Not seeing a Scroll to Top Button? Go to our FAQ page for more info. 22 Decembrie – ziua libertății, ziua unui nou început | Cosmin Marinescu

22 Decembrie – ziua libertății, ziua unui nou început

În istoria noastră, ziua de 22 decembrie va rămâne pentru totdeauna ziua libertății și a victoriei Revoluției române din 1989, momentul când societatea românească și-a dorit cel mai mult un nou început, care să fie clădit pe principiile aproape instinctive ale libertății și drepturilor individuale, lăsând în urmă tirania unui regim comunist întors împotriva oamenilor, chiar împotriva vieții acestora. Avem datoria morală să cinstim memoria revoluționarilor și luptătorilor în Revoluția din decembrie 1989, a tinerilor care s-au jertfit pentru idealul libertății tuturor.

Am fost onorat să particip, în acești ani, la comemorarea Revoluției române și să depun, în numele Președintelui României, coroane de flori în memoria eroilor noștri, la Troița de la Televiziunea Română. Nimic nu va fi vreodată de ajuns pentru a cinsti memoria lor! Suntem obligați să nu uităm că România de astăzi, România democratică, europeană și euro-atlantică, și-a construit acest nou început... începând cu 22 decembrie 1989.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

raspuns la : " 22 Decembrie – ziua libertății, ziua unui nou început "

  1. Cristina - Antoanela Paraschiv spune:

    Evoluam constant, pe zi ce trece România devine o tara din ce în ce mai atractiva pentru străini, dar chiar și pentru propriul popor.
    La începutul anilor 2000 libertatea, din perspectiva oamenilor, se centra asupra circulației sub ideea ” pot pleca”. Astăzi, vrem sa rămânem, vrem sa evoluam constant. Nu ne mai concentram pe a pleca, ci pe a crea ceea ce ne dorim.
    Fără efortul acestor tineri, fără trăirile pe care le-au simțit și fără tristele pierderi, nimic din ceea ce avem astăzi nu ar fi existat.
    Trebuie sa fim recunoscători crezurilor acestor tineri, pentru care dorința de schimbare a reprezentat mai mult decât orice altceva, sa invatam din trecut – din orice perspectiva și sa prețuim ceea ce noi, tânăra generație- am primit. Trebuie sa prețuim, sa dezvoltam și sa îmbunătățim prin forte proprii, efortul schimbării a fost deja făcut, putem doar învață din tot și progresa.