Not seeing a Scroll to Top Button? Go to our FAQ page for more info. Topul firmelor private – antreprenoriat și performanță în vremuri de criză - Cosmin Marinescu | Cosmin Marinescu

Topul firmelor private – antreprenoriat și performanță în vremuri de criză

Share

IMM-urile și mediul antreprenorial nu s-au confruntat vreodată cu o asemenea blocadă precum cea generată de criza sanitară actuală. De aceea, este lăudabilă inițiativa Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România de a organiza o nouă ediție a Topului Firmelor Private, în ciuda dificultăților și provocărilor care afectează mediul economic.

Chiar dacă prognozele actuale nu indică recuperarea rapidă pe care ne-o dorim, evoluțiile recente ne oferă totuși motive de optimism. Producția industrială a revenit în teritoriu pozitiv, rata inflației a rămas la un nivel moderat, iar economia beneficiază în continuare de stabilitatea cursului valutar. În acest context, în ciuda incertitudinilor, redresarea economică trebuie susținută printr-un efort conjugat al firmelor și al statului.

Am avut plăcerea să prezint, în cadrul evenimentului organizat de CNIPMMR, mesajul Președintelui României adresat întreprinzătorilor care duc greul acestei perioade:

„Salut inițiativa Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România de a organiza Topul Național al Firmelor în acest format online, care permite respectarea măsurilor de protecție sanitară.

Transmit felicitări întreprinzătorilor ale căror performanțe sunt astfel răsplătite. Modelele de succes trebuie să capete recunoaștere, cu atât mai mult în perioada actuală, marcată de atâtea dificultăți și provocări economice.

Trecem printr-o criză sanitară pe care nimeni nu ar fi putut să o anticipeze și care are implicații de amploare asupra economiei. În acest context, în ciuda incertitudinilor, capacitatea de recuperare trebuie să fie pe măsură, printr-un efort conjugat al firmelor și al statului.

Doamnelor și domnilor,

Este necesar să folosim criza nu doar ca pe o lecție, pentru a fi mai bine pregătiți în viitor, ci și ca pe oportunitate, pentru schimbarea modelului nostru de dezvoltare, atât în planul administrării afacerilor, cât și în planul guvernării. Această provocare nu va putea fi depășită separat, ci doar împreună.

Cunosc dificultățile prin care treceți ca întreprinzători, și nu mă refer doar la bilanțuri și cifre de afaceri, ci mai ales la eforturile deosebite de adaptare pentru asigurarea protecției sanitare a oamenilor, eforturi pentru care vă felicit.

În contextul problemelor cauzate de criza sanitară, cercetările arată că doar 30% dintre IMM-uri consideră că mediul de afaceri este unul favorabil, iar marile probleme rămân resursa umană, birocrația și situația finanțării.

În privința birocrației, criza actuală este și un prilej pentru a forța schimbarea mentalităților de lucru în instituțiile statului. Așa cum ați remarcat, deja s-a reușit impunerea unor noi metode de lucru în diferite zone ale administrației centrale și locale. IMM-urile dispun acum de mai multe mijloace electronice în interacțiunea cu autoritățile și vă asigur că digitalizarea administrației va continua în ritm alert.

În ceea ce privește problema finanțării, avem asigurarea că vor exista resurse pentru derularea în continuare a programelor de finanțare a economiei, prin credite garantate și granturi pentru capital de lucru și investiții. O altă sursă de finanțare, deosebit de importantă, este reprezentată de programele operaționale, în special prin fondurile mai accesibile destinate IMM-urilor.

Doamnelor și domnilor,

Tabloul macroeconomic pentru al doilea trimestru al anului curent a fost unul negru pentru majoritatea economiilor. Chiar dacă prognozele actuale nu indică recuperarea rapidă pe care ne-o dorim, evoluțiile recente ne oferă totuși motive de optimism. Producția industrială a revenit în teritoriu pozitiv, rata inflației a rămas la un nivel moderat, iar economia beneficiază în continuare de stabilitatea cursului valutar.

În 2021, rapiditatea redresării economice se va datora facilităților pe care Guvernul le-a acordat în această perioada de criză. În același timp, este de o importanță esențială consolidarea cadrului de guvernanță economică. Voi susține în continuare o legislație rațională și adoptarea de măsuri responsabile, realiste și în acord cu principiile economiei de piață.

În toată această perioadă, împreună cu Guvernul și prin dialog cu mediul de afaceri, au fost găsite și puse în aplicare soluții reale pentru menținerea locurilor de muncă, asigurarea de capital de lucru și investiții.

În anii următori, firmele vor avea acces la bani europeni pentru infrastructura de suport în afaceri, stimularea inovației și a competitivității.

Acestea sunt aspectele esențiale pentru creșterea economică durabilă și pentru calitatea vieții românilor, nu promisiunile fără acoperire și lipsite de responsabilitate fiscal-bugetară.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Comanda blocata. Continut protejat !