Finanțele publice și economia: cum traversăm criza-corona?
Criza economică generată de pandemia de coronavirus a afectat semnificativ situația finanțelor publice la nivel global, după ani de creștere economică solidă, în care bugetele statale s-au aflat pe un trend general de consolidare. În Uniunea Europeană, finanțele publice la sfârșit de 2019 consemnau excedente bugetare în cazul a 17 state membre. Celelalte, cu o singură excepție, se aflau sub pragul de 3% deficit conform criteriilor de convergență nominală.
Excepție a făcut tocmai România, ale cărei finanțe publice au evoluat prociclic în anii de guvernare PSD, adică pe contrasensul responsabilității economice, cu deficite înalte în ciuda creșterii economice. Astfel, România încheie anul 2019 cu cel mai mare deficit bugetar dintre țările UE, de 4,4% din PIB, după o guvernare ce lăsa în urmă diverse facturi și plăți restante către sectorul privat.
Declanșarea crizei-corona a atras, aproape în mod simultan și uniform, necesitatea creșterii cheltuielilor sanitare și a susținerii unor sectoare economice, prin măsuri de sprijin și facilități fiscale și financiare. Astfel, deficitele bugetare au explodat la unison pentru toate statele membre, dat fiind și contextul general de lockdown și de scădere economică la scară globală.
Situația finanțelor publice în UE s-a deteriorat brusc iar excedentele bugetare din 2019 s-au transformat peste noapte în deficite de amploare. Graficul de mai jos evidențiază ascensiunea deficitelor bugetare pentru țările UE, în contextul în care unor scăderi economice fără precedent, chiar de două cifre pe trimestrul 2, pentru marea majoritate a statelor membre.
În privința României, deficitul luat în considerare este cel estimat la rectificarea bugetară, nivel care ne plasează, totuși, în jumătatea superioară a clasamentului european. Însă, trebuie să ne amintim că România a plecat din postura țării cu cel mai mare deficit bugetar la sfârșit de 2019, ceea ce arată că deteriorarea finanțelor publice nu a fost una comparabilă cu situația altor țări din UE.
În acest sens, dacă luăm în considerare abaterea deficitul bugetar în raport cu 2019, se poate observa că România se plasează, alături de Bulgaria și Suedia, în extremitatea pozitivă a clasamentului, printr-o creștere a deficitului bugetar de circa 4,7 puncte procentuale față de ponderea deficitului în PIB din anul anterior.
În condițiile în care reacțiile de răspuns la criza-corona au fost centrate cam pe aceleași măsuri în mai toate țările UE - șomaj tehnic, suspendarea unor obligații fiscale și sprijin pentru finanțarea mediului de afaceri, rezultă că deteriorarea finanțelor publice în cazul României nu a fost una dintre cele mai agresive.
România trece de la cel mai mare deficit în 2019 la una dintre cele mai moderate deteriorari ale soldului bugetar în 2020. Această „alunecare” moderată indică atât eficiența măsurilor de intervenție, cât și dinamica economică favorabilă.
În această privință, la nivelul UE, datele statistice aferente trimestrului 3 arată că toate țările membre au înregistrat rate consistente de creștere economică, unele chiar cu 2 cifre față de trimestrul 2, atunci când economiile europene au atins „fundul prăpastiei” într-un context de lockdown impus de criza sanitară.
România a înregistrat o creștere de 5,6% față de trimestrul 2, în condițiile în care agricultura a tras mult în jos dinamica trimestrială. Astfel, pe primele 3 trimestre, avem o scădere economică de doar 4,6% pe serie ajustată. Confirmarea acestui scenariu plasează România între țările UE cu evoluții bune, dat fiind contextul problematic al unei crize-corona mult mai profunde decât anticipările inițiale.
În acest sens, ritmul pozitiv al industriei din ultimele luni este un semnal bun al redresării, care trebuie susținută în continuare prin investiții în infrastructură și prin accesarea fondurilor europene din Planul de Redresare și Reziliență (PNRR).
Sectoarele construcțiilor și serviciilor sunt factorii ofertei agregate care vor asigura temperarea ritmului anual negativ al PIB-ului, în ultimele luni ale anului curent.
Chiar dacă redresarea economică, de la un trimestru la altul, nu a fost atât de rapidă pe cât ne-am fi dorit - astfel încât să confirme în trimestrul 3 curba așteptărilor inițiale, economia recuperează progresiv, iar perspectivele sunt unele favorabile pentru o creștere economică robustă începând cu anul 2021.
În condițiile în care, în trimestrul 4, aportul agriculturii în PIB este mult redus iar industria va continua să evolueze în teritoriu pozitiv, atunci scăderea PIB din 2020 va putea fi recuperată destul de rapid, și pe măsură ce criza sanitară se va atenua.
Dacă estimările actuale se confirmă, fie și cu o anumită marjă de abatere, putem spune că România a traversat 2020, anul crizei-corona, cu o scădere economică moderată, dar și cu o deteriorare moderată a soldului bugetar. Un asemenea scenariu conturează, astfel, premisele raționale de la care pornim în consolidarea economiei și a finanțelor publice în anii următori.
De aceea România are nevoie, poate mai mult ca oricând, de responsabilitate și viziune strategică, pentru a face saltul pe o curbă a dezvoltării care să ne apropie semnificativ de media Uniunii Europene, prin convergență reală sustenabilă. În acest sens, politicile de dreapta - axate pe investiții, inovare, competitivitate și responsabilitate economică, vor susține cu adevărat dezvoltarea României.
Avem două direcții esențiale: fondurile europene și reformele structurale!
Programul national de repornire si rezilienta a economiei are doua minusuri, care il lipsesc de calitatea de program integral de dezvoltare economica-industriala.
Programul este axat exclusiv pe realizarea de infrastructura, fara sa cuprinda tehnici si instrumwente de dezvoltare industriala rapida, in care competitivitatea economica, functionalitatea institutionala si mediul economic deschis afacerilor sint fundamentale.
In al doilea rind, asumarea simultana a constructiei de autostrazi si sosele rapide fara “prospectarea” si “asumarea” unei dezvoltari industriale majore care sa le indice dimensiunea si justifice existenta, conduce la investitii neadecvate in acest domeniu.In cazul de fata evolutia economica-industruiala viitoare va indicA (intr-un viitor oarecare) inutilitatea unei autostrazi, fie constructia unei sosele rapide in locul autostrazii realizate deja, etc.
In concluzie, abordarea maximala, simultana a studiilor de fezabilitate si constructiei de infrastructura (nu doar rutiera ci si de alta natura) fara abordarea si indiciile potentialului de industrializare ale unui “proiect de tara” (cu acest obiectiv), constituie un act de VOLUNTARISM ECONOMIC national ireparabil, ale carui costuri si obiective nejustificate sau “fantoma” vor exista fara indoiala.
Constructia de infrastructura nu poate evolua la modul singular ci numai conjugata cu dezvoltarea economica, industriala si agricola nationala, care indica nu doar oportunitatea ei la un moment dat, ci si dimensiunea si calitatea ei.
PNRR este de o valoare si importanta majora pentru Romania, urmind a fi completat acest minus odata cu dezbatere publica.
Avem doua directii esentiale, fondurile europene si reformele structurale!
1.Fondurile europene sint dificil de accesat, deoarece institutiile contributoare sint nepregatite pentru acest lucru sub raport structural si functional, financiar si “antreprenorial”, fiind oportuna constructia unor institutii noi in acest domeniu.
2.Reformele structurale sint imposibile in viziunea “analizei economice”, deoarece societatea economica are caracter sistemic, fiecare componenta determinind functionalitatea de ansamblu, iar la rindul sau, ansamblul determina sau influenteaza calitatea fiecareia dintre sistemele sale (economice ori bugetare).
Reformarea unuia sau unora dintre sistemele societatii moderne este fara finalitate pozitiva deoarece sistemele nereformate anuleaza si efectele pozitive generale ale sistemelor reformate.
Pe de alta parte, reformarea tuturor sistemelor societatii economice prin metode birocratice (comisii cu obiective si evaluari pentru fiecare dintre ele) este imposibila, intrucit un demers reformator de anvergura si cuprindere nationala este imposibil de administrat din cauza complexitatii sale, fiind insurmontabil sub raport logistic.La aceasta se adauga si lipsa sustenabilitatii costurilor.
Solutia unica este identificarea punctelor nodale de natura sistemica, care determina schimbarea pozitiva dupa identificarea si aplicarea unor masuri adecvate de natura politica, economica, logistica, administrativa, legislativa, normativa, organizatorica, institutionala, fiscala, financiara, etc. Deja aici se iese din teritoriul “analizei economice”, pasind in zona “institutionala”, asupra careia cercetarile sint incipiente, neatingind zona “institutionala executiva” nationala.
Reformele structurale, ca parte a imbunatatirii “organice” a societatii economice nationale realizabile prin mecanisme de aplicare a unor masuri in “zonele nodale” (care pot determina schimbarea/restructurarea pozitiva) nu au in momentul de fata o stiinta economica (a dezvoltarii) care sa le sustina/fundamenteze teoretic.De aceea, afara de intelegerea necesitatii restructurarii economiei nationale, nu exista “proiecte operationale” (ca proiecte de tara) care sa depaseasca inventarierea obiectivelor restructurarii, stadiul cercetarii economica atingind numai “linia” strategiilor nationale care cuprind obiectivele economice si bugetare ale restructurarii.
Proiectul/programul de tara capabil sa restructureze “societatea economica romaneasca” cuprinde intreg ansamblul (enumerat) de masuri aplicabile “punctelor nodale de schimbare sistemica” pentru a determina o dezvoltare economica si industriala rapida, de ajungere din urma a tarilor dezvoltate.
Ca lucrare de “economie aplicata”, programul de tara a impus teoretizari (fortuite) privind resursele dezvoltarii, modelul economic nou, proactiv (care sa completeze/sustina modelul economic pasiv, “bugetar intre doua legislaturi”), esenta UE si cauzele lipsei proiectului sau de dezvoltare economica, revolutiile industriale si efectul lor asupra “valorii adaugate” si multe altele, care incet, incet, contureaza o “noua stiinta economica” a dezvoltarii accelerate de ajungere din urma a tarilor dezvoltate.
Noua stiinta economica este indispensabila tarilor inapoiate, micro si macroeconomia impreuna cu institutiile “primite” de la UE cu ocazia foii de parcurs a integrarii, nefiind de nici un folos pentru restructurarea economica si dezvoltare rapida.Problema este ca ofertele catre partide si guverne de evaluare si promovare a “proiectului/programului de tara” realizat (si operational) este ignorat din motive lesne de inteles, pe care nu le mai enumar.Axat pe competitivitatea economica si “organizarea” nationala a dezvoltarii industriale, etc., proiectul de tara creaza “statul optimal”, cu LIBERTATEA economica absoluta, in raport cu criteriile actuale ale acestei “notiuni”.In concluzie, daca fondurile UE vor contribui intr-o anumita masura la iesirea din actuala Criza, reformele structurale ramin obiective pentru criza urmatoare…
PS.
Cursul “Economie Institutionala” mi-a fost de un mare ajutor in intelegerea rolului institutiilor in dezvoltare, a componentelor competitivitatii, etc.
cu stima,
prof. Caliman I. Eugen
consultant ec. independent
autor “proiect de tara”
Reiese foarte clar ca principala problema este peeeseeedeee si faptul ca noi, romanii, nu am votat cu PNL mai devreme, ca ar fi fost totul minunat. Trebuie neaparat sa rectificam asta curand, nu-i asa?
Doar o intrebare de clarificare – care era deficitul in 2008-2010, in timpul guvernelor PDL, parte din PNL in prezent?
Buna ziua,
interesanta analiza care confirma, daca era nevoie, ca accentuarea deficitelor in perioade de crestere economica nu a fost o idee stralucita. Cu atat mai mult cu cat nu investitiile au fost targetate, ci consumul si cheltuielile curente.
Schimbarea modelului si accelerarea vizibila a investitiilor in infrastructura vor genera un efect pozitiv de multiplicare pe termen lung.
In opinia mea, IT ul (unde avem avantaje comparative si a carei evol de sustinuta de actuala pandemie), agricultura si sectorul medical treb asumate ca domenii strategice prioritare.