Tema 5 – Instituții și guvernământ politic

Rezolvă aplicațiile de mai jos și postează rezolvările, cu explicațiile aferente, în rubrica de comentarii, indicând numele și prenumele, seria și grupa. Răspunsurile vor fi luate în considerare pentru punctajul de seminar.

Termen: vineri, 12 mai, ora 21, după care comentariile nu vor mai fi acceptate.

1. Foarte mulți oameni nu știu să numească parlamentarul care, nominal, îi reprezintă. Această situație are drept cauză faptul că: a) oamenii se comportă irațional uneori; b) acei oameni nu au acces liber la informație; c) acei oameni consideră că informarea lor politică este prea costisitoare. Alegeți și argumentați varianta pe care o considerați corectă.

2. Este procesul politic o „piaţă”, în care locul monedei și al calculului economic este luat de voturi și de procesul electoral? Argumentaţi răspunsul!

3. România primeşte fonduri de la UE, în virtutea calității de stat membru. Care este criteriul esențial în baza căruia guvernul decide dacă suma primită, să spunem 10 miliarde euro, va fi utilizată pentru autostrăzi sau poduri, pentru şcoli sau spitale, mediu sau energie, poliţie sau armată etc., și cât din aceste fonduri să fie utilizate în fiecare domeniu?

4. Sistemele politice democratice sunt organizate pe principiul separării puterilor în stat. Consideraţi că separarea puterilor în stat poate fi analizată prin prisma principiului economic al diviziunii muncii?

5. Analizați următorul studiu de caz și desprindeți concluziile considerate relevante:

Unul dintre cele mai elocvente exemple cu privire la eficacitatea politicilor redistributive este „războiul împotriva sărăciei”, declanşat, la mijlocul anilor `60, de preşedintele Lyndon Johnson. Între 1954 şi 1966, nivelul per capita al ajutoarelor sociale aproximativ s-a dublat, în condiţiile unei creşteri anuale de aproape 6 procente; în următorii doisprezece ani, creşterea a fost de patru ori, adică aproape 12% anual. Creşterea extraordinară a ajutoarelor sociale a dezvoltat o „industrie naţională” a bunăstării care, în 1978, se compunea din 5 milioane de angajaţi ai statului sau particulari care distribuiau bani şi servicii publice la 50 de milioane de beneficiari. La sfârşitul anilor `60, la scurt timp după extinderea transferurilor, rata sărăciei în rândul tinerilor a început să crească pentru ca, la 25 de ani de la declanşarea războiului asupra sărăciei, în 1990, aceasta să fie puţin mai mare decât în 1965.