Ni se dezvăluie astfel, cât se poate de limpede, importanța apelurilor la prudență și responsabilitate fiscal-bugetară. Acestea au fost formulate, preventiv și cât se poate de apăsat, în primul rând în plan intern, de către Președinția României, instituții de specialitate și analiștii economici. Câteva exemple pot fi consultate aici și aici.

Problema este aceea că, în timp ce deficitele apar spontan, adesea peste noapte, ca o avalanșă izvorâtă din abundența promisiunilor electorale, reversarea trendului și consolidarea finanțelor publice însemnă timp, înseamnă costuri și eforturi de ajustare de-a lungul mai multor ani.

Oare ce s-ar fi făcut politicienii dacă nu s-ar fi inventat deficitul bugetar?! Adică posibilitatea ca guvernul să cheltuiască mai mult decât taxele pe care le încasează, deci posibilitatea de a guverna pe datorie publică, adică pe banii generațiilor viitoare?!

Mulți oameni aleg, în anumite momente din viața lor, să obțină un plus de confort pe datorie, să-și cumpere mașini, case, diverse aparate ori chiar vacanțe prin intermediul creditelor. În plan privat, responsabilitatea economică este individuală, adică este aproape sfântă, căci privește fiecare persoană care alege, asumat, să-și transfere bunăstarea din viitor în prezent, via credit și datorie.

Însă în plan guvernamental, responsabilitatea economică pare a tinde către minima rezistență, pentru că guvernele sunt stimulate, din punct de vedere electoral, să ofere beneficii în prezent și să transfere costurile în viitor. Astfel, datoria publică se rostogolește în viitor, de la un guvern la altul și de la o generație la alta.

Oare cum ar sta lucrurile dacă fiecare guvern ar fi ținut, din punct de vedere constituțional, să-și regleze deficitele și datoriile în cadrul propriului mandat sau ciclu electoral?!