Not seeing a Scroll to Top Button? Go to our FAQ page for more info. Public Governance Scan of Romania: Raport OCDE | Cosmin Marinescu

Public Governance Scan of Romania: Raport OCDE

În ultimii 26 de ani, economia și societatea au suferit transformări, evoluții, modernizări însă, din păcate, administrația publică este  sectorul care probabil s-a reformat cel mai puțin, iar argumentele nu  sunt deloc greu de intuit. În România post-decembristă nu a existat o preocupare profundă, sistemică, de a supune administrația publică unei  operațiuni de evaluare și redesenare, de sus până jos, după criterii  clare, care să nu se modifice de la un ciclu electoral la altul.

Domnule Prim-ministru, Domnule Viceprim-ministru,

Doamnă Secretar general adjunct al OCDE,

Onorați membri ai Guvernului,

Distinși reprezentanți ai Comisiei Europene,

Doamnelor și domnilor,

În primul rând, mulțumesc pentru invitația de a participa, din partea Administrației Prezidențiale, la această conferință despre calitatea guvernării și eficiența administrației publice. Raportul Public Governance Scan of Romania întocmit de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică este un foarte bun punct de plecare în evaluarea guvernanței publice, care să ofere astfel reperele necesare modernizării actului administrativ în România.

Prin astfel de rapoarte, trebuie să încercăm să răspundem la anumite întrebări, aproape recurente, dar esențiale pentru evoluția actuală a sistemelor publice. De exemplu: – ”care este dimensiunea optimă a administrației publice?” sau dacă poate fi practic fezabil un asemenea demers, – „cum putem modela criterii de performanță pentru o evaluare obiectivă a eficienței administrației publice?” sau dacă este posibilă această evaluare, sau cum putem face ca sistemul administrației publice să evolueze din postura de consumator (de resurse – financiare, umane) la cea de furnizor (de oportunități de dezvoltare) în planul economiei și al societății?

Starea de fapt a administrației publice din România, așa cum arată și raportul OCDE, este marcată, în prezent, de anumite deficiențe. De exemplu, indicatorul Government Effectivness al Băncii Mondiale arată că România avea, în anul 2015, un scor de 52% – unul dintre cele mai reduse din Uniunea Europeană în privința calității serviciilor publice, precum și a implementării și credibilității politicilor publice. Însă este încurajator faptul că, în ultima perioadă, indicatorii guvernării se înscriu treptat pe un trend pozitiv.

Pe de altă parte, trebuie să recunoaștem că administrația publică s-a confruntat cu un grad de politizare nefiresc de mare. În acest context, deciziile administrative sunt bazate mai degrabă pe nevoile birocratice ale administrației decât pe cele ale cetățeanului, iar accentul este pus pe respectarea procedurilor și nu pe optimizarea acestora.

Doamnelor și domnilor,

În ultimii 26 de ani, foarte multe domenii ale economiei și societății noastre au suferit transformări, evoluții, modernizări, fie că ne referim la sfera producției sau la comerț și servicii. Din păcate, administrația publică este sectorul care probabil s-a reformat cel mai puțin, iar argumentele nu sunt deloc greu de intuit.

Am constatat, din analiza realizată de OCDE împreună cu Guvernul României, că sunt cunoscute atât cauzele lipsei de eficiență cât și provocările cu care se confruntă sectorul public. Nu îmi propun să mă refer la toate cele 5 arii ale Raportului, dar aș dori să evidențiez două direcții pe care le consider esențiale.

1. Problema criteriilor și a calității actului administrativ.

Pe de o parte, este evident că administrația publică nu este și nici nu va putea fi modelată asemeni unei firme, care este supusă permanent constrângerilor pieței. Prin natura sa, administrația publică nu se află sub incidența unor mecanisme sancționatorii sau stimulative, față de îndeplinirea cât mai bună a funcțiilor sale.

Pe de altă parte, este evident că administrația publică trebuie privită, totuși, în termenii unei relații dintre eforturi și efecte. În acest sens, este important să evaluăm, în termeni comparativi, ceea ce am putea numi „costul funcționării statului”, calculat prin cheltuielile salariale, cele cu bunurile și serviciile și alte elemente necesare funcționării administrației publice.

În 2015, de exemplu, costul funcționării administrației publice în România a depășit 37% din bugetul general consolidat. Prin comparație, în Europa Centrală și de Est doar Polonia alocă o parte mai mare din buget pentru funcționarea administrației (circa 39%), în timp ce media Uniunii Europene este de circa 34% la nivelul anului 2015.

În această privință, dincolo de problematica salarială, trebuie avute în vedere și calitatea resursei umane, utilizarea de criterii de performanță, monitorizarea periodică a calității actului administrativ. Din păcate, în România post-decembristă, nu a existat o preocupare profundă, sistemică, de a supune administrația publică unei operațiuni de evaluare și redesenare, de sus până jos, după criterii clare, care să nu se modifice de la un ciclu electoral la altul.

În ultima perioadă s-a discutat mult despre problema salarizării unitare în sistemul public. În această privință, salarizarea unitară nu trebuie să rezolve doar problema salarizării, pe care o cunoaștem și o recunoaștem cu toții. Problema salarizării trebuie abordată concomitent cu problema criteriilor de performanță și de evaluare, astfel încât salarizarea unitară să însemne și evaluarea unitară a calității resursei umane.

2. Problema managementului bugetar

În calitate de consilier pe probleme economice al Președintelui României, evaluez cu atenție comportamentul administrației publice în materie de execuție bugetară. După cum se poate remarca – și voi prezenta și câteva cifre în acest sens, disciplina în materie de execuție a bugetelor publice pare a fi inspirată dintr-o celebră vorbă românească despre „îngrășatul în ajun”, care însă nu ne avantajează deloc.

Deja ne-am obișnuit ca, până spre noiembrie, execuția bugetară să arate deficite mici sau chiar excedente, ca mai apoi, în decembrie, să vină o avalanșă de cheltuieli publice, tocmai pentru că trebuie prinse în închiderea exercițiului bugetar respectiv.

România este una dintre puținele țări din UE, alături de Bulgaria și Letonia, în care administrația publică împinge execuția bugetară către finalul anului, chiar în luna decembrie. De exemplu, în anii 2011-2013, deficitul acumulat în luna decembrie a reprezentat circa 30% din deficitul anual al bugetului general consolidat. În anii 2014-2015, deficitul anual a rezultat, în totalitate, din execuția bugetară aferentă lunii decembrie, ceea ce indică planificarea bugetară precară în administrația publică.

Avem de-a face, aici, cu două probleme aparent distincte: pe de o parte, disciplina redusă a administrației publice în materie de management și programare bugetară și, pe de altă parte, calitatea redusă a cheltuielilor publice, care la rândul său se reflectă în calitatea redusă a serviciilor publice destinate cetățeanului.

Trebuie remarcat, însă, faptul că au fost facuți pași importanți în ultima perioadă în privința creșterii transparenței în administrația publică. Guvernul a făcut o prioritate esențială din „guvernarea deschisă” și transparența actului administrativ. Este însă important modul în care transparența susține calitatea. Și mă refer aici, în principal, la nevoia de creștere a calității cheltuielilor publice.

Din punct de vedere tehnic, administrativ, transparența este relativ ușor de făcut, iar actualmente chiar se face – prin publicarea bugetelor ordonatorilor de credite și a execuțiilor bugetare. Însă doar această transparență privind bugetele publice nu este suficientă, ea însăși, pentru a obține creșterea calității cheltuielilor publice. Acesta trebuie să fie rezultatul unui exercițiu de alocare și de optimizare a alocărilor bugetare. De aceea, sunt de părere că soluția profundă trebuie căutată la nivelul construcției bugetare.

În acest sens, politica bugetară necesită ajustări, prin prioritizarea cheltuielilor, prin exerciții de Spending Review – care au fost deja inițiate la nivelul Ministerului Finanțelor, prin conceperea bugetelor pe proiecte și programe și prin programare bugetară multianuală.

În cele din urmă, dar nu în ultimul rând, aș dori să menționez importanța digitalizării în performanța administrației publice. În această privință, așa cum s-a exprimat deja Președintele Klaus Iohannis, digitalizarea nu este doar un mijloc de creştere a productivităţii în industrie sau în agricultură, ci şi un instrument pentru politici publice mai eficiente, în beneficiul cetățenilor.

În definitiv, cheia oricărei reforme administrative trebuie să fie regândirea relației dintre stat și cetățean în beneficiul cetățeanului.

Discursul de față a fost susținut în cadrul evenimentului de lansare a analizei OECD cu privire la cinci domenii cheie ale guvernanței publice și reformei administrative în România, organizat în 16 noiembrie 2016, la Palatul Victoria, fiind difuzat de Calea Europeană și AgerpresEvenimentul integral poate fi urmărit aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *