Not seeing a Scroll to Top Button? Go to our FAQ page for more info. Capitalizare pentru mediul de afaceri: neimpozitarea profitului reinvestit - Cosmin Marinescu | Cosmin Marinescu

Capitalizare pentru mediul de afaceri: neimpozitarea profitului reinvestit

Share

În anumite scenarii, agricultura şi energia ar fi domeniile strategice  care ar putea să aducă intensificarea creşterii economice în România.  Dintotdeauna şi îndeobşte, însă, strategia constantă a progresului  economic ar trebui să fie profitul, obţinerea acestuia. Căci dincolo de  calcule (strategice) conjuncturale, profitul – ca principiu economic şi  stare de fapt –este motorul care alimentează mersul creşterii  economice.

Reducerea CAS cu 5 puncte procentuale, aşa cum a fost asumată pentru mijlocul lui 2014, va atenua decalajul de competitivitate de pe urma impozitării muncii, prin apropierea României, în această privinţă, de cotele medii din UE. În acelaşi timp, neimpozitarea profitului investit în capital tehnologic ar fi o măsură de relaxare fiscală care ar potenţa şi mai mult capitalizarea mediului de afaceri.

Clasa antreprenorială trebuie să (re)descopere cu adevărat gustul profitului, nu doar ca motivaţie şi sursă de câştig, ci şi ca mijloc indispensabil pentru capitalizarea afacerilor.

De exemplu, dintr-un total de 644.325 firme, potrivit rezultatelor financiare aferente lui 2012, 363.363 au obţinut profituri iar 280.962 firme au declarat pierderi. Total profiturilor este de 53,58 miliarde lei iar pierderile se cifrează la 48,47 miliarde lei, ceea ce este semnul unei economii profund fragilizate, nu doar pe fondul crizei economice, cât şi în privinţa acumulărilor necesare dezvoltării. Iar distribuţia rezultatelor financiare între companiile mari şi întreprinderile mici şi mijlocii arată că acestea din urmă dau grosul pierderilor, de 34,96 miliarde lei, adică peste 70% din totalul pierderilor.

În condiţiile în care accesul la finanţare pentru investiţii rămâne relativ restrictiv, în special pentru întreprinderile mici şi mijlocii, măsura de neimpozitare a profitului reinvestit ar avea certe avantaje economice, prin creşterea înzestrării cu capital dar şi a gradului de industrializare, criterii la care România este mult restantă în comparaţie cu alte economii europene. Totodată, o asemenea facilitate fiscală va aduce şi un plus de disciplină financiară voluntară, prin eforturi sporite pentru creşterea profitabilităţii şi eligibilităţii în plan fiscal.

Numeroase ţări fac apel, în prezent, la diverse facilităţi fiscale în privinţa impozitării profitului: Spania, Olanda, SUA, Italia, Finlanda, Letonia, Estonia, Slovenia, Croaţia. De exemplu, în cazul Spaniei, reducerea cu 10 puncte procentuale a cotei de impozitare pentru profitul reinvestit este însoţită şi de condiţii favorabile de eligibilitate în situaţia vânzării activelor înainte de termenul legal. În Olanda, de exemplu, cheltuielile de capital şi investiţiile în cercetare-dezvoltare se deduc din impozitul pe profit în proporţie de 54%; în Finlanda, pachetul de stimulente fiscale vizează scutirea de impozitare a investiţiilor în cercetare-dezvoltare, stimulente pentru întreprinderile mici, precum şi un regim de amortizare accelerată pentru investiţiile de capital şi clădiri.

În România, neimpozitarea profitului reinvestit nu este o abordare fiscală care să se afle în primă audiţie pe masa deciziilor economice. De exemplu, într-o anumită versiune, măsura a fost adoptată în 2009, însă doar până la sfârşitul lui 2010 şi mai degrabă în litera decât în spiritul ei, ceea ce a atenuat considerabil stimulentele şi eforturile investiţionale anticipate.

Pe de o parte, în conformitate cu “litera” unei asemenea facilităţi fiscale, a avut loc scutirea de impozit a profitului investit în producţia şi/sau achiziţia de echipamente tehnologice (vezi art. 192 din Codul Fiscal). Pe de altă parte, “spiritul” stimulentelorinvestiţionale a fost amputat prin anumite prevederi complementare, şi  anume determinarea valorii contabile a activelor prin “scăderea din valoarea de producţie şi/sau de achiziţie a sumei pentru care s-a aplicat facilitatea” (alin. 12). Practic, activele care faceau obiectul investiţiei eraulipsite de avantajul suplimentar de a fi supuse amortizării pe măsura  exploatării lor. Astfel, avantajele facilităţii fiscale erau contrabalansate de imposibilitatea recuperării, prin amortizare, a valorii investiţiei. În atare condiţii, măsura nici nu avea cum, de facto, să-şi afirme potenţialul investiţional.

De aceea, pentru ca facilitatea fiscală să-şi arate roadele, trebuie să se asigure menţinerea valorii fiscale a activelor în vederea amortizării, astfel încât stimulentele investiţionale să fie intacte. Este importantă, totodată, şi menţinerea stimulentelor fiscale pentru o perioadă (cât) mai lungă de timp, astfel încât calculele antreprenoriale să nu fie viciate în termenii “acum ori niciodată”, mai ales că o asemenea facilitate fiscală îşi va arăta roadele în timp, pe măsură ce întreprinzătorii vor realiza şansa de a-şi capitaliza afacerile şi “prin ei înşişi”, prin dezvăluirea profiturilor, nu doar “din afară”, în funcţie de criteriile de bonitate bancară.

În plus, în condiţiile actuale de profitabilitate a mediului de afaceri, neimpozitarea profitului reinvestit nu fi va o măsură împovărătoare entru buget, potrivit unor calcule preliminare. Chiar pe termen relativ scurt, impactul bugetar ar neimpozitării profitului reinvestit ar putea fi unul pozitiv.

Bineînţeles, cifrele şi calculele de impact bugetar sunt repere importante. Însă dincolo de acestea, în prim planul dezbaterii trebuie să rămână obiectivul esenţial, şi anume stimularea decisivă a mediului de afaceri, a potenţialului său investiţional. Iar impactul va fi şi mai intens dacă facilitatea fiscală va fi extinsă şi pentru investiţiile în clădiri, spaţii de producţie etc.

În virtutea logicii economice şi în condiţiile de faţă, neimpozitarea profitului reinvestit nu va prejudicia bugetul statului, ci dimpotrivă.

Pe de o parte, întreprinzătorii vor urmări mai abitir obţinerea profitului şi, pe de altă parte, prin creşterea achiziţiilor de echipamente tehnologice vor apărea noi profituri pentru alţi întreprinzători, creşterea producţiei de bunuri de capital, noi locuri de muncă, TVA şi alte impozite aferente tuturor acestora.

Însă nu neapărat o asemenea perspectivă bugetară ar trebui să anime adoptarea măsurii. Însănătoşirea finanţelor publice nu echivalează, în mod necesar, cu însănătoşirea economiei. Reciproca este, însă, mult mai probabilă.

Nu bugetul statului trebuie să fie vehicolul creşterii economice, ci antreprenoriatul şi acumularea de capital, într-un context de politici economice care să consolideze (instituţional şi financiar) mediul de afaceri. În economia de piaţă liberă, concurenţială, capitalul şi profiturile sunt ancorele care vor trage în sus, în mod durabil, munca şi salariile.

Articolul de față a fost publicat inițial în 7 ianuarie 2014 în Ziarul Financiar, fiind preluat totodată de Wall-Street.ro și Contributors.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *