Not seeing a Scroll to Top Button? Go to our FAQ page for more info. Euro – testul de maturitate al României europene | Cosmin Marinescu

Euro – testul de maturitate al României europene

După 10 ani de țară membră a Uniunii Europene, România ar trebui să facă o opțiune clară în privința viitorului său european. O Românie cu adevărat europeană nu poate fi imaginată altfel decât în interiorul zonei euro. După ținte succesive, anunțate dar neasumate, după salturi de credibilitate națională, aflate în plină evoluție, consider că România trebuie să iasă din alternativa neasumării și să privim constructiv către zona euro.

Actualmente, Euro este ancora fundamentală în dinamica proiectului european. Tocmai de aceea, România trebuie să-și valorifice șansa de a-și prefigura următorii pași europeni, într-un mod mult mai serios, pentru ca integrarea noastră europeană să avanseze pe o treaptă consistentă de convergență, predictibilitate și europenism.

Recurs la istoria monetară

Având în vedere cât de important este destinul monedei Euro, atât pentru noi, ca români și europeni, cât și pentru restul lumii, consider că este instructiv, dacă nu chiar indispensabil, un foarte succint recurs la istorie, la istoria sistemelor monetare.

Din acest punct de vedere, este important să înțelegem că Euro se distinge prin unicitate, ca instituție monetară, prin faptul că transcede consensual paradigma suveranității naționale, la o scară nemaiîntâlnită în istoria sistemelor monetare.

Istoria economică nu a consemnat vreodată un proiect monetar similar: națiuni întregi, fiecare având propria sa identitate de istorie, cultură și limbă, au ales să îmbrățișeze același simbol monetar și să dea naștere spațiului monetar european, ca ancoră instituțională definitorie în evoluția Uniunii Europene.

Până în prezent, 19 țări au ales să formeze zona euro și să participe la extinderea acesteia. Astfel, utilizată de sute de milioane de oameni (336 milioane de persoane în mod direct, ca populației a zonei euro), moneda euro a devenit proiectul instituțional cu cea mai mare anvergură în întreaga istorie a sistemelor monetare.

Această renunțare voluntară la un atribut definitoriu pentru suveranitatea națională, respectiv la propriul simbol monetar, reprezintă un punct de reper în istoria Europei, cu multiple implicații economice, sociale și politice, ceea ce face dovada viziunii pe termen lung a tuturor celor care duc mai departe proiectul european.

Uniunea Europeană – aflată astăzi la răscruce?

În prezent, Uniunea Europeană se află într-un moment important din perspectiva reașezării și, foarte probabil, a consolidării prerogativelor sale. Este suficient să observăm dezbaterile tot mai intense referitoare la conceperea unui buget și a unui minister de finanțe al zonei euro, precum și proiectele de adâncire a cooperării în domeniul securității la nivelul Uniunii. Se pare că atât la nivelul Uniunii Europene, cât și al țărilor membre, vremea indeciziei se apropie de sfârșit.

Contextul politic și economic actual nu este lipsit de forțe centrifuge, cele care cultivă sentimentul anti-european și populismul politic. Acest context impune opțiuni clare și o viziune responsabilă privind viitorul european al României, spre binele românilor. De aceea, declarațiile politicienilor trebuie dublate prin acțiuni concrete privind parcursul nostru european, altfel rămân doar vorbe sau mesaje electorale.

Actualmente se discută despre o Uniune Europeană cu mai multe viteze, perspectivă ce pare a fi rezultatul nefericit al unei „scăpări de proiectare” încă de la momentul extinderii. Probabil că unele scăpări sunt firești, în cazul proiectelor de o asemenea anvergură structurală și temporală, care nu au prevăzut de la început etape graduale bine definite pentru aprofundarea integrării în cadrul Uniunii.

Mai concret, în planul integrării monetare: probabil că unele țări au făcut pasul monetar în condiții încă necoapte, în timp ce celelalte, aflate în afara zonei euro, au confortul discreționar al amânării sine die, adesea pe fondul (sau din tentația) lipsei de disciplină și responsabilitate în planul politicilor naționale sau, mult mai grav, din motive eurosceptice sau diverse alte orientări geostrategice.

O primă subliniere care merită făcută – și trebuie să o spunem răspicat, mai ales cu referire la politica economică actuală – este aceea că populismul economic nu ne apropie, ci ne îndepărtează de spațiul european și de moneda comună.

Este de subliniat și faptul că perspectiva „Uniunii cu două viteze” depinde la fel de mult de viteza secundă, dacă aceasta alege să rămână decuplată sau mai degrabă să susțină cuplul înaintării. În cazul României, poziția geostrategică și interesele noastre ca țară ne impun o abordare serioasă, determinată, care să ne consolideze parcursul euro-atlantic.

Euro în ecuația integrării

Rațiunea esențială a monedei comune ține tocmai de aprofundarea integrării europene. În contextul aranjamentelor monetare naționale, probabil că Uniunea Europeană nici nu ar putea fi o construcție fezabilă, performantă și sustenabilă pe termen lung. De exemplu, este greu de imaginat cum ar fi reușit Uniunea Europeană să traverseze criza economică recentă, cu ce consecințe economice și sociale, în scenariul contrafactual inițial, cu 28 de monede naționale și tot atâtea politici monetare la nivelul statelor membre, fiecare cu propriile sale priorități economice.

Trebuie să recunoaștem că zona euro, privită în ansamblu, a reușit să traverseze criza economică fără daune majore, poate chiar dimpotrivă, mai ales că această criză a fost primul test de anduranță al proiectului monetar european. Mai trebuie ținut cont de faptul că zona euro este un șantier într-o continuă consolidare. De astfel, conform ultimelor evoluții financiare, Euro devine în prezent tot mai atractiv pe piețele financiare.

În privința dinamicii economice a țărilor membre, chiar și abordările relativ rezervate asupra viabilității zonei euro recunosc câteva idei economice elementare:

Convergență reală poate fi obținută, prin politici economice sănătoase, atât în interiorul cât și în afara zonei euro.

Divergența economică poate apărea, pe fondul unor politici defectuoase, atât în afara cât și înăuntrul zonei euro.

Euro nu este o piedică pentru dezvoltarea economică, după cum moneda națională nu previne și nici nu protejează în fața recesiunii, în cazul unei crize europene sau mondiale, după cum s-a văzut recent în cazul României.

Adoptarea euro: avantaje și riscuri pentru România

Cadrul de decizie privind apropierea de zona euro trebuie să decurgă din ideea că, mai devreme sau mai târziu, adoptarea euro este o obligație pentru țările membre ale UE, în contextul îndeplinirii criteriilor de convergență nominală.

În ultimii ani, România îndeplinea toate cele 5 criterii de convergență nominală. În prezent, însă, pe fondul politicilor fiscal-bugetare prociclice, deci imprudente, cadrul macroeconomic al României este mult mai vulnerabil, fiind pe cale să-și adâncească deviația semnificativă în privința deficitului bugetar. De altfel, acest derapaj a fost deja semnalat, prin proceduri specifice, de către Comisia Europeană, care avertizează asupra necesității de a reversa actuala traiectorie fiscal-bugetară.

De aici și apelul la responsabilitate în planul deciziilor de politică economică, pentru a prezerva echilibrele macroeconomice și pentru ca România să preîntâmpine o serie de riscuri și vulnerabilități, care deja par să ne afecteze stabilitatea economică – prin deficit bugetar și de cont curent, prin inflație și cursul de schimb.

Pot fi trecute în revistă argumentele pro și contra adoptării monedei unică, nu înainte de a sublinia faptul că o țară ca România, legată aproape ombilical de Uniunea Europeană, cu 75% din exporturi îndreptate către piața unică, cu o economie puternic euroizată, ar avea toate motivele de a minimiza riscurile rămânerii în afara eurozonei.

Însă, este important să se înțeleagă faptul că dincolo de avantajele economice certe ale adoptării euro, cele binecunoscute – care țin de riscul valutar, predictibilitatea economică, percepția investițională – trebuie invocate și rațiunile politice, extrem de importante, cele de stabilitate, securitate și solidaritate în cadrul UE.

Merită însă menționate câteva contra-argumente mai importante în calea adoptării euro, adesea vehiculate, și anume cele referitoare la pierderea autonomiei politicii monetare și la decalajele mari în materie de convergență reală față de UE, care sugerează că România încă nu este pregătită pentru integrarea monetară.

Principala provocare pare a ține de problema convergenței reale, care vizează, la rândul său, întrebarea dacă reducerea decalajelor față de UE poate fi realizată mai rapid în interiorul zonei euro sau ȋn afara acesteia.

Însă reducerea decalajelor nu trebuie privită strict cantitativ, doar prin aprecierea gradului de convergență reală. Dincolo de reducerea decalajelor cantitative, este importantă integrarea economică de tip calitativ, asigurarea competitivității în mod durabil, prin concurență și productivitate, nu prin politici facile, cu beneficii pe termen scurt. Țintirea unei convergențe economice calitative este chiar mai importantă prin sustenabilitatea sa, decât anumite salturi înșelătoare în materie de convergență reală.

De exemplu, țările care și-au bazat competitivitatea economiei doar pe flexibilitatea ratei de schimb și pe devalorizarea continuă a monedei au avut doar de pierdut pe termen lung. A susține amânarea euro cu argumentul de a utiliza politica monetară națională în sens pro-activ – pentru câștiguri temporare (artificiale) de competitivitate externă – nu pare a fi chiar cea mai bună idee împotriva trecerii la euro.

Pe fond, argumentul convergenței reale, conform căruia România trebuie mai întâi „să prindă din urmă” media UE înainte de integrarea monetară, pare a fi:

Inoperabil științific: cât ar trebui să fie PIB real/loc. în România pentru a bifa acest criteriu? 65% din media europeană? 75%? De ce nu 90%, așa cum susțin unele țări vecine, în vădit (sau chiar voit) contrasens cu bunul simț economic?

Inconsistent logic: dacă nivelul venitului se apropie mai rapid de media europeană în absența aderării la euro, atunci ne putem întreba dacă mai merită să avem în vedere adoptarea euro. Evident, acestea sunt întrebari retorice și reducționiste.

Dincolo de acestea, bineînțeles că este important ca România să urmărească o convergență reală cât mai solidă, pentru atenuarea disparităților care ne separă de media europeană, atât la nivel național, dar și ca diferențe de dezvoltare regională.

Dar trebuie avut în vedere faptul că diferențele de dezvoltare din interiorul României sunt sensibil mai mari decât cele dintre România și media europeană. De exemplu, județul Timiș prezintă un nivel al PIB per capita aproape dublu decât cel al unor județe precum Olt sau Bistrița-Năsăud. Privite la scara regiunilor europene, diferențele sunt la fel de contrastante: regiunea București-Ilfov are un PIB per capita la 136% față de media UE28, mai mare decât oricare dintre regiunile Portugaliei, Ungariei, Poloniei, Sloveniei sau Bulgariei, în timp ce regiunea Vest reprezentă 57% iar regiunea Nord-Est doar 34% din media UE.

Așa cum arată graficul de mai jos, în ultimii 16 ani, decalajul dintre regiunile României s-a adâncit cu circa 7 puncte procentuale, de la 32% în 2000, la 25% în 2015. În același timp, această divergența economică internă a caracterizat toate țările non-euro.

În schimb, în zona euro, în ultimii 16 ani, mai multe țări au înregistrat o îmbunătățire a indicatorului privind decalajul inter-regional, așa cum arată graficul de mai jos.

Așadar, dacă luăm în considerare dinamica decalajelor interne ale țărilor membre, analiza comparativă ne arată concluzii interesante: mai multe țări din zona euro înregistrează convergență economică internă, adică reducerea decalajelor între regiuni. În același timp, aproape toate țările non-euro au înregistrat divergență economică internă, adică amplificarea decalajelor între regiuni. Acesta este și cazul României, țara noastră având unele dintre cele mai mari decalaje inter-regionale.

Este deci evident că politicile naționale nu au reușit să atenueze decalajele interne. În același timp, mai buna integrare în mecanismele europene, mai buna utilizare a fondurilor europene, sunt soluții împotriva disparităților interne, cât și naționale.

România în zona euro: mai devreme sau mai târziu?

Așa cum bine arată și unele studii de specialitate, problema nu trebuie formulată prin DACĂ, ci mai degrabă prin CÂND. Adevărata dezbatere trebuie să se poarte, deci, în cheia orizontului temporal – mai devreme sau mai târziu.

Uneori, însă, prin invocarea unor condiții ad-hoc sau arbitrare din punct de vedere științific, „mai târziu” devine reflexia unui soi de amânare sine die, care ar putea avea efect de bumerang. Nu există nicio garanție că „mai târziu va fi mai bine”, chiar dacă restrângem argumentele la balanța strict cuantificabilă a efectelor economice.

Aderarea la zona euro nu este însă un proces strict economic, care să fie decis exclusiv prin intermediul unor indicatori cantitativi, bifați milimetric.

Aderarea la zona euro este procesul instituțional și politic ce indică opțiunea strategică a României în privința proiectului european. În acest sens, nu ar fi deloc strategic să rămânem prizonierii unei paradigme de tipul „nu suntem pregătiți, mai este mult până departe, acum euro ne mai lipsește”, chiar dacă o astfel de abordare poate fi confortabilă (unora) din punct de vedere intelectual și decizional.

Euro nu poate fi cristalizarea unei scheme de „chimie economică”, inspirată algoritmic din cauzalitățile tabloului lui Mendeleev. În esență, Euro este proiectul continental care dă sens viitorului Uniunii Europene, fără de care integrarea economică europeană rămâne un simplu deziderat pe hârtiile de la Bruxelles.

De aceea, a sta deoparte doar pentru a vedea ce se întâmplă cu zona euro, nu pare a fi o opțiune inspirată. Ar fi important ca România nu doar să asiste la finalizarea șantierului monetar european, ci să participe pro-activ, cu propria sa contribuție. În definitiv, dacă vom aștepta să terminăm de construit și aranjat casa până la ultimul detaliu, s-ar putea să nu mai ajungem vreodată să ne mutam în ea, deoarece mereu vor fi diverse ajustări și reglaje care se impun a fi făcute. Chiar UE este un astfel de exemplu. Iar ferestrele de oportunitate există pentru a fi valorificate.

Totodată, trebuie abordată mult mai serios perspectiva în care Euro este ancoră instituțională în planul politicilor economice. Este simptomatică situația actuală în planul politicilor și performanțelor economice. În prezent, România înregistrează rate record de creștere economică, cele mai mari din UE și aproape din lume, cu mari semne de întrebare asupra sustenabilității acestei creșteri. În același timp, însă, România înregistrează cea mai semnificativă deviație a deficitului bugetar dintre toate țările UE, în raport cu obiectivul pe termen mediu. Evident, o atare situație este un straniu paradox, care amintește nefericit de dinamica pro-ciclică de dinaintea crizei.

Și așa cum ne-am așternut finanțele publice în anii de dinaintea crizei, exact așa am traversat și „noaptea recesiunii economice”. De atunci și până acum, în doar zece ani, datoria publică a României a crescut de peste 3 ori, deși deficitele din anii de criză au suferit corecții invazive, prin ajustarea semnificativă a cheltuielilor de personal.

Așadar, prudența în planul politicilor macroeconomice este esențială, mai ales în anii economici buni, în care ar fi trebuit evitate, de fapt, excesele pro-ciclice în plan fiscal-bugetar. Din acest punct de vedere, perspectivele nu par deloc liniștitoare.

Pactul pentru euro – consens politic național

De multe ori, costul inacțiunii sau al amânării unor decizii poate fi mai ridicat decât cel al acțiunii propriu-zise. În această matrice se înscrie și amânarea unui demers clar în privința adoptării euro. A asista pasivi la modelarea viitorului Uniunii Europene nu pare a fi o variantă, nu are nicio consecință favorabilă și nu este în acord cu aspirațiile proeuropene ale românilor, încă majoritare, din fericire.

Însă pentru aceasta este nevoie de acea voință politică ce excede cadrul declarativ, astfel încât să fie stabilită o foaie de parcurs realistă, credibilă, cu responsabilități politice și instituționale bine asumate.

Este important să ne angajăm, cu întreaga răspundere, în direcția în care dorim să avansăm. Astfel, adoptarea monedei unice poate fi cel mai important obiectiv de țară pe care România merită să și-l asume în viitorul apropiat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *