Astăzi, politica economică tinde să însemne multă politică și puțină, prea puțină, economie. În același timp, economia răspunde politicii cu tot mai multă neîncredere. Există temerea, și pe bună-dreptate, că atunci când guvernul îți dă cu o mână va veni, eventual după alegeri, să ia cu două. Problema esențială, în opinia mea, ține în continuare de clarificarea rolului statului în societate. Cred că statul încearcă în prezent să facă mai mult decât își permite, uneori mai mult decât ar trebui sau, mai degrabă, altceva decât ar trebui să facă. În acest sens, este imperativă regândirea rolului statului, prin restrângerea prezenţei sale în economie şi întărirea prezenței sale instituționale, prin rolul său de garant al drepturilor individuale. Numai astfel se va dezvolta un sector privat puternic, autonom faţă de puterile politice, capabil să genereze prosperitate reală, care să dureze pe termen lung.

Mă onorează invitația de a fi aici, la lansarea programului dlui președinte Klaus Iohannis. Vreau să vă transmit câteva gânduri și idei despre economie și despre politicile economice liberale, în care eu cred cu tărie.

În calitate de economist și profesor de economie, vin în fața dvs. cu o convingere: ideile au constituit dintotdeauna cea mai liberală întreprindere, dar și cea mai puternică forță a schimbării, fie că ne referim la societate, la politică sau la economie.

Nu toate ideile sunt însă la fel de bune pentru mersul societății. Din acest motiv, de exemplu, socialismul a eșuat sub povara propriilor contradicții. Din același motiv, avem chiar la îndemână exemple proaspete, de politici de stânga, care eșuează lamentabil, care înșeală așteptări și mai degrabă perturbă economia în loc să o ajute.

Ceea ce eu observ, împreună cu mulți colegi, cercetători și profesori, este că astăzi politica economică tinde să însemne multă politică și puțină, prea puțină, economie. În același timp, economia răspunde politicii cu tot mai multă neîncredere. Recent, am putut observa atitudinea mediului de afaceri în legătură cu reducerea CAS. Există temerea, și pe bună-dreptate, că atunci când guvernul îți dă cu o mână va veni, eventual după alegeri, să ia cu două.

Este limpede că ceva, și nu puțin, trebuie să se schimbe în aceste raporturi dintre politică și economie, așa cum sunt ele astăzi, și mă bucur să observ aici atât de mulți dintre viitorii decidenți politici.

Astăzi, România se găsește după un sfert de veac de tranziție sinuoasă, după etape de aderare europeană și post-aderare. Cu toate acestea, economia României pare construită, în continuare, prin şi în jurul bugetului statului. Este o stare de fapt profundă, structurală, care explică de ce oamenii așteaptă ca atât de multe lucruri să vină de la stat sau, oricum, prin intermediul statului. În ciuda aderării la UE, România are multe de făcut pentru a realiza saltul la o economie de piaţă modernă, care să aducă românilor prosperitatea mult așteptată.

Criza recentă ne-a arătat că prosperitatea se poate pierde ușor, la fel de ușor precum a venit. Modelul economic bazat pe consum și îndatorare, pe deficite bugetare și datorie publică și-a dezvăluit limitele. Aproape întreaga Europă încearcă în prezent să-și regăsească direcția, către o creștere economică rubustă și durabilă.

În această etapă post-criză, România are nevoie de un nou model de dezvoltare, care să asigure convergență economică reală și să apropie România de economiile dezvoltate.

Însă convergența economică necesită modernizare instituțională. Este important să înțelegem că fără instituții solide, adică fără reguli sănătoase, economia nu se poate dezvolta durabil. Mai presus de comportamentul jucătorilor sunt regulile jocului, adică instituțiile. 

Modernizarea instituțională va asigura creșterea competitivității economice România va fi competitivă odată ce își va îmbunătăți semnificativ calitatea instituțională a mediului de afaceri, care din păcate încă este grevată de povara birocrației, a corupției, a taxelor și impozitelor, a reglementărilor etc.

Sunt convins că România are astăzi nevoie, poate mai mult ca niciodată, de un model de dezvoltare axat pe principiile liberalismului și pe pilonii competitivității economice. Un model care să susțină formarea capitalului și investițiile, căci acolo unde există capital există și locuri de muncă, și salarii mai bune, și profituri, și inovație și dezvoltare.

Și în agricultură și în industrie și în sfera serviciilor, mediul de afaceri invocă sistematic nevoia de capital investițional, de finanțare. Însă nu banii sunt problema, ci calitatea politicilor prin care urmărim atragerea lor, fie că ne referim la investițiile străine directe, fie la atragerea fondurilor europene.

Primul semn de responsabilitate pentru dezvoltarea României este să ieșim definitiv din capcana politicilor prociclice. Pe de o parte, să nu mai facem deficite în anii de boom economic, așa cum a fost cazul înainte de criză. Pe de altă parte, să nu introducem noi impozite în anii de relansare, câRond economia își caută culoarul redresării, așa cum este cazul impozitelor și accizelor recente, introduse de guvernul actual.

În planul fiscal-bugetar, cred că este esențială regândirea relației dintre stat și cetățean. Avem aici de-a face cu un cerc vicios: pe de o parte statul pretinde că nu are bani, iar pe de altă parte cetățenii nu primesc mare lucru în schimbul impozitelor lor.

Cine trebuie să facă primul pas? Politica economică, firește. Apoi, vorba președintelui Iohannis în cartea recent apărută, lucrurile se vor întâmpla pas cu pas…

Guvernul nu trebuie să facă doar ceea ce îi permite cadrul fiscal-bugetar, cel pe care îl găsește la preluarea guvernării, pe care îl rostogolește apoi inerțial de la un an la altul, adesea fără viziune și priorități. Guvernul trebuie să modifice, să ajusteze cadrul fiscal-bugetar, spre binele economiei, astfel încât economia să devină tot mai competitivă.

Problema esențială, în opinia mea, ține în continuare de clarificarea rolului statului în societate. Cred că statul încearcă în prezent să facă mai mult decât își permite, uneori mai mult decât ar trebui sau, mai degrabă, altceva decât ar trebui să facă.

În acest sens, este imperativă regândirea rolului statului, prin restrângerea prezenţei sale în economie şi întărirea prezenței sale instituționale, prin rolul său de garant al drepturilor individuale. Numai astfel se va dezvolta un sector privat puternic, autonom faţă de puterile politice, capabil să genereze prosperitate reală, care să dureze pe termen lung.

Cred că aceasta este și esența unui proiect de țară menit să schimbe țara: succesul durabil. Ceea ce îmi permit să îi doresc și dlui președinte Klaus Iohannis. Mulțumesc!