile de proprietate privata si libertatea cuvenita. Valorile culturale fac parte din aceeasi categorie, contribuind la dezvoltarea activitatii antreprenoriale.

    2. Consider ca aceste valori etice pot fi promovate prin constrangere, deoarece regulile ofera stimulente pentru activitati. Valoarea economica a acestora se reflecta prin munca. Oamenii vor dobandi o atitudine pozitiva fata de munca, daca exista armonie si o cooperare onesta, alegand sa munceasca in schimbul timpului liber.

    3. Din aceste exercitii de creativitate lipsite de rentabilitate reiese faptul ca inovatiile nu pot fi controlate sau programate si, totodata, sa dea si randament. Acestea sunt creatii ale antreprenorilor sustinuti de institutia proprietatii private, fiind rezultate din nevoile proprii de a-si usura sau dezvolta activitatea. Nu pot fi planificate, doar acceptate sau invalidate, o data ce au fost puse in practica.

    Tema 8

    1. Tranzitia la economia de piata este considerata transformare institutionala sistemica deoarece procesul are loc in mod radical, reprezentand o schimbare a regulilor de organizare sociala, a institutiilor ce modeleaza comportamenul uman. Toate acestea se concretizeaza intr-o transformare adanca ce are loc in toate sferele actiunii umane, coordonand astfel activitatea economica si avand ca etape distrugerea normelor ce existasera pana atunci, crearea altora si adaptarea la acestea.

    2. Datorita transformarilor sociale ce se petrec, sindicatul salariatilor se afirma din dorinta de a ocupa o pozitie privilegiata. In acest proces sistemul de constrangeri si stimulente sufera transformari, de asemenea. De aceea drepturile exclusive de control nu sunt detinute nici de catre acestia, nici de catre investitior.
    Situatia data reprezinta un exemplu de fragilitate institutionala deoarece mediul investitional este influentat de instabilitatea guvernantelor, care se contrariaza asupra deciziei de control la nivelul acestei firme,determinand un act discriminator, prin anularea de facilitati.

    3. Consider ca decapitalizarea intreprinderilor de stat satisface obiectivul reformei proprietatii, deoarece aceasta reforma vizeaza dezvoltarea sectorului privat, fapt realizabil numai prin intermediul unui cadru legislativ corespunzator.

  90. POPA IOANA ANDREEA spune:

    POPA IOANA ANDREEA 1415B
    Tema 7
    1. In cadrul surselor progresului economic la nivel macro se regasesc: resursele naturale, capitalul, munca, tehnologia, educatia. Iar la nivel micro avem activitatea structurala si activitatea antreprenoriala.
    Instituttiile si valorile culturale intra in categoria micro, acestea sunt printre elementele care duc la dedzvoltare si sustinerea progresului economic.
    2.Valorile pot fi cel mai bine promovate cu ajutorul liberatii, acestea au o valoare economica si duc la imbunatatirea prosteritati economice.
    3.Inovatia este un fenomen ce nu poate sa fie panificat, nimeni nu poate sa prezica ca atunci cand produce sau creeaza ceva acesta va revolutiona viata oamenilor. Activitatea antreprenoriala cu ajutorul proprietatii private reprezinta temeliile inovatiilor, interventia statului ar duce la diminuarea acestor elemente.
    Tema 8
    1.Tranzactia necesita mai mult decat o adaptare, aceasta necesita trecerea de la un mod de organizare la altul cu totul nou. Aceasta este considerata drept o transformare institutionala sistemica, care duce la schimbarea regulilor fundamentale de organizare sociala si a institutiilor.
    3.Decapitalizarea nu duce la satisfacerea obiectivului,aceasta duce la suprautilizare si consumarea capitalului din intreprinderile de stat.

  91. Ardeleanu Alexandru spune:

    Tema 7

    1. Sursele progresului economic in forma macro sunt: capitalul, munca, tehnologia, educatia, resursele naturale.
    Sursele progresului economic in forma micro sunt: ajustarile structurale si activitatea antreprenoriala.
    Institutiile stau la baza surselor progresului economic si intra in categoria economiei institutionale, iar valorile culturale intra in categoria fundamentelor microeconomice si a economiei institutionale.
    2. Consider ca valorile etice sintetizate in cuvintele “punctualitate”, “onestitate”, “pastrarea promisiunii”, “fidelitate” ar putea fi mai bine promovate prin imbinarea libertatii de exprimare si a constrangerii sociale, existand liberul arbitru in a incalca o norma etica dintre cele de mai sus enumerate dar si a suporta consecinta directa sociala care sa rezulte in neincredere ulterioara, incertitudine sau chiar eventuale necorelari in afacerile viitoare.
    3. Exercititiile de creativitate soldate cu solutii tehnice ingenioase exista pentru a ne creea un nou orizont chiar daca acestea nu sunt rentabile acum, in viitor nu avem de unde sa prezicem fatul ca vor ramane nerentabile, astfel cu fiecare inventie creativa suntem mai aproape de a o gasii pe cea cu adevarat buna ca grad de rentabilitate si de utilitate economica. De exemplu: trenurile TGV din Franta sunt utile pentru transportul pasagerilor din punctul A in punctul B.
    Putem spune despre trenul TGV si despre avionul Concorde ca sunt utile societatii in care se afla, aducand un aport la mobilitatea extraurbana astfel crescand validitatea faptului ca nu toate ideile “futuriste” sunt ineficiente din punct de vedere economic. Din punctul meu de vedere, fiecare inovatie isi are locul ei si este bine venita, ulterior ne putem da seama daca aceasta produce un randament crescator sau daca devine parte din trecut.
    Inovatia nu se poate planifica deoarece ea depinde de o serie de factori economici, tehnici si educationali, astfel o inovatie poate aparea nemarginita intr-o economie dinamica cu o piata liberala. Dupa cum am spus, ea depinde de factorii tehnici deoarece nu putem sustine o idee cu adevarat revolutionara cand nu avem aparatura potenta pentru realizarea componentelor respective sau apare problema cresterii exponentiale a factorilor de productie antrenati in procesul de concepere al acelui bun. Raspund la intrebarea cum ca firmele si guvernele nu pot planifica inovatia deoarece aceasta este la fel de dinamica precum piata si mai mult aceasta in cea mai mare parte este finantata din fonduri private, ulterior putand primii finantare de la stat daca se dovedeste a fii o idee de succes.

    Tema 8

    1. Tranzitia de la economia de piata se face etapizat deoarece exista o rezistenta la schimbare ampla in randul tarilor care au iesit din blocul comunist, astfel putem afirma faptul ca transformarea institutionala sistemica sta la baza diferentei dintre tarile cu o economie de piata fortificata fata de tarile mai sus mentionate.
    2. Drepturile exclusive de control, dupa incheierea licitatiei, trec din patrimoniul statului in patrimoniul proprietarului strain, astfel ca sindicatul salariatilor au dreptul de a-si exercita liber nemultumirile cu privire la acest fapt doar ca nu pot sta in calea reorientarii productiei si a restructuriarii daca este cazul.
    Acest caz este un exemplu de fragilitate institutionala deoarece creeaza o schimbare brusca de tip domino, cazand toate structurile interne din cadrul institutiei respective, fiind inlocuite cu noi reguli de functionare interna precum si cu capitalul tehnologic necesar in procesul de privatizare si coercitie sociala in favoarea imbunatatirii gradului de productivitate marginala.
    3. Nu consider ca satisface obiectivul central al reformei proprietatii deoarece particularii pot face ceea ce doresc, cel putin asta s-a intamplat in perioada imediat post-comunista, cand au disparut (au dat faliment) cele mai multe intreprinderi imediat dupa ce au fost preluate in patrimoniu privat. Doar cateva intreprinderi au mai ramas dupa aceasta restructurare deoarece proprietarii privati au dorit acest lucru. Aceasta problema a insatisfacerii obictivului central al reformei proprietatii putea fi evitat daca existau un set de norme si reglementari dupa vanzarea acestora si trecerea in patrimoniu privat, in sens de constrangere din punct de vedere juridic in a nu lasa industria in paragina in acel sector economic, asfel ar fi putut exista o trecere mai rapida la economia de piata si la imbunatatirea stabilitatii acesteia pe termen lung.

    Grupa 1410, Seria A

  92. TUDOSE GEORGIANA NICOLETA-1416 spune:

    Tema 7
    1. Sursele progresului economic sunt:
    -factori macro: capital, munca, tehnologie, educație, resurse naturale;
    -factori micro: dezvoltare strategică, ajustare strategică.
    Instituțiile si valorile intra in categoria fundamentelor micro.

    2. Aceste valori pot fi promovate prin libertate in calitate de categorie fundamentală. Se aplica si in plan economic. Prin faptul ca se acordă libertate economică, individul decide cum să-și utilizeze propriile resurse, dar cu o conditie: sa nu existe constrângeri din partea altor proprietari.

    3. Consider ca nimeni nu poate planifica realizarea unui număr de inovații pe o perioadă de o luna deoarece acestea apar odata cu dezvoltarea gândirii omenirii, astfel încât nu poate fi programată gândirea cuiva. Inovațiile pot fi percepute de catre oameni ca fiind bune sau rele, sau pur si simplu vor rămâne pasivi in fata lor.

    Tema 8
    1. Tranziția la economia de piață e analizată drept transformare institutionala sistemică deoarece este considerată ca fiind o schimbare radicală a regulilor fundamentale de organizare sociala, și a acelor instituții care modelează comportamentul uman și activitățile economice.

    2. Exemplul dat este un caz de fragilitate institutionala deoarece controlul este preluat de către sindicatul salariaților, investitorul străin neavând voie sa ia vreo decizie în acea firmă.

    3. Consider ca decapitalizarea intreprinderilor de stat nu satisface obiectivul central al reformei proprietatii, deoarece pe langa privatizarea proprietății, ar trebui sa existe si rațiuni economice si politice. Din perspectiva rațiunii economice, individul dorește maximizarea profitului, iar din prisma rațiunii politice, ar trebui să crească veniturile publice obținute din privatizare, fiind rezultatul manifestării tipice a intereselor statale.

    Tudose Georgiana-1416

  93. TABACU ANA-MARIA spune:

    TABACU ANA-MARIA; SERIA B; GRUPA 1416
    TEMA 7 1.Sursele progresului economic : proprietatea privata, libertatea schimbului, pietele concurentiale, moneda sanatoasa si impozitarea cat mai scazuta. Institutiile si valorile culturale fac parte din factorii de natura microeconomica.
    2.Prin libertate, valolrile etice sunt menite sa ne ajute pe toti, respectand legislatia, dar si bunele practici.
    3.Inovatia si creativitatea nu se pot planifica. Guvernul si firmele nu planifica inovatiile, respectiv un numar de inovatii pe o anumita perioada de timp.
    TEMA 8 1.Tranzitia la economia de piata este vazuta ca o schimb are institutionala, deoarece regulile de organizare sociala si institutiile sunt schimbate radical, facandu-se trecerea de la un mod de organizare la altul.
    2.Sindicatul salariatilor are un comportament rent-seeking, prin blocarea deciziilor de restructurare ale noului patron, sustinand vechiul regim. Se ajunge la fragilitatea institutionala, datorita unorn performante slabe.
    3.Decapitalizarea intreprinderilor de stat poate duce la dezvoltarea unui sector privat sanatos, insa, pentru a avea performante, sectorul intreprinderilor de stat trebuie sa limiteze interventia si puterea, precum si stoparea beneficiilor, fie ele fiscale sau legislative. Reforma proprietatii poate duce la capturarea statului, privatizarea poate fi schimbata de coruptie.

error: