Not seeing a Scroll to Top Button? Go to our FAQ page for more info. Wageledgrowth – ambalajul politicilor populiste și capcana deficitelor - Cosmin Marinescu | Cosmin Marinescu

Wageledgrowth – ambalajul politicilor populiste și capcana deficitelor

Share

Interviu Hotnews: Efectele nefaste ale unei guvernări nu pot fi înlăturate ca și când am șterge cu buretele greșeli elementare de logică economică scrise pe o tablă. Direcțiile în care o societate evoluează nu se schimbă în unghiuri ascuțite, iar guvernarea unei țări trebuie să țină cont de anumite realități, de legislația existentă și de așteptările oamenilor. În acest sens, în contextul actual, schimbarea de optică și de guvernare vor aduce cu sine și schimbarea de direcție economică. Dar traseul va fi asemeni modului în care un vapor de mare tonaj își schimbă direcția: deși cârma este rotită cu repeziciune, schimbarea de direcție se face mai lent, în unghiuri și pe spații largi, după un anumit timp de la rotirea completă a cârmii.

Textul de mai jos reprezintă interviul acordat Hotnews.ro,

INTERVIU Cosmin Marinescu, consilier prezidenţial: Teoria “wageledgrowth” a reprezentat “ambalajul științific” al unor politici pur populiste ­/ Românii nu mai sunt dispuși să voteze politicieni care le aruncă niște sute de lei în buzunar pentru a le cumpăra votul.

Teoria “wageledgrowth” invocată de unii economişti PSD nu a reprezentat decât “ambalajul științific” al unor politici pur populiste, afirmă consilierul prezidenţial pe probleme de politici economice și sociale, Cosmin Marinescu, într-un interviu acordat HotNews.ro. Acesta notează însă o ‘maturizare politică’ a societăţii româneşti, care nu mai pare dispusă să voteze ‘politicieni care doar le aruncă niște sute de lei în buzunar pentru a le cumpăra votul’. În actuala situaţie bugetară, în care PSD a îndatorat România cu aproape ‘2,4 miliarde lei pentru fiecare lună de guvernare, fără a construi vreo autostradă sau vreun spital’, este esențial să se înțeleagă că deficitele bugetare înseamnă creșterea datoriei publice şi, mai devreme sau mai târziu, noi taxe și impozite, dacă politicile economice nu sunt reorientate dinspre susținerea consumului către investiții, arată Cosmin Marinescu, care se întreabă ‘în baza căror virtuți generația actuală transferă nota de plată către generațiile viitoare’.

În opinia consilierului  prezidenţial, faptul că după trei ani de guvernare cu aceste politici populiste PSD a pierdut ambele runde de alegeri din 2019, europarlamentare și prezidențiale, arată că ‘societatea românească s-a maturizat din punct de vedere politic, pentru că românii nu mai sunt dispuși să voteze pe acei politicieni care doar le aruncă niște sute de lei în buzunar pentru a le cumpăra votul’.

În plan economic, deși creșterea economică pare încă puternică, ‘prin dinamica prognozată pentru 2019 la 4% sau sub 4% din PIB, pierderea de viteză este semnificativă, dacă ne raportăm la creșterea record de aproape 7% de acum 2 ani’, ceea ce arată că “petrecerea” politicilor nesustenabile ‘nu a durat prea mult’, subliniază Cosmin Marinescu, care atrage atenţia şi asupra dinamicii negative din ultimele luni a sectorului industrial, o tendinţă ‘puțin îngrijorătoare’.

În aceste condiţii, ‘este evident că economia trebuie să se pregătească pentru etapa ajustărilor calitative, situație în care competitivitatea va cântări tot mai puternic’, arată consilierul prezidenţial, în opinia căruia ‘este esențială reorientarea politicilor economice dinspre susținerea consumului către investiții’.

Totodată, Cosmin Marinescu arată că “deficitul bugetar trebuie bine ținut în frâu în anul 2020, pentru ca 2021 și 2022 să nu fie ani ratați, ca potențial de investiții și dezvoltare pentru România”. În acest sens, avertizează că impactul asupra deficitului bugetar din partea măsurilor suplimentare, “care nu au putut fi cuprinse în buget”, ceea ce “impune eforturi considerabile în planul colectării fiscale, peste prevederile actuale din buget”.

Cosmin Marinescu se declară un adept a politicilor pro-piață şi avertizează asupra ‘politicilor pro-business care sfârșesc prin a fi anti-piață’. ‘Cea mai pro-business politică este tocmai politica pro-piață. În economia de piață, fiecare este încurajat atunci când nimeni nu este personal favorizat. Și cred că acesta ar trebui să fie dezideratul onest al politicii economice în ansamblul său. (…) ca să parafrazez mesajul celebrului economist liberal Ludwig von Mises, trebuie să înțelegem că “unde piață nu e, economie nu e”, deci, market first!’, spune Cosmin Marinescu.

Iată mai jos interviul integral acordat HotNews.ro: 

  1. Situația economică preluată de guvernarea Orban pare foarte dificilă. Problema este legată de maniera în care aceasta situație poate fi rezolvată. Există două curente de gândire. Unul în care se pune accent pe renunțarea la anumite direcții asumate de fostul guvern, și aici mă refer în principal la creșterea pensiilor în ritmul propus de PSD, și un alt curent, adoptat chiar de guvernul Orban, care păstrează mare parte din promisiunile PSD. În prima tabără, pe lângă analiști și jurnaliști, am văzut chiar și voci de la BNR care spun că bugetul nu poate suporta creșterile de pensii și că este o greșeală care ne va costa mult în viitor. Care e poziția dvs în această privință?

Situația actuală nu este deloc de invidiat, însă dezechilibrele pot fi treptat corectate. Din păcate, avertismentele repetate privind calitatea politicilor economice ale guvernului PSD s-au adeverit, prin sarabanda deficitelor cu care Romania se confruntă în prezent. Suntem singura țară din Uniunea Europeană în care spirala deficitelor s-a intensificat sistematic, în ultimii ani. Deficitul bugetar și deficitul de cont curent, alimentat de un deficit comercial în continuă creștere, sunt cele mai evidente semne că PSD a pus România pe o direcție greșită și din punct de vedere economic.

Ceea ce trebuie însă să se înțeleagă este că efectele nefaste ale guvernării PSD nu pot fi înlăturate ca și când am șterge cu buretele greșeli elementare de logică economică scrise pe o tablă. Direcțiile în care o societate evoluează nu se schimbă în unghiuri ascuțite, iar guvernarea unei țări trebuie să țină cont de aceasta, de legislația existentă și de așteptările oamenilor. În acest sens, în contextul actual, schimbarea de optică și de guvernare vor aduce cu sine și schimbarea de direcție economică. Dar traseul va fi asemeni modului în care un vapor de mare tonaj își schimbă direcția: deși cârma este rotită cu repeziciune, schimbarea de direcție se face mai lent, în unghiuri și pe spații largi, după un anumit timp de la rotirea completă a cârmii.

Deficitele care presează asupra economiei, dezordinea existentă în finanțele publice și sistemul fiscal, slăbiciunile guvernanței economice trebuie corectate cât mai rapid, însă rapid înseamnă așa cum vaporul reușește să cârmească, evitând riscul de a fi răsturnat în valuri.

Premierul și membrii guvernului au prezentat deja măsuri menite să pună lucrurile în ordine și să revenim, treptat, pe direcția bună, cea în care să prevaleze politicile structurale, stabilitatea și sustenabilitatea finanțelor publice și a sistemelor sociale.

În privința bugetului, este evident că trebuie să conciliem nevoia de sustenabilitate, de responsabilitate pentru viitor, cu cea de predictibilitate în respectarea unor obiective și angajamente. Să ne amintim că, în Parlament, în legătură cu creșterea pensiilor a existat o largă majoritate. De asemenea, Președintele Iohannis a spus în mai multe rânduri că pensiile trebuie să crească – să nu uităm că, din 4,7 milioane de pensionari, mai mult de 2 milioane de oameni au pensii foarte mici, sub 1000 de lei lunar.

În acest sens, aș vrea să subliniez un aspect mai puțin abordat în discursul public, și anume faptul că avem o problemă uriașă nu doar cu mărimea pensiilor, ci și cu inegalitățile flagrante existente în acest sistem, ceea ce indică necesitatea unei regândiri a sistemului pensiilor publice. De exemplu, atunci când anumite salarii nu trec testul productivității și al competenței, tema contributivității devine o falsă problemă, care reflectă eșecul unei societăți de a pune veniturile în acord cu meritele.

Așadar, respectarea unor obiective care privesc calitatea vieții cetățenilor nu poate fi pusă la îndoială, dar ar fi greșit să facem abstracție de deficitul bugetar, așa cum au făcut economiștii PSD, preocupați doar să taie chitanțe de plată, nu și să încaseze la buget veniturile necesare pentru ca aceste plăți să fie sustenabile și în viitor.

Tocmai de aceea deficitul bugetar trebuie bine ținut în frâu în anul 2020, pentru ca 2021 și 2022 să nu fie ani ratați, ca potențial de investiții și dezvoltare pentru România. Trebuie abandonate în mod inteligent politicile pro-ciclice, bazate pe consum, pentru a face loc politicilor structurale, care să susțină investițiile și potențialul productiv intern, inclusiv prin calitatea instituțiilor cu impact asupra mediului de afaceri.

  1. Știm că una din cele mai mari probleme este legată de venituri. Oricâte eforturi s-au făcut, ANAF nu a reușit să îmbunătățească semnificativ și structural colectarea. De unde credeți că va reuși guvernul Orban să facă rost de bani, în condițiile în care un termen de 1 an de zile pentru o reforma consistenta a Fiscului și o digitalizare a acestuia pare nefezabil? Am văzut că sunt trecute creșteri de 10% la venituri. O cifră cam ambițioasă, iar dacă ne uităm la bugetul asigurărilor sociale s-a estimat o creștere la circa 24%.

Da, este extrem de important să discutăm despre venituri. Bugetul nu este doar despre cheltuieli, ci este în egală măsură și despre venituri. Din păcate, România rămâne un caz problematic în materie de colectare fiscală, nu doar prin comparație cu țările Uniunii, ci și în regiune.

În ceea ce privește eficiența ANAF, consider că eforturile au evoluat pe modelul stop & go – pornim reforma, oprim reforma. Ori nu putem vorbi de creșterea structurală a capacității de administrare fiscală a statului decât dacă vom porni reforma și o vom ține accelerată până ajungem de destinație. Iar destinația în această privință înseamnă un sistem modern de administrare fiscală, care să fie bazat pe tehnologia informației, pe transparență și ușurință în funcționare, din care va avea de câștigat atât contribuabilul, cât și bugetul.

De exemplu, pe partea de venituri la buget, România se plasează pe ultimul loc din UE, cu excepția Irlandei, atât în privința veniturilor fiscale, cât și ca venituri totale. Cu o pondere a veniturilor fiscale (inclusiv CAS) aflată la doar 26-27% din PIB, așa cum arată bugetele ultimilor ani, spațiul bugetar destinat investițiilor evident că are de suferit iar consolidarea fiscală devine practic imposibilă. În acest sens, ar fi dezirabilă creșterea veniturilor fiscale către 30-31% din PIB, deci cu 3-4 puncte procentuale la orizontul unui ciclu de guvernare, așa cum avansează și programul Președintelui Iohannis.

Însă un asemenea obiectiv necesită un sistem de colectare și administrare fiscală îmbunătățit radical. Din păcate, informatizarea ANAF și funcționarea administrării fiscale în acest mod, prin analize de risc și baze de date interconectate, este un proces care nu se va putea finaliza în mai puțin de un an și jumătate sau doi.

Există însă o foarte mare așteptare, la nivel de contribuabil și în mediul de afaceri, de a vedea că relația dintre stat și cetățean beneficiază și în România de mijloace moderne de plată și de comunicare.

În ceea ce privește bugetul pentru 2020, luând în considerare creșterea nominală a PIB, estimată undeva la 8,5%, un spor al veniturilor totale de 10,3% arată o construcție bugetară mai prudentă. Să ne amintim că bugetul pentru 2019 prevedea creșteri de venituri totale de peste 16% în raport 2018, iar veniturile realizate se vor situa undeva la 10,5%, în condițiile unei creșteri nominale a activității economice de peste 10% în 2019. Ca atare, cu eforturi adecvate în planul colectării, veniturile estimate în 2020 sunt realizabile, pe actualele prognoze economice.

Trebuie însă evidențiate măsurile suplimentare votate de Parlament, a căror intrare în vigoare este ulterioară construcției bugetare, motiv pentru care nu au putut fi cuprinse în buget. Impactul cumulat al acestor măsuri asupra deficitului bugetar este covârșitor, de circa 1% din PIB, ceea ce impune eforturi considerabile în planul colectării fiscale, peste prevederile actuale din buget.

  1. Se tot vorbește de fondurile europene ca fiind o posibilă sursă importantă de venituri care ar putea acoperi deficitul generat de creșterea abruptă a cheltuielilor. Dar și aici avem deja o experiența neplăcută. Oricine a venit la guvernare nu a reușit să producă o schimbare de sistem profundă care să garanteze că putem accesa semnificativ mai mulți bani decât pana acum. Care e strategia fezabilă și concretă pe care o vedeți aplicată în 2020?

Fondurile europene ar trebui să reprezinte un instrument autentic, strategic, de modernizare a infrastructurii și a sistemului administrativ. Componenta de fonduri europene a bugetului este pariul anului 2020, pe care Guvernul trebuie să îl câștige.

Fondurile europene trebuie privite ca sistem complementar bugetului, nu doar ca angajament uneori paralel cu obiectivele noastre de investiții. Fondurile europene nu reprezintă scop în sine, ci instrument structural în rezolvarea unor probleme concrete. Prea mult au fost neglijate în guvernarea PSD investițiile în infrastructură, ori tocmai acestea trebuie să fie vârful de lance în modernizarea României.

Să ne amintim experimentele eșuate marca PSD – fonduri suverane sau parteneriate iluzorii de tip public-privat. România nu își poate permite să nu valorifice fondurile europene. Ar fi un malpraxis financiar la adresa intereselor noastre de dezvoltare.

Legat de strategia de absorbție a banilor europeni, anul 2020 este unul foarte important, deoarece va arăta modul în care România încheie actualul exercițiu financiar, dar și cum ne vom raporta la viitorul cadru financiar multianual.

Iar una din direcțiile importante merită să fie utilizarea fondurilor europene de către administrațiile locale, prin proiecte de investiții în dezvoltarea rețelelor de utilități, cum sunt cele de apă și canalizare. În această direcție, ministerul Fondurilor Europene a creat recent prin OUG cadrul de reglementare pentru implementarea unor proiecte de apă și canalizare pentru 650 de unități administrativ-teritoriale, proiecte în valoarea de 4,2 miliarde euro, pentru jumătate din județele țării. Aceasta este direcția care trebuie aprofundată și continuată în materie de fonduri europene.

Până în prezent, PSD a făcut aproape o religie din celebrul PNDL, program prin care s-au alocat, adesea discreționar și pe criterii politice, zeci de miliarde de lei din bugetul național, cu rezultate încă discutabile. Foarte multe din aceste proiecte puteau fi realizate pe fonduri europene, care ar fi încurajat și calitatea guvernanței în administrația locală.

Totodată, este strategic să susținem o viziune ambițioasă în domeniul energiei și al schimbărilor climatice, inclusiv din această perspectivă a utilizării fondurilor europene. Astfel putem pregăti inteligent o tranziție energetică treptată de la combustibilii fosili și reconversia industrială necesară. Însă oportunități există și în alte domenii sau în raport cu alte obiective naționale, cum ar fi de exemplu digitalizarea administrației.

  1. O altă problemă cronică a României, care s-a acutizat în ultimii 2-3 ani, o reprezintă deficitul de cont curent. Cum vedeți dvs această problemă care ține de competitivitatea economiei românești în plan extern? Mai bine zis de lipsa competitivității care scoate valuta din țară prin importuri, în timp ce exporturile nu reușesc să țină pasul și să aducă valuta în țară. Dacă am da la o parte banii trimiși în țară de diaspora, situația ar fi și mai gravă. La servicii stăm ceva mai bine, dar ponderea lor nu este atât de mare și nu pot afecta pozitiv contul curent. A venit Guvernul cu o listă de posibile soluții pentru această problemă?

Deficitul de cont curent este doar una din cele două fațete ale dezechilibrelor macro ce afectează în prezent România. Cealaltă fațetă este deficitul bugetar, de aici și sintagma pe care economiștii o utilizează – “deficitele gemene”, dat fiind faptul că cele două evoluează în general împreună.

Tocmai de aceea, explicațiile și soluțiile ar trebui să fie căutate nu doar la nivelul competitivității externe, chiar dacă, în ultimul an, creșterea exporturilor a încetinit semnificativ, în pas cu activitatea economică de pe piețele externe. De exemplu, pe primele zece luni ale anului 2019, exporturile au încetinit la un ritm de sub 2%, comparativ cu perioada similară din 2018, în timp ce importurile își păstrează un ritm de creștere mai mult decât dublu. Aceasta a făcut ca deficitul comercial să avanseze cu peste 2 miliarde euro față de situația aferentă primelor 10 luni ale anului 2018.

De exemplu, în agricultură, exportăm intensiv cereale – a căror valoare adăugată este scăzută, dar România este totodată și campioana importurilor de alimente și produse alimentare. Aceasta este imaginea unei balanțe comerciale net defavorabile, atât în sens cantitativ, cât și calitativ.

Astfel, adâncirea continuă a deficitului de cont curent vine pe seama accelerării importurilor de bunuri, care au crescut și cu ritmuri anuale de două cifre, pe fondul unei creșteri economice bazate aproape exclusiv pe consum, așa cum au stat lucrurile în special în 2017 și 2018. De exemplu, în ultimii 5 ani, gradul de acoperire al importurilor din exporturi a scăzut continuu de la un an la altul, de la aproape 90% la circa 76%, conform ultimelor date aferente anului 2019. Totodată, gradul de acoperire a deficitului de cont curent în investiții străine directe este constant negativ începând cu 2017, ca ilustrare simptomatică a politicilor economice ale PSD.

Dacă ne raportăm la situația deficitelor gemene, politica economică din ultimii ani a pus România pe contrasensul evoluțiilor din regiune și de la nivelul UE. Sub guvernarea PSD, România a ajuns singura țară din Uniune în care deficitele se adâncesc, în ciuda faptului că economia traversează, la nivel global, o perioadă de expansiune.

Deficitul bugetar este estimat la 4,4% din PIB iar deficitul de cont curent este preconizat că va depăși 5% din PIB în 2019, pe trendul încă inerțial al politicilor pro-ciclice, bazate pe consum. Tocmai de aceea este esențială reorientarea politicilor economice dinspre susținerea consumului către investiții.

Deși creșterea economică pare încă puternică, prin dinamica prognozată pentru 2019 la 4% sau sub 4% din PIB, pierderea de viteză este semnificativă, dacă ne raportăm la creșterea record de 7% de acum 2 ani. De unde rezultă că “petrecerea” nu a durat prea mult, așa cum anticipam la începutul guvernării PSD. În ciuda injecțiilor cu stimuli fiscali, administrate mai mult sau mai puțin forțat, așa cum au stat lucrurile în OUG 114 în privința sectorului construcțiilor, era de așteptat să intervină o asemenea decelerare, dat fiind programul de guvernare al PSD axat exclusiv pe termen scurt.

Actualmente, este puțin îngrijorătoare dinamica negativă din ultimele luni a sectorului industrial. Producția industrială a scăzut în luna octombrie cu 4,5% față de octombrie 2018, deși luna septembrie indica o scădere a sectorului industrial de doar 1,3% față de septembrie 2018.

Este evident că economia trebuie să se pregătească pentru etapa ajustărilor calitative, situație în care competitivitatea va cântări tot mai puternic. Ori pentru aceasta trebuie schimbată direcția politicilor economice și să dăm un restart reformelor structurale.

Sunt și semne bune în acest sens, schimbarea de guvern a fost cât se poate de bine primită de mediul de afaceri, ca revenire la normalitate, ca nevoie a comunității afacerilor de dialog și consultare cu decidenții guvernamentali. Ca atare, în noiembrie, odată cu instalarea guvernului PNL, încrederea în economia românească – evaluată prin indicatorul Comisiei Europene – a crescut consistent, atât față de luna noiembrie a anului anterior, cât și față de octombrie 2019.

  1. Pactul de stabilitate și de creștere în UE limitează deficitul bugetar la 3% din PIB și datoria la 60% din PIB. Regula limitării deficitului la 3% a fost pusă în discuție de președintele Franței, Emmanuel Macron, care a vorbit despre o „dezbatere din alt secol”. În opinia sa, este nevoie de un pachet de stimulente bugetare pentru a alimenta creșterea economică în UE. O regulă care este percepută drept un tabu de conservatoarea Germanie. Recent, însă, noul comisar european pentru economie, Paolo Gentiloni, a vorbit și el despre necesitatea unei relaxări a regulilor bugetare stricte, invocând riscurile climatice și creșterea economică slabă. Argumentul este des întâlnit în rândul țărilor mai puțin dezvoltate, care acuză statele vestice că s-au dezvoltat prin astfel de deficite mari. Unii spun că nu cifra este importantă, cât structura cheltuielilor care generează deficitul. Cât de importantă este menținerea deficitelor sub acest prag, în condițiile în care România estimează pentru anul viitor un deficit de 3,58%?

Regulile de guvernanță fiscală de la nivelul Uniunii Europene au fost continuu supuse dezbaterii, fie că ne referim la celebrul MTO (Obiectivul bugetar pe Termen Mediu), care atrăgea atenția acum câțiva ani, fie că avem în vedere criteriile de convergență nominală ale Pactului de Stabilitate și Creștere, deci criteriile de la Maastricht.

Însă, să nu uităm că dezbaterile alternează de la o perioadă la alta, în ambele sensuri, în funcție de contextul economic. Știți vorba aceea, atunci când este vreme frumoasă, te cam incomodează să cari după tine, în drumeție, și pelerina de ploaie, pentru a fi pregătit pentru schimbarea vremii. În economie, aceste schimbări de condiții meteo se numesc recesiuni, iar la cârma guvernării se întâmplă să fie altcineva decât cei care au făcut bagajele, neglijent, pentru plecarea în drumeție. Și lucrurile devin complicate, chiar injuste, căci unii se bucură de vremea frumoasă, fără pic de constrângeri, iar alții trebuie să gestioneze intemperiile economice. La noi, cam așa stau lucrurile acum, când PNL trebuie să asigure soluțiile de sustenabilitate.

De exemplu, în perioada recesiunii economice, Uniunea Europeană era răvășită de criza datoriilor suverane, atunci când datoria publică amenința grav sustenabilitatea financiară – în special în cazul țărilor PIIGS, ale căror datorii depășeau semnificativ 100% din PIB. În aceste condiții, opțiunea a fost pentru un plus de responsabilitate fiscal-bugetară. În România, a fost asumată de către Parlament Legea responsabilității fiscal-bugetare. Din păcate, și această lege a fost pentru PSD complet decorativă.

Ați invocat structura cheltuielilor, respectiv destinația deficitului bugetar. Este cât se poate de corect! Să ne raportăm, de exemplu, la o familie: una e să te împrumuți ca să acoperi cheltuielile curente, cotidiene, ceea ce nu pare a fi un semn bun în materie de soliditate financiară, mai ales atunci când familia respectivă traversează o perioadă economică bună. Alta este, bineînțeles, să te împrumuți pentru a face investiții, care să aducă venituri suplimentare în viitor.

Astăzi, structura bugetului României este puternic debalansată de povara cheltuielilor curente. Cheltuielile de personal și de asistență socială, deci cheltuielile rigide ale bugetului, ajung la 80% pondere în total venituri fiscale (inclusiv CAS), procent care este comparabil cu perioada anilor de criză din 2009-2010. În același timp, investițiile suferă, deși tocmai investițiile de azi sunt cele care vor aduce salvarea în anii următori.

Din păcate, creșterea deficitului bugetar nu s-a făcut pentru a susține proiecte majore de investiții în România, cum sunt cele în infrastructura de transport. În această cheie citesc și mențiunea dvs. privind dezvoltarea pe deficit a țărilor vestice, în linie cu soluții facile de tip Keynes, pentru care economisirea nu avea nicio virtute. Însă aici apare, de fapt, marea provocare pentru România, să gestionăm un buget grevat de constrângeri, cu deficit peste limita de 3%, dar să și creștem componenta de investiții.

Deocamdată, în absența creșterii mai consistente a veniturilor, soluția pare axată pe fondurile europene. Însă nu este soluția structurală, profundă, care să rezolve deplin și pe termen lung problema calității construcției bugetare.

Este esențial să se înțeleagă faptul că deficitele bugetare înseamnă creșterea datoriei publice. Mai devreme sau mai târziu, înseamnă noi taxe și impozite. Astfel, în baza căror virtuți, generația actuală transferă nota de plată către generațiile viitoare?!

În cazul unei familii, dat fiind orizontul temporal limitat, comportamentul financiar este în mod natural echilibrat, astfel încât perioadele de deficit financiar să fie compensate prin excedente.

În cazul statelor, dat fiind orizontul temporal virtual nelimitat, stimulentul natural este de permanentizare a deficitelor și de rostogolire a datoriilor de la un ciclu politic la altul. Însă, chiar și așa, există state care adoptă politici prudente, care se traduc prin excedente sau bugete echilibrate. Un exemplu regional este Polonia, care estimează pentru 2020 un buget echilibrat, pe fondul performanței în colectarea veniturilor.

Dacă ne uităm însă pe cifre, exemplul Poloniei nu este recent ori singular. În primii ani de după criza economică, doar 3 țări membre ale UE înregistrau excedente sau bugete echilibrate. În prezent, potrivit estimărilor Eurostat pentru 2020, o majoritate de 16 țări prezintă excedente sau bugete echilibrate, iar deficitul bugetar estimat la nivelul UE27 pare să coboare sensibil sub 1% din PIB în 2019. Totodată, datoria publică în UE27 a scăzut cu 6 puncte procentuale doar în ultimii 4 ani, la sub 80% din PIB.

Toate aceste evoluții arată că, de facto, în ciuda unor declarații, “imperialismul deficitelor” nu (mai) este chiar atât de proeminent. De unde vedem că regulile de guvernanță fiscală nu au fost tocmai decorative la nivel european, așa cum încercau să acrediteze anumiți decidenți politici în dezbaterile interne.

  1. Cum apreciați, în acest context bugetar european, posibilitatea ca România să evite Procedura de Deficit Excesiv, dată fiind estimarea ca deficitul bugetar al anului 2019 să ajungă la 4,4% din PIB? Au apărut anumite dezbateri în spațiul public cu privire la șansele aceptării unui deficit bugetar peste 3%, în funcție de creșterea economică și cu condiția ca deficitul să meargă în investiții. Credeți că putem spera la o astfel de abordare?

Speranțe pot exista, însă criteriile bugetare din Pactul de Stabilitate și Creștere nu sunt condiționate prin diverse mențiuni de flexibilizare, referitoare la creșterea economică sau la destinațiile deficitului în materie de investiții ori cheltuieli curente.

Pentru 2019, deficitul cash estimat prin rectificarea din noiembrie este 4,43%. Trebuie să vedem însă cu ce deficit se va închide bugetul, date fiind anumite obligații de plată intervenite ulterior. Oricum, Procedura de deficit excesiv se judecă în raport cu metodologia europeană. La acest moment, este estimat un deficit ESA de 3,82%, ceea ce înseamnă mult peste marjele de flexibilizare. Atunci când deficitul ESA sare cu mai mult de 0,5 puncte procentuale peste limita de 3%, procedura de deficit excesiv se declanșează independent de orice clauză de flexibilitate.

Aceasta nu înseamnă că nu pot fi avute în vedere unele discuții sau negocieri la nivelul Comisiei Europene. Nu sunt însă foarte optimist în ce privește eficiența acestor discuții.

Din păcate, politicile fiscal-bugetare ale guvernului PSD au adus România în această situație specifică Procedurii de Deficit Excesiv, contrar oricăror recomandări în materie de prudență și responsabilitate fiscal-bugetară. De aceea spun că România s-a aflat pe contrasensul evoluțiilor comunitare în materie de consolidare fiscală, iar acum trebuie revenit treptat pe culoarul stabilității și al predictibilității.

  1. Regula deficitului de 3% a fost pusă în discuție și de artizanii programelor de guvernare PSD, care au promovat teoria „wageledgrowth” – creșterea economică bazată pe creșterea salariilor. A fost argumentată aplicarea acestei teorii invocând „ieșirea din cercul vicios al salariilor mici” și necesitatea unei creșteri economice inclusive. Rezultatele, spun economiștii PSD, susțin valabilitatea măsurilor adoptate, deși teoria este puternic contestată în mediile academice, care acuză supraîncălzirea economiei, creșterea deficitului comercial, stimularea excesivă a consumului și a importurilor. Este însă o realitate că România are printre cele mai mici salarii din Uniunea Europeană. Cum pot fi majorate aceste salarii mici, concomitent cu susținerea echilibrelor macro? Există un cost politic al politicilor economice prea „rigoriste”?

În opinia mea, politicile economice ale PSD au urmărit mai degrabă obiective politice, care să se traducă în voturi pentru PSD, decât obiective de dezvoltare socio-economică durabilă. Cu toate acestea, după aproape 3 ani de guvernare, în ciuda politicilor populiste susținute de cei la care vă referiți prin sintagma “economiștii PSD”, consecința politică a fost aceea că PSD a pierdut ambele runde de alegeri din 2019, europarlamentare și prezidențiale.

Aceasta ne arată că societatea românească s-a maturizat din punct de vedere politic, prin faptul că românii nu mai sunt dispuși să voteze pe acei politicieni care doar le aruncă niște sute de lei în buzunar pentru a le cumpăra votul.

Din acest punct de vedere, teoria “wageledgrowth” invocată nu a reprezentat decât “ambalajul științific”, ca să zic așa, al unor politici pur populiste. Pe orice economist cu minime pretenții ar fi trebuit să surprindă, în raport cu agenda economică a PSD, absența oricăror preocupări în materie de reforme structurale, investiții majore sau de îmbunătățire a colectării veniturilor și a absorbției fondurilor europene. Ce să mai vorbim despre guvernanță corporatistă sau digitalizare în administrație!

Astfel, situația macro a României a devenit dominată de cercul vicios al deficitelor și al politicilor pro-ciclice. Campioana creșterii economice de acum 2 ani a devenit, între timp, campioana deficitelor economice de tot felul. Oricum, vorbim de o creștere economică mai degrabă cantitativă decât calitativă, bazată pe consum și pe datorie.

Degeaba insistă unii pe ideea că PSD nu a crescut ponderea în PIB a datoriei publice, ci dimpotrivă. Haideți să ne uităm la creșterea nominală a datoriei publice. În condiții de recesiune, când PIB-ul scade, datoria publică rămâne, iar ponderea acesteia în PIB explodează. În condițiile ultimei crize, ponderea în PIB a datoriei publice s-a triplat.

În cei aproape 3 ani de guvernare ai PSD, până în octombrie 2019 datoria publică a crescut cu aproape 28%, de la 285,5 miliarde lei la 364,9 miliarde lei. Deci, în mai puțin de 3 ani de guvernare, PSD a îndatorat România cu aproape 80 miliarde lei, deci cu aproape 2,4 miliarde lei pentru fiecare lună de guvernare, fără a construi vreun spital sau vreo autostradă. Asta da performanță, în ghilimele fie spus!

Politicile PSD care au generat asemenea derapaje pot fi numite oricum, numai responsabile și sustenabile nu. Președintele Iohannis a avertizat decidenții guvernamentali ai PSD, în repetate rânduri. În ceea ce mă privește, am prezentat date și analize concrete, inclusiv cu ocazia cererii de reexaminare a bugetului național pentru 2019, prima astfel de cerere venită din partea Președintelui României în întreaga perioadă de după Revoluție.

Este evident că România trebuie să progreseze, cât se poate de rapid și sustenabil, în privința creșterii salariilor și a pensiilor. Însă atunci când politica salarială ajunge să reînvie inflația la niveluri record pentru țările UE (prin creșteri cu 2 cifre ale prețurilor produselor alimentare), acestea sunt semne pe care nu ne putem permite să le ignorăm. Creșterile de venituri din pix, fără să existe asigurarea că economia le poate susține pe termen lung, mai degrabă creează decât rezolvă probleme, în special pentru beneficiarii acestora.

În absența oricăror reforme structurale, creșterile de salarii și pensii s-au dus în inflație și importuri. Astfel, scăderea puterii de cumpărare a banilor a afectat tocmai persoanele ale căror venituri au crescut mai lent. Iar aceste evoluții mai degrabă subminează decât să consolideze coeziunea socială.

Tocmai de aceea avem nevoie de decizii echilibrate și bine fundamentate. Cel mai bun exemplu recent este cel al salariului minim, gestionat “ca la carte”. Să ne amintim modul în care PSD stabilea salariul minim, din pix sau după ureche. Acum, guvernul liberal a conceput o metodologie, a identificat criterii și indicatori care să așeze creșterea salariului minim pe fundamente economice reale și predictibile. Astfel a rezultat creșterea salariului minim cu 7,2%, propunere susținută consensual și de partenerii sociali, ceea ce conferă acestei măsuri încredere și sustenabilitate.

Există deci preocupare pentru măsuri serioase, transparente, cu efect pe termen lung. Cu toate acestea, observ că se încearcă din răsputeri, din zona PSD, acreditarea ideii că responsabilitate în politica economică ar însemna, de fapt, austeritate. Nimic mai fals!

A fi responsabil înseamnă a decide cu înțelepciune pentru viitor, în timp ce austeritatea înseamnă a apela la corecții negative cu privire la trecut. Nimeni nu își dorește așa ceva, iar astfel de ajustări trebuie evitate tocmai prin politici economice responsabile.

  1. Am observat că în programul prezidențial este pus un accent destul de mare pe direcția economică. Un lucru destul de neobișnuit, ținând cont că președintele nu are foarte multe pârghii directe în aceeași direcție. Acum vedem că Președintele are consultări constante cu Guvernul. Nu credeți că pot exista la un moment dat viziuni diferite ale celor două palate, care pot duce la disensiuni, mai ales având în vedere rezultatele „coabitărilor” care au marcat istoria post-revoluționară? 

După guvernarea PSD, România are nevoie de o profundă reconstrucție instituțională și economică, care să conducă la modernizarea țării. De aici și importanța dimensiunii economice în cadrul Programului prezidențial “Împreună pentru România normală”.

În definitiv, renașterea unei țări are loc prin valori morale și prosperitate economică. Aspirațiile de libertate, pace și securitate se întregesc, pe termen lung, prin instituții solide și realizări în planul prosperității economice.

Sunt naturale așteptările românilor de a simți că și țara lor avansează pe drumul european al modernizării și prosperității, care să garanteze domnia legii și să putem beneficia cu toții de instituții juste și sisteme publice eficiente, venituri decente și locuri de muncă, infrastructură și transporturi moderne, securitate energetică, agricultură performantă și industrie competitivă, care să susțină dezvoltarea sustenabilă și creșterea bunăstării românilor.

Consultările cu Prim-ministrul și membrii guvernului vizează toate aceste aspecte, care nu țin doar de Guvern. Să nu uităm că, prin atribuțiile constituționale, Președintele are ultimul cuvânt în privința promulgării legilor, în toate domeniile supuse legiferării.

Aceste consultări pe diverse subiecte sunt expresia normalității în ceea ce privește exercitarea actului de guvernare. De altfel, așa cum s-a afirmat, programul de guvernare al Partidului Național Liberal vine în prelungirea programului prezidențial.

Sunt convins că orice eventuale diferențe în materie de viziune și soluții se vor rezolva prin consultare și dialog, prin exercitarea atribuțiilor instituționale la nivel de decizie. Deosebit de important este faptul că, în prezent, există bună-credință și preocupare dedicată pentru buna guvernare, ceea ce transmite încredere nu doar în economie, ci în întreaga societate, care așteaptă ca lucrurile în România să înceapă să funcționeze.

  1. În final, sunteți pentru politici pro-business sau pentru politici pro-piață?

Aș spune și pentru unele și pentru altele, cu mențiunea ca schemele pro-business să nu distrugă, de fapt, tocmai piața.

În aparență, cele două abordări par să se identifice cât se poate de convingător. Am auzit în nenumărate rânduri cum anumite guverne căutau să pozeze în campioni “pro-business”, doar prin faptul că doreau să arate deschidere către mediul de afaceri.

În realitate, cele două abordări ajung să devină chiar contradictorii. De exemplu, acele politici care caută să susțină anumite business-uri, ajung în fapt să distrugă piața, ca proces concurențial bazat pe interacțiune între egali. Aceasta este, de fapt, esența pieței libere, a pieței concurențiale.

Este la fel ca în politica de concurență: când măsurile statale caută să protejeze mai degrabă concurenții, ori doar pe unii dintre ei – la limita legitimității ori a legalității, consecința este tocmai distrugerea concurenței. Iar avantajele obținute discreționar și pe termen scurt de unii se evaporă în timp și pot deveni dezavantaje ale tuturor.

Nu aș dori să formulez aici exemple de companii sau de sectoare beneficiare de tratament preferențial, în ciuda faptului că le lipsea potențialul competitiv și inovativ – cel care ar putea justifica anumite strategii naționale de promovare a unor sectoare de vârf, cum ar fi sectorul IT&C ori inovațiile tehnologice.

Ideea este că trebuie să ne ferim de politicile pro-business care sfârșesc prin a fi anti-piață. Cea mai pro-business politică este tocmai politica pro-piață. În economia de piață, fiecare este încurajat atunci când nimeni nu este personal favorizat. Și cred că acesta ar trebui să fie dezideratul onest al politicii economice în ansamblul său.

În final, ca să parafrazez mesajul celebrului economist liberal Ludwig von Mises, trebuie să înțelegem că “unde piață nu e, economie nu e”. Deci, market first!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: