Not seeing a Scroll to Top Button? Go to our FAQ page for more info. Recorduri paradoxale: de la campioana creșterii la campioana deficitului - Cosmin Marinescu | Cosmin Marinescu

Recorduri paradoxale: de la campioana creșterii la campioana deficitului

Share

După ce România a înregistrat, în 2016, cea mai mare creștere economică dintre țările UE, nici nu s-a răcit prea bine această performanță europeană pentru că, iată, tot de la nivel european, vin semnalele unui alt record, de astă dată cea mai mare contraperformanță în materie de derapaj bugetar. Este simptomatic modul în care, prin politicile fiscal-bugetare prociclice din ultimii 2 ani, România experimentează cel mai abrupt derapaj bugetar și trece în pole-position în UE în materie de fragilizare a situației fiscal-bugetare.

Bineînțeles, este vorba de un record paradoxal, acela de a face deficite înalte pe fondul celor mai mari rate de creștere economică.

În diagramele de mai jos este reprezentată poziția finanțelor publice pentru țările UE, în 2014 și 2017, potrivit datelor și prognozelor Comisiei Europene.

Ni se dezvăluie astfel, cât se poate de limpede, importanța apelurilor la prudență și responsabilitate fiscal-bugetară. Acestea au fost formulate, preventiv și cât se poate de apăsat, în primul rând în plan intern, de către Președinția României, instituții de specialitate și analiștii economici. Câteva exemple pot fi consultate aici și aici.

Problema este aceea că, în timp ce deficitele apar spontan, adesea peste noapte, ca o avalanșă izvorâtă din abundența promisiunilor electorale, reversarea trendului și consolidarea finanțelor publice însemnă timp, înseamnă costuri și eforturi de ajustare de-a lungul mai multor ani.

Oare ce s-ar fi făcut politicienii dacă nu s-ar fi inventat deficitul bugetar?! Adică posibilitatea ca guvernul să cheltuiască mai mult decât taxele pe care le încasează, deci posibilitatea de a guverna pe datorie publică, adică pe banii generațiilor viitoare?!

Mulți oameni aleg, în anumite momente din viața lor, să obțină un plus de confort pe datorie, să-și cumpere mașini, case, diverse aparate ori chiar vacanțe prin intermediul creditelor. În plan privat, responsabilitatea economică este individuală, adică este aproape sfântă, căci privește fiecare persoană care alege, asumat, să-și transfere bunăstarea din viitor în prezent, via credit și datorie.

Însă în plan guvernamental, responsabilitatea economică pare a tinde către minima rezistență, pentru că guvernele sunt stimulate, din punct de vedere electoral, să ofere beneficii în prezent și să transfere costurile în viitor. Astfel, datoria publică se rostogolește în viitor, de la un guvern la altul și de la o generație la alta.

Oare cum ar sta lucrurile dacă fiecare guvern ar fi ținut, din punct de vedere constituțional, să-și regleze deficitele și datoriile în cadrul propriului mandat sau ciclu electoral?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: