Not seeing a Scroll to Top Button? Go to our FAQ page for more info. Articole | Cosmin Marinescu

Articole

Mitul „criteriului eficienţei” în ştiinţa economică

Share

magritte_2_bun„Eficienţa” este conceptul mirific pe baza căruia mai toţi economiştii îşi construiesc, parcă dintotdeauna, raţionamentele şi teoriile. Însă modul în care argumentul eficienţei a fost utilizat explică multe din relele lumii de astăzi. Utilizarea „criteriului eficienţei” asupra politicilor statului comportă limite ştiinţifice insurmontabile.  Ignorarea acestora, din necunoaştere sau mai

“Epopeea” Oltchim: intrarea în alternativă?

Share

După mai bine de două decenii de tranziţie, după cicluri de reformă de formă (pe calapod capitalist?), după transplant de politici unanim declarate à la Washington Consensus, după aderări atlantice şi europene, iată că ne întoarcem brusc la origini, adică la industria socialistă care hrănea, şi din câte se pare nu doar odinioară, naţionalisme economice şi orgolii

Instituţii şi prosperitate: prolegomene

Share

manvs-institutionDestul de târziu în istoria umanităţii şi, îndeobşte, datorită eforturilor intelectuale sistematice de alcătuire a unor explicaţii ştiinţifice, sigure, cu privire la posibilităţile oamenilor de a-şi îmbunătăţi propriile condiţii de viaţă, s-a înţeles faptul că omul este dăruit cu raţiune, prin intermediul căreia are capacitatea de a pătrunde legile universului material în care trăieşte. 

Butaforia optimului fiscal: impozit progresiv vs. cota unică

Share

Motto: „Impozitarea este mai mult decât jumulirea unei gâşte. Adică este arta de a obţine cel mai mare număr de pene cu cel mai mic număr de ţipete”. (după J. B. Colbert) 
În acest studiu vă invit la o incursiune pe tărâmul analizei impozitării, unul atât de încărcat de pasiuni şi controverse. Scopul „călătoriei” este acela de a desluşi posibilitatea ca ştiinţa economică să „prescrie” un optim fiscal, atât în privinţa regimuluide impozitare (impozit progresiv vs. cotă unică), cât şi în privinţa nivelului de impozitare. Voi argumenta necesitatea

Calculul economic reloaded: „economia” sectorului public

Share

fotolia_36692129_xs_0„Socialismul a murit, trăiască intervenţionismul!”. Probabil aşa ar exclama, imperialist, epigonii moderni ai „planificării raţionale”, după ce sistemul socialist s-a năruit precum un castel din cărţi de joc, ridicat ideologic pe fundaţii instituţionale mlăştinoase. Cu un aşa notoriu deznodământ, ce noimă ar mai avea teza imposibilităţii calculului economic în socialism,

error: